O monedă comună? Pentru unii ciumă și pentru alții mumă
Acum fix 20 de ani, pe 1 ianuarie 2002, Europa adopta măsura supremă a unificării economice, introducând în circulație moneda comună euro. Repet, moneda unică era destinată unificării, omogenizării economiei europene. Așa a fost proiectată încă de la alegerea numelui de „euro” în decembrie 1995. Iar astăzi, la 20 de ani de la introducere, zona euro este o economie mai neomogenă și mai plină de discrepanțe decât a fost vreodată în timpul ultimei sute de ani!
În anul de dinaintea adoptării monedei euro, 2001, produsele interne brute pe locuitor ale principalelor națiuni din zona Euro erau, în prețuri comparabile – dolari internaționali (PPP), următoarele:
- Germania: 28.380 dolari/locuitor;
- Franța: 27.501 dolari/locuitor;
- Italia: 28.045 dolari/locuitor.
După 20 de ani, în 2021 avem următoarele valori:
- Germania: 52.600 dolari/locuitor;
- Franța: 45.600 dolari/locuitor;
- Italia: 40.600 dolari/locuitor.
Cine vrea să vadă imaginea globală a efectului introducerii monedei unice asupra celor mai mari economii europene are, mai jos, o astfel de imagine expresivă:
Sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?end=2020&locations=FR-DE-IT&start=2001
Dacă admitem că PIB/locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, este indicatorul global al performanței unei economii, vom vedea că, înainte de introducerea monedei unice, cele trei mari puteri economice ale Uniunii Europene aveau un nivel comparabil de dezvoltare și de performanță, în jurul valorii de 28.000 dolari/locuitor. Mai precis, Franța era la 97% din nivelul Germaniei, iar Italia, la 99% din nivelul Germaniei.
Astăzi, Italia este la 77% din nivelul Germaniei, iar Franța la 86% din nivelul Germaniei.
Mai mult, pentru a nu exista vreun dubiu, cele trei mari națiuni constituente ale UE au mers „cap la cap” timp de 40 de ani, înainte de moneda euro, începând cu anul 1960:
Sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?end=2001&locations=FR-DE-IT&start=1990
Evident că nu se poate reduce întreaga evoluție economică la efectul monedei unice asupra diferitelor țări, dar este clar că aceeași monedă a aliniat, acelorași condiții, economii și culture de afaceri extreme de diferite. Iar rezultatele sunt peste măsură de spectaculoase.
Euro a fost, la scara celor 20 de ani, pentru unii ciumă și pentru alții mumă. Tot ceea ce era prost în economia Italiei a fost subliniat și accentuat, iar tot ceea ce dădea forță Germaniei a devenit definitoriu.
De fapt, nimeni nu poate să nege că economiile mediteraneene nu au putut defel rezista competiției cu economiile statelor nord-europene. Cheltuitorii și exuberanții politicieni latini și-au înjugat popoarele la carul unor datorii publice extrem de ridicate, iar austerii guvernanți ai nordului au creat o zonă de mare prosperitate în sânul națiunilor lor.
Și dacă vreți să vedeți cât de bine se verifică teoria prăbușirii economice în țările mediteraneene ale Uniunii Europene, în paralel cu înflorirea economiilor nord-europene, iată și exemplul comparativ al Olandei, pusă în balanță cu exemplele Spaniei, Greciei și Portugaliei:
Sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?end=2020&locations=NL-GR-PT-ES&start=2001
În anul 2001, aveam următoarele valori ale PIB/locuitor, la paritatea puterii de cumpărare:
- Olanda: 33.194 dolari/locuitor;
- Spania: 22.959 dolari/locuitor, 69% din nivelul olandez;
- Grecia: 20.963 dolari/locuitor, 63% din nivelul olandez;
- Portugalia: 19.533 dolari/locuitor, 59% din nivelul olandez.
Și acum iată valorile din 2020:
- Olanda: 59.334 dolari/locuitor;
- Spania: 38.343 dolari/locuitor, 64% din nivelul olandez;
- Grecia: 28.377 dolari/locuitor, 48% din nivelul olandez;
- Portugalia: 34.090 dolari/locuitor, 57% din nivelul olandez.
Și iată cum principalul instrument pentru unificarea continentului a adus decalaje de dezvoltare din ce în ce mai mari.
Să ne uităm puțin și spre est, ca să vedem evoluțiile comparative ale Cehiei și Slovaciei în ultimii 20 de ani:
Sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?end=2020&locations=SK-CZ&start=2000
Între cele două națiuni componente ale fostei Cehoslovacii a fost tot timpul o diferență de dezvoltare, în favoarea cehilor. Dar ea nu a fost nicicând excesivă. În 2008, fix înainte de aderarea Slovaciei la zona Euro, performanțele economice ale celor două țări, exprimate în PIB/locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, erau următoarele:
- Cehia: 27.974 dolari/locuitor;
- Slovacia: 23.725 dolari/locuitor, 85% din nivelul Cehiei.
