Lupta lui Putin cu el însuși și cu lumea întreagă
Privit ca un președinte rus mai ”altfel” decât predecesorii săi – elegant, zâmbitor, având întotdeauna vorbele la purtător și, nu în ultimul rând, debordând de forță fizică și virilitate -, Vladimir Putin s-a bucurat, încă de la preluarea primului mandat, de o condescendență indubitabilă din partea Occidentului.
Pe relația economică, Federația Rusă a fost privilegiată în ultimele două decenii, în plan politic s-a discutat despre un Putin în postura de constant partener de dialog viabil, armele ”au tăcut” o bună perioadă de timp – anexarea Peninsulei Crimeea, în 2014, s-a făcut fără a se trage vreun cartuș -, iar eventuale amenințări în perspectivă au fost abandonate în plan secund sau chiar terțiar.
Profitând de acest con de umbră binevenit, Vladimir Putin a putut să transpună în realitate și alte puncte – mai puțin vizibile – de pe agenda sa de lucru, unul dintre acestea fiind lupta cu cei care, totuși, i-au contestat, chiar din interiorul Rusiei, acțiunile. S-a materializat, astfel, o disidență rusă care a părut, cel puțin inițial, o exagerare. În contextul în care Vladimir Putin se bucura de o apreciere externă demnă de o cauză mai bună, vocile care se ridicau împotriva sa păreau mai mult un ”Cor al robilor” care nu va avea succes pe termen lung.
Numai că liderul de la Kremlin, atât de zâmbitor în public și pus pe șotii în timpul unor ședințe de guvern – vă mai aduceți aminte momentul în care ”Țarul” râdea cu fața în palme, pentru că unul dintre miniștrii ruși propusese ca Rusia să exporte porc în Thailanda, iar el i-a atras atenția că în țara respectivă nu se mănâncă porc -, a început să strângă șurubul și să pedepsească îndrăzneții care, la nivel de asociații, ONG-uri sau chiar pe persoană fizică, aveau curajul să îi conteste, public, autoritatea.
De departe, cel mai mare adversar al lui Vladimir Putin a fost, este și va rămâne Alexei Navalnîi. După ce a scăpat ca prin urechile acului, atunci când a fost otrăvit cu infamul agent neurotoxic Noviciok, Navalnîi s-a dezlănțuit și a transmis răspicat că Vladimir Putin ar fi pus la cale asasinarea sa. Kremlinul a reacționat la minut, replicând că Navalnîi bate câmpii și inventează tentative de asasinat pentru că dorește, de altfel, să mascheze frauda fiscală de care este acuzat.
Revenit din Germania, lui Alexei Navalnîi i s-a adus la cunoștință că a încălcat termenii eliberării pe cauțiune și apoi a fost aruncat în pușcărie. Condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, Navalnîi a continuat să spună – prin intermediul Twitter sau Instagram – că Putin nu a renunțat la ideea de a-l elimina fizic, fiind un personaj vindicativ.
E drept că orgoliul lui Vladimir Putin este incomensurabil, dospit de mai bine de 20 de ani. Și, totodată, curajul lui Navalnîi de a sta ca o piatră în pantoful ”Țarului” trebuia, neapărat, tăiat de la rădăcină. Urmarea? Alexei Navalnîi a fost condamnat într-un nou dosar, de data aceasta pentru ”fraudă și sfidare a instanței de judecată”. A mai primit 9 ani de închisoare, semn că a te lupta cu Kremlinul implică riscuri uriașe, cu atât mai mult cu cât ești arestat și te afli, practic, la cheremul autorităților de la Moscova.
Totuși, Alexei Navalnîi a continuat să interpreteze aceeași partitură anti-Putin, spunând că dosarele îi sunt ”fabricate”, iar substratul este, evident, unul politic. Putin este un dictator lipsit de scrupule, a repetat Navalnîi, a aruncat Rusia în războiul cu Ucraina, dar scenariul din care disidentul face parte integrantă s-a scris tot pe muzica Moscovei. Iar Moscova înseamnă Putin.
Cu doar câteva zile în urmă, personajul incomod – despre care foarte mulți spun că nu va ieși niciodată din închisoare atâta vreme cât Putin se va afla la putere – a mai primit o lovitură, chiar dacă reacția sa a fost una ironică (”Poate că Putin nu mă urăște, poate că mă adoră în secret”). Acum, Navalnîi este acuzat de autorități că a creat ”un grup extremist” pentru a ”incita la ură”, iar cei vizați ar fi ”oficiali” și ”oligarhi” și riscă până la 15 ani de închisoare.
Acest bulgăre al condamnărilor care se tot rostogolește, devenind din ce în ce mai mare, arată fără echivoc că ”Țarul” nu uită. memoria îi funcționează de minune. În același timp, Putin nu iartă, iar pârghiile sunt la cheremul său. Acest Mare Păpușar al vremurilor noi – aplaudat, în alți ani, la multe dintre curțile europene -, îmbrăcat la patru ace și privind surâzător tablourile de pe pereții Kremlinului, atunci când se ridică de la birou și este filmat pas cu pas, are pretenția ca marionetele să stea prinse în ațele sale și să execute doar figurile de dans care le sunt impuse.
Totuși, Putin – dincolo de anturajul său compus din persoane obediente – este un singuratic. Chiar și atunci când apelează la maeștrii de la PR pentru a arăta poporului rus cum se ridică de la birou și traversează coridoarele Kremlinului, de unul singur, aruncând și priviri sugestiv-curioase, cu iz de fake, către tablourile de pe pereți.
Lupta lui Vladimir Putin cu propriul orgoliu exacerbat și cu toți contestatarii săi – mulți dintre ei au reușit să părăsească o Rusie captivă în care forța pumnului este la ordinea zilei –, dar mai ales cu Alexei Navalnîi, a dus și la conflictul din Ucraina. Iată cum liderul de la Kremlin s-a luptat cu rușii care și-au permis să îl conteste, iar acum se luptă cu ucrainenii care nu vor să ”priceapă” nici azi că Peninsula Crimeea este a Federației Ruse, continuatoarea URSS, iar alte auto-proclamate republici din Ucraina îi cer ”tătucului” de la Moscova să le ”salveze” – vezi Donețk și Lugansk din regiunea Donbas.
Dar Putin se poate lupta, în astfel de condiții în care doar orgoliul primează, cu întreaga planetă. Și chiar ar putea să creadă că va fi învingător. Dacă Victor Hugo spunea că ”orgoliul este beţia puterii care te face să-ţi pierzi capul”, William Shakespeare puncta că ”orgolioşii nu lasă nici o urmă pe unde trec”.
Fără intenția de a-l contrazice pe ”marele Will”, trebuie spus că Vladimir Putin – atât de orgolios și mândru de puterea sa, încât adoră să fie… adorat, urmărit de ochii extaziați ai Gărzii de Onoare și aplaudat de apparatchik-ul moscovit de tip nou, dar cu apucături vechi – va lăsa, totuși, ceva în urma sa.
Numai că va fi vorba despre distrugere, lacrimi și sânge. Iar coșmarul încă nu s-a încheiat.
Citește și: