Ni(mi)cușor
Trecând în grabă prin București, de-a stânga și de-a dreapta, după ce se termină gunoaiele uitate pe la colț de străzi, mai dai de case cu arhitectură impresionantă, de bulevarde cu personalitate, de un aer anume, care ține departe harta orașului de banal. Și, totuși, de treizeci de ani, de când ne zbatem captivi într-un soi de libertate, nu s-a găsit un primar care să pună pe primul loc, înainte de orice alt interes personal sau colectiv, frumusețea veche a Bucureștilor, autenticitatea capitalei României.
Nimeni. Și nimic. Nimicușor.
Nu s-a adoptat niciun proiect care să salveze zonele care cad, casele boierești din care au rămas aproape numai pereții, detaliile arhitecturale de pe Calea Griviței, de exemplu, cartierele din care se mai poate învăța istorie. S-au mai dărâmat, e drept, blocuri cu ușoare probleme în autorizațiile de construire și s-a mai pus stop câte unui plan care, în mod evident, se năștea bastard. Despre frigul din casele bucureștenilor, din ultimele ierni, nimic de comentat.
Nici măcar primarul Nicușor Dan, care s-a lăudat că va salva instituția pe care o reprezintă, orașul care l-a ales și lumea în care se întâmplă să trăim cu toții, nu a avut prea multe de spus când a fost întrebat de ce nu se mai rezolvă problemele cu căldura, astă iarnă: ”Când e cald afară se pierde (n.red. – căldura), dar cea care nu se pierde și ajunge e suficientă. Când e frig afară tot se pierde, dar cea care ajunge nu ajunge la toată lumea”, spunea dumnealui, lăsând reporterii să se lupte singuri cu niște semne de întrebare firești.
Nimicușor.
La Gara de Nord, gropile cu aurolac sunt, de zeci de ani, constante. Cerșetorii parchează mașinile, după lăsarea întunericului, mai fură din buzunarele puținilor turiști care aleg să meargă cu trenul, mai întind mâna pentru o pâine a doua zi, de dimineață. Aparenta normalitate.
Și am vorbit, în aceste câteva rânduri, doar de București. Dar țara noastră, atât de frumoasă, e plină de Nimicușori care mint ca să fie aleși, care fură cu mâna oricui, care se prefac buni, doar cât durează campania electorală pentru ca, un pic după, să-și pună planul în aplicare cu cât mai mult tact. Cum altfel s-ar putea explica lipsa de evoluție din acești treizeci și ceva de ani de după revoluție? Cum altfel s-ar putea motiva absențele României de pe toate marile scene, unde a mai pășit în alte ocazii, unde a și strălucit, cândva?
N-om mai avea noi, cum zic ăi bătrâni, cele mai bune piersici la Medgidia, cele mai bune roșii la Izbiceni și cele mai bune mere la Voinești, dar aparținem unei țări care merită bătălia.
Ferească Dumnezeu să se apuce de treabă primarii! Îi vor aresta, ca pe puținii care au îndrăznit, în orice domeniu, să vorbească, îi vor lega la mâini și la gură, vor face liniște. Curat, nu. Liniște în sala de vot, da. În rest, nimicușor în România.
Citește și: