Nu vor exista refugiați ruși, ci doar invadatori în haine civile

O nouă dilemă europeană: să acceptăm sau nu un preconizat val imens de refugiați ruși tineri care fug de mobilizarea la război decretată de Putin?

Dilema europeană cu pricina nu a fost stârnită de vreo decizie unanimă luată la Bruxelles. Ea a apărut în spațiul public odată cu declarația strict personală a lui Charles Michel, președintele în funcție al Consiliului European, făcută recent în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite. Mai simțitor din fire și mai belgian, în simpla lui calitate de cetățean european, Michel consideră că toți civilii, fie ei ucraineni sau ruși, ar trebui probabil să primească statut egal de refugiați, iar noi să manifestăm aceeași compasiune. Discursul oficialului european nu a fost extrem de clar, ci mai degrabă ambiguu. Nu știm dacă Charles Michel s-a referit strict la primirea de disidenți ruși, persecutați politic, sau / și la tinerii ruși care fug din Rusia acum de teama înrolării în armata roșie. Această ambiguitatea a trezit neliniști.

Prima considerație ține de ordin moral. Domnul Charles Michel, fost premier al Belgiei, ar trebui să știe că nu poți pune semn de egalitate între rușii dezertori ai unui stat agresor (dacă e cu adevărat disident, dezertor sau defector!) și victimele civile ucrainene supuse unei politici sistematice de exterminare din partea Rusiei. Așa cum, imediat după încheierea celui de al doilea război mondial, nu puteai pune pe același talger al balanței morale un tardiv dezertor SS, fugit ca șobolanul de pe corabia demenței naziste care se scufunda, cu deținuții supraviețuitori din lagărele naziste.

Tinerii ruși disidenți / dezertori / defectori care, în opinia lui Charles Michel, ar trebui primiți ca refugiați în Europa, deși se opun mobilizării lui Putin, împărtășesc aceeași ideea a liderului criminal de la Kremlin: Ucraina nu există ca stat suveran, ea trebuie ștearsă de pe hartă.  Azi tinerii ruși fug de mobilizare, ieri își aplaudau dictatorul pe stadion, atunci când acesta le vorbea Novorossiya (Noua Rusie), adică un imperiu rus în care Ucraina și Belarus sunt simple provincii rusești sub controlul Moscovei. Paradox tipic rusesc: tinerii recruți ruși fug azi de un război de agresiune împotriva unui stat suveran ca Ucraina, război pe care ei înşişi l-au susţinut cu doar câtva timp în urmă, sau chiar îl mai susțin și astăzi. În mod direct sau prin pasivitatea lor lașă. Sunt tinerii cărora nu le păsa de masacrele comise de armata rusă la Bucea sau la Irpin. Mi-a plăcut remarca făcută într-o postare pe Facebook de către o jurnalistă experimentată. Cu un acut simț al observației, ea punea în lumină diferența de statut moral între ucrainenii care doresc libertate și valori occidentale, pe de o parte, și, de cealaltă parte, rușii care acceptă în turmă să fie sclavii unui regim criminal: în confruntările din Maidan, în 2014, subiectul cel mai căutat pe net de către tinerii din Ucraina era ”cum să faci un cocktail Molotov împotriva ocupantului rus”, în timp ce azi, în Rusia, cele mai căutate subiecte pe YouTube sau Telegram de către tinerii ruși sunt cele de genul ”cum sa îți rupi un braț, fără să te doară, ca să nu te incorporeze” sau ”cum să fugi mai repede în Occident”.

Unii spun că, prin declarațiile sale personale de tip umanitar, Charles Michel nu face decât să exprime poziția Germaniei, care s-a arătat dispusă să primească asemenea disidenți / dezertori / defectori din Rusia. Germania condusă de fostul cancelar Angela Merkel ne-a mai fericit o dată, comițând o imensă gafă politică, cu costuri mari pentru stabilitatea Europei: acceptarea la grămadă a unui val de pretinși refugiați ai războiului din Siria. Peste 75% dintre ei erau tunisieni, algerieni, libieni, afgani și nu aveau nicio legătură cu războiul din Siria. Nu erau refugiați, ci doar imigranți ilegal pe considerente economice. Voiau un trai mai bun în Occident. A circulat intens pe rețelele de socializare, la începutul invaziei armatei ruse în Ucraina, un clip video. În el se putea vedea o rusoaică stabilită într-o țară occidentală care agresa în spațiul public o refugiată ucraineană. Rusoaica fusese primită probabil, la rândul ei, ca azilantă în țara cu pricina și, deși beneficiase de atitudinea umanitară a unui stat occidental, se comporta, cu toate acestea, pe teritoriul lui ca un torționar al lui Putin, agresând un refugiat ucrainean. În Germania au existat masive demonstrații pro-Putin ale rușilor care trăiesc cu pașaport german sau cu drept de rezidență pe teritoriul german. Naivitatea sau interesul politicienilor occidentali permit o realitate incredibilă: oferă condiții decente de viață rușilor, le oferă dreptul de a se exprima liber, iar aceștia se întorc împotriva valorilor occidentale și susțin regimuri autoritare și criminale. Concluzia este una singură: rușii dezertori sau refugiați nu pot obține drept de azil, beneficiind de același statut ca cel al refugiaților ucraineni.

