OPINIE. Mihai Morar: Sunt “normal” și nu mi-e rușine cu asta!

Mihai Morar este prezentator de televiziune și de radio, iar începând de astăzi îl puteți citi în calitate de editorialist GÂNDUL.RO. Într-o eră pe care chiar el o descrie ca fiind una a ”minorităților gălăgioase și a majorităților tăcute”, Mihai Morar se alătură echipei GÂNDUL.RO pentru a-și spune OPINIA despre lumea în care trăim, gândim, simțim, suferim, câștigăm și luptăm.

”Înțeleg că nu mai e normal să fii normal. Iar dacă faci parte din majoritate, orice fel de majoritate, nu numai că nu contează, dar, înainte de a deschide gura, trebuie să începi cu o scuză.

Trăim era minorităților gălăgioase și a majorităților tăcute. Este, totodată, era extremităților zgomotoase și a normalității sfioase.  Și pentru că majoritățile tac, iar normalitatea se rușinează, din ce în ce mai mulți dintre noi avem impresia că trăim într-o bulă, că nu mai suntem demult o regulă, ci o excepție.

Normalitatea nu e un breaking news. Majoritatea nu face rating. Și, totuși, și una, și cealaltă, există mai mult decât în statistici.

Cei mai mulți dintre noi știm că problemele omenirii nu se rezolvă prin dărâmarea unor statui, dar nici căzând în genunchi în fața lor. Cei mai mulți dintre noi suntem revoltați când dreptatea se face cu genunchiul autorității pe jugulara celui de altă culoare, dar suntem oripilați și de crezul unora că dreptatea rasială înseamnă indivizi albi spălându-le picioarele negrilor și sărutându-le bocancii.

Cei mai mulți dintre noi nu facem parte nici din Oculta Mondială, dar nici din Inculta Mondială. Și tocmai vocile ”celor mulți” nu se aud în aceste timpuri. Nu suntem nici Sistemul, nici Anti-Sistemul. Majoritățile s-au înșelat de multe ori de-a lungul istoriei, majoritățile au făcut și mult rău, democrația nu e perfectă,  dar sunt convins că idiocrația e cu adevărat periculoasă.

Un prieten scria zilele trecute, din bula lui ”majoritară”: ”Mă enervează și cetățenii cu mască și cei fără mască. Primii mă enervează în spațiile exterioare, iar ceilalți în spațiile închise.” Nu e cumva asta cea mai bună definiție a dramei pe care o trăiește normalitatea în zilele noastre? Deși știm că suntem majoritari, e aproape un act de curaj să te pretinzi ”normal”. Nu ești ”nici așa, nici altminteri”.

În astfel de momente, poate că vocea normalității ar trebui să se audă mai tare. Chiar nu e o rușine să fii normal.

Cuvântul ”normal” își are originea în latină: norma însemna ”unghi drept”, iar una din interpretările sale este ”care nu se abate nici în stânga, nici în dreapta”. Iar realitatea pe care o trăim, în care normalitatea pare setată pe ”silent mode”, e mediul perfect ca patologia să devină noua normă.

Dacă ești etichetat “normal”, nu înseamnă că ești prizonier în zona de confort, “vechi”, neadaptabil, conservator. La fel cum, omul nou, “la modă”, “pe val” nu reprezintă nicio garanție a evoluției speciei, progresismul nu coincide cu progresul și nici corectitudinea politică nu are vreo legătură cu dreptatea. Așa s-a ajuns ca marii apostoli ai libertății de exprimare să fie cei mai mari inamici ai libertății de fapt.

În această lume bolnavă, nu e suficient ca ”normalitatea” să-și vadă de viață, din bula ei, să dea din umeri și să spună: ”Nu ne mai facem bine!”. Nu ne mai facem bine atâta timp cât ”normalitatea” tace și nu face nimic.

Mihai Morar”