Iar la final de 2020 găsim următoarea situație:
- Cehia: 42.049 dolari/locuitor;
- Slovacia: 32.014 dolari/locuitor, 76% din nivelul Cehiei.
Și dacă mergem și mai în amănunt, putem descoperi lucruri cu adevărat spectaculoase. Bunăoară, cum a ajuns România să șteargă, în doar 12 ani, o diferență istorică de sute de ani care o despărțea de Slovacia.
Simplu și concis: în anul 2008, România avea un PIB/locuitor (în prețuri comparabile) de 16.782 dolari/locuitor, adică 70% din nivelul slovacilor. Iar anul 2020 a fost încheiat „cap la cap”: România cu 31.945 dolari/locuitor, iar Slovacia cu 32.014 dolari/locuitor. Nici nu vreau să mă gândesc unde am fi fost astăzi dacă eram în zona Euro…
O precizare pentru eventualii critici ai datelor prezentate: toate provin de la Banca Mondială și se bazează pe date sintetizate din rapoartele anuale de țară.
Sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?end=2020&locations=SK-RO&start=2000
Și pentru că nu putem să reducem totul la un singur indicator, hai să ne lărgim un pic privirea. Și să vedem cum stau statele europene la povara datoriei publice, ca raport în PIB:
Cele mai îndatorate națiuni europene sunt cele sudice: Grecia (206% din PIB), Italia (155% din PIB), Portugalia (135% din PIB), Spania (120% din PIB), Cipru (115% din PIB) și Franța (tot 115% din PIB). Germania se află cu nivelul datoriei la 68% din PIB, Olanda la 54%, Austria la 83%, Danemarca la 42% și Finlanda la 69%.
Este mai mult decât evident că o altă consecință a monedei comune este exacerbarea datoriei publice în statele mediteraneene și menținerea acesteia sub control în statele nordice.
Dacă mergem mai departe și ne uităm la tabloul deficitelor bugetare, o să citim că, în 2019, înainte de criza pandemică, Germania avea un excedent de 1,5% din PIB, Olanda, unul de 1,7%, Austria, 0,6%, iar Danemarca avea un record de excedent bugetar de peste 4%!
În schimb, Franța avea un deficit de 3,1% din PIB, Spania, unul de 2,9% din PIB, Italia, unul de 1,5% din PIB, iar Portugalia se situa la limită, cu un excedent de 0,1% din PIB. Singurul stat sudic cu excedent bugetar era Grecia,+1,1%, țară marcată încă de austeritatea severă impusă de creditori în 2015.
Următorul indicator de luat în calcul este deficitul/excedentul de cont curent, care diferențiază din nou națiunile europene și care indică cine și-a crescut masiv exporturile după aderarea la euro și cine și-a crescut importurile. Pentru început, să comparăm primele două economii ale continentului, Franța și Germania:
Surse: https://www.ceicdata.com/en/indicator/france/current-account-balance și https://www.ceicdata.com/en/indicator/germany/current-account-balance
Din cele două imagini, se poate lesne observa cum apariția monedei unice a transformat Franța dintr-un stat cu excedent de cont curent (net exportator) într-un stat cu deficit de cont curent (net importator), iar Germania a devenit un stat cu contul curent puternic excedentar (un mare exportator net) de unde, până în 2002, Germania avea deficit de cont curent (era net importator)! Este, dacă vreți, o imagine-școală a efectelor monedei unice!
Și tot introducerea monedei unice a făcut din Olanda un mare exportator (cu un excedent uriaș de cont curent) și a adus Greciei un deficit uriaș de cont curent, încă neechilibrat de măsurile draconice de austeritate din 2015:
Surse: https://www.ceicdata.com/en/indicator/netherlands/current-account-balance și https://www.ceicdata.com/en/indicator/greece/current-account-balance
Acum, hai să tragem linie și să vedem ce a adus nou în Europa moneda euro, cea care era menită să devină expresia unității continentului, un instrument destinat să unifice și mai mult o Europă destul de coezivă până atunci.
Ei bine, moneda euro a adus cu sine despărțirea apelor, a împărțit Europa de Vest în țări bogate și țări sărace, a adus decalaje nemaiîntâlnite între state vecine și cu istorie similară.
Moneda euro a îmbogățit Germania și nordul Europei și a sărăcit sudul Europei. În nord a adus: creștere economică mare, sustenabilitate a datoriei publice, excedente bugetare și explozia exporturilor, iar în sud a adus încetinirea creșterii economice, datorii publice uriașe, de neplătit, deficite guvernamentale foarte mari și explozia importurilor.
Cu alte cuvinte, divizarea Europei de astăzi între națiunile favorizate și cele suferinde își are originea în introducerea monedei unice. Aceasta a creat premisele decalajelor, iar crizele economice din 2008 și 2020 nu au făcut decât să exploateze aceste premise.