A doua considerație ține de analiza de intelligence. Toată gama de maskirovka și de operațiuni de destabilizare a Occidentului, imaginate și folosite până acum de criminalul de la Kremlin, ne îndreptățesc să suspectăm o nouă stratagemă rusească. Mai precis: nu ne vom confrunta cu un val de adevărați refugiați ruși pe considerente umanitare, ci cu o invazie deghizată. Vom lăsa liberi în țările și orașele europene militari ruși în civil care aduc în bocceluță diverse ”bombe” sociale cu efect întârziat. Așa cum au existat ”omuleți verzi” care, în uniformă paramilitară, fără însemnele armatei ruse, au invadat Ucraina în 2014, așa vor exista și ”omuleții necăjiți” care vor lua cu asalt Europa. A-i lăsa să intre în spațiul comunitar înseamnă să cădem în capcana evocată de povestea calului troian. Nu vom face decât să deschidem porțile cetăților noastre europene celui mai mare desant de ofițeri activi ruși în civil, aparținând serviciilor de securitate ale Rusiei, deghizați în refugiați.

Nu ar fi deloc deplasat să ne imaginăm ipoteza potrivit căreia ar putea exista ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete rusești, legendați ca disidenți / dezertori / defectori, care au misiunea să intre în statele occidentale nu cu vize turistice (refuzate oficial de UE), ci ca ”refugiați”. Odată instalați acolo, pot organiza sabotaje (în sistemul energetic și în rețelele vitale de IT), destabilizare socială, situații de criză internă. Probabil, unii vor avea misiunea să îi  lichideze pe cei mai reprezentativi membri ai diasporei ucrainene din exil, cei care azi militează activ, sub toate formele, pentru eliberarea totală a Ucrainei de sub ocupația rusă, pentru apărarea independenței și suveranității statului ucrainean.

Unii dintre siloviki (funcționari de rang înalt din aparatul represiv rusesc), legendați ca ”refugiați” (disidenți / dezertori / defectori), pot avea și o altă misiune, la fel de importantă în perspectiva unei schimbări de regim la Moscova. Ajunși în Occident, sub acoperire de ”refugiați”, pot plasa mai ușor în băncile occidentale, în calitate de persoane private, banii strânși de liderii militari sau de oficialii de rang înalt din serviciile de securitate rusești, pot scăpa, cu alte cuvinte, de regimul de sancțiuni financiare. De acești bani se pot servi ulterior, după înlăturarea de la putere a lui Putin, mulți complicii de rang înalt ai regimului acestuia, complici care nu apar azi pe lista de sancțiuni impusă de Statele Unite și de Uniunea Europeană. Astfel, mulți siloviki care au gravitat în jurul cercului de putere de la Kremlin se vor putea instala confortabil în state occidentale ca simplii ”cetățeni refugiați”, într-o totală stare de impunitate, dispunând cum vor de banii obținuți prin manevre economico-financiare ilicite în timpul dictaturii putiniste.

Fiecare rus este direct responsabil pentru crimele de război din Ucraina și pentru prelungirea crizei energetice cu care se confruntă azi Uniunea Europeană. Așa că fiecărui rus care vrea să fugă în Occident ca să scape de răspunderea politică și civică a înlăturării regimului criminal de la Moscova trebuie să i se refuze dreptul de azil pe teritoriul Uniunii Europene. Ei nu sunt victime ale războiului din Ucraina. Ei sunt complicii războiului de agresiune împotriva ucrainenilor, prin acceptarea tacită și lașă a regimului Putin, ba chiar pentru susținerea lui. Rușii nu trebuie lăsați să dezerteze de la datoria lor civică.  Nu retorica umanitară ipocrită a lui Charles Michel trebuie încurajată. Trebuie apreciat realismul politic al unor țări care au suferit enorm de pe urma expansionismului rusesc: Finlanda, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia. Acestea au anunțat că, dacă la Bruxelles se va pune, oficial, problema primirii de asemenea refugiați ruși, răspunsul va fi unul singur, la unison: închiderea granițelor.