Lumea post-pandemică: o lume aflată sub semnul contestării

În martie 2021, Comunitatea de Intelligence din SUA a publicat un raport intitulat „Global Trends 2040. A More Contested World”. Așa cum o arată și titlul, este vorba despre un document care analizează tendințele actuale, anticipând, pe baza acestora, că lumea înspre care ne îndreptăm în jurul anului 2040 este una aflată sub semnul contestării și al dezechilibrului sistemic. O lume hiperinterconectată care, în mod paradoxal sau poate chiar din cauză că este atât de interconectată, are potențialul de a crea mai multă polarizare, fragmentare, chiar enclavizare.

Provocări aflate dincolo de capacitatea sistemelor și a modelelor actuale

Raportul merită citit din mai multe motive. În primul rând, ne poate scoate puțin din preocupările strict la zi – legitime, de altfel – legate de managementul pandemiei, deznodământul acesteia, reluarea vieții economice și sociale, cu toate implicațiile care decurg de aici. De altfel, raportul subliniază că pandemia Covid-19 mai degrabă a accelerat, a accentuat anumite tendințe, precum: încetinirea sau modificarea globalizării (manifeste prin perturbarea lanțurilor globale de producție, intervenția statului în economie), renașterea naționalismului, accentuarea polarizării, adâncirea inegalităților. Pandemia și perioada care a precedat-o a relevat o adevărată „cacofonie de viziuni, obiective și credințe” la nivelul sistemului international, între state, dar chiar și în interiorul acestora.

Lumea post-pandemie va adânci, „în cascadă”, aceste tendințe, care se vor cristaliza, în patru seturi mari de provocări structurale: crize sanitare, crize financiare, schimbări climatice și perturbări produse de tehnologie. Este vorba, după cum se subliniază chiar în raport, despre provocări preponderent transnaționale, care creează o stare de dezechilibru la nivelul sistemului international și „depășesc frecvent capacitatea sistemelor și a modelelor actuale”. De unde nevoia de inovație la nivel de sistem, la nivel de model, lucru pe care l-a relevat orice criză majoră care a zdruncinat planeta în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat.

Scenariul pentru cum va arăta lumea în anul 2040 nu este „hotărât”, fiind vorba despre câteva linii posibile de evoluție. Pe baza extrapolării acestor tendințe analizate în detaliu, scenariile posibile ar fi: „o renaștere a democrațiilor”, „o lume în derivă”, „coexistență tensionată”, „enclave regionale”, „tragedie și apoi mobilizare”.

„Acolo unde sunt alte obiceiuri …”

Raportul mi-a atras atenția și prin prisma faptului că acordă foarte mult spațiu unei problematici care mă preocupă în mod constant: polarizarea de la nivelul societăților occidentale contemporane și rădăcina tehnologică a acestei stări. Și, mai ales, mi-a atras atenția faptul că, potrivit analizei, polarizarea, fenomen cu care ne-am obișnuit deja, pare a se prelungi până în 2040.

Așa cum știm, polarizarea este, de ceva vreme, identificată drept una dintre suferințele perioadei pe care o traversăm; fenomen care se manifestă nu atât de-a lungul unor linii de demarcație geografice (deși și acestea sunt importante), cât mai cu seamă politice, socio-demografice, economice și culturale. Având rădăcini mai adânci, legate de adâncirea inegalităților și a percepției privind aceste inegalități, polarizarea își găsește forme de exprimare, chiar de potențare, odată cu explozia rețelelor sociale, fiind, potrivit unor autori, chiar un preț pe care îl plătim pentru confortul și conectivitatea oferite de aceste rețele.

După cum o arată și titlul, raportul avansează ideea că dominanta lumii în 2040 va fi cea a contestării. Iar în această lume aflată sub semnul contestării, al incertitudinii și dezechilibrului, comunitățile devin din ce în ce mai fragmentate ca urmare a faptului că oamenii caută surse de siguranță/ certitudine alături de cei care gândesc la fel („like-minded people”). Iar acești oameni care gândesc la fel nu se mai află neapărat, nici măcar preponderent, în proximitatea fizică/ geografică.

De aici, apariția tensiunilor, a dezbinării, a competiției, a percepției de noi vs. ei, de „ins” și „outs”, a percepțiilor ireconciliabile – în interiorul statelor, între state și la nivelului sistemului internațional în ansamblu. Fenomene cu care, repet, ne obișnuisem deja încă de dinaintea pandemiei: cele două globalizări, Uniunea Europeană cu mai multe viteze și, poate mai dramatic, manifestarea lor pe teritoriul aceluiași stat, în interiorul aceleiași societăți.

În romanul Mesagerul (Go-Between), L. P. Hartley făcea următoarea afirmație: „trecutul e o țară străină: acolo sunt alte obiceiuri”. Raportul cu privire la starea lumii în 2040 pare să formuleze un adevărat avertisment: este posibil ca societățile, statele care nu vor găsi dezlegare la problema că jumătate dintre cetățenii lor îi percep pe cei din cealaltă jumătate ca provenind dintr-o „țară străină”, ca având „alte obiceiuri”, alte aspirații, obiective, chiar alte universuri de viață, să rateze întâlnirea cu anul 2040. Sau, parafrazând, să plutească în derivă