Mihai Morar: ”Hai să trăim fără să răspândim!” (OPINIE)

Share-ul e cea mai valoroasă monedă a prezentului. E puterea absolută a erei digitale, e cryptoadevărul. Dar, așa cum cryptomonedele nu au devalorizat aurul, nici share-ul nu ar trebui să înlocuiască, sub nicio formă, cu niciun preț, adevărul.

Puterea share-ului a înscăunat în imperiul social media o nouă specie: răspândacii. Bine adaptați prezentului, răspândacii se împart în mai multe sub-specii. Există răspândaci de panică, răspândaci de fake-news, răspândaci de senzațional, răspândaci de tragedii, răspândaci de conspirații, răspândaci de miracole și minuni, răspândaci de morală, răspândaci de credință, răspândaci de anti-credință și câte și mai câte… Ce îî unește pe toți aceștia într-o singură religie e faptul că ei se validează doar prin ”zeci de mii de oameni au distribuit asta” sau ”mesajul meu a făcut milioane de vizualizări”, nu pe argumente logice.

”Jos măștile! Sus inimile!” e unul dintre șabloanele ultimelor săptămâni. Să combați o măsură de protecție medicală, punând-o în conflict cu un text liturgic, iată un modus operandi specific răspândacilor. Cum spuneam, răspândacii nu argumentează, ei doar manipulează.

În liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, credincioșilor li se spune: ”Sus să avem inimile!”, iar aceștia răspund ”Avem către Domnul!”. În niciuna din interpretările teologilor, acest îndemn nu incită la nespunere civică, la încălcarea legilor sau anarhie. Dimpotrivă. În religie, inima reprezintă interiorul omului: și simțirea, și gândirea. Iar ”Sus să avem inimile!” se referă la a te desprinde de lucrurile mici ale vieții de zi cu zi și de a avea o perspectivă înaltă asupra vieții. Cum spunea Brâncuși, trebuie necontenit să încerci să urci foarte sus, dacă vrei să vezi foarte departe.

”Sus inimile!” e despre liniștea și ordinea interioară pe care ți-o dă înălțarea sufletului, nu despre nepurtarea măștii în spațiile interioare. Dar răspândacii au grijă să ambaleze tupeul ca ”împuternicire”.

Din păcate, răspândacii au succes. Adună mase de cetățeni care culmea, trăind cu inimile jos, prăbușite la sol, refuză să descifreze realitatea și își construiesc o realitate convenabilă lor. O realitate în care strigăte de luptă gen ”Share masiv!” au valoare mai mare decât datele statistice. O realitate în care ”Cred în Dumnezeu, nu în Covid-19” te imunizează în fața virusului. O realitatea în care ”libertatea lor de a nu purta mască” ar trebui să se termine, totuși, acolo unde începe ”dreptul celorlalți de a-și apăra sănătatea.” Aici încep aceste specimeme să fie, cu adevărat, periculoase. Când ei, răspândaci virtuali, creează răspândaci reali, răspândaci de virus.

Într-un roman al său, Aaron Thier scrie asta: ”Unii oameni sunt atăt de deștepți încât pot trimite un individ pe lună, iar alți oameni sunt atât de proști încât nici nu pot fi convinși că așa ceva s-a întâmplat. Și asta este, de fapt, problema societății noastre.”

Doar că în momentul 2020 al civilizației, problema e și mai mare. Oamenii deștepți ne spun, de fapt, că nici ei nu știu încă adevărul despre virus. Nimeni nu îl cunoaște. Doar proștii au certitudini. Și, în lipsa adevărului, ar trebui să câștige bunul simț. Iar bunul simț, pe care îl găsim în fiecare dintre noi, dacă îl căutăm bine, ar trebui să ne spună să ne ferim cât putem de mult să răspândim. Neadevărul și virusul, deopotrivă.

Sus să avem inimile! Și hai să trăim fără să răspândim!