OPINIE. Pandemia de suspiciune

Pandemia Covid-19 este prima pandemie a epocii digitale, a unei perioade de ascensiune uluitoare a platformelor digitale, chiar de supremație a acestora în ecosistemul de comunicare. Supremație care se cuplează cu alte fenomene fascinante pentru cei interesați de domeniul comunicării: hibridizarea spațiilor publice; pierderea monopolului asupra acestor spații de către actori tradiționali (statali sau alți actori instituționali, cum ar fi mass media mainstream); colapsul sistemelor de cunoaștere și expertiză; transformarea oricărei teme și a opiniilor și emoțiilor stârnite de aceasta în teren de confruntare, în prilej de polarizare (intern și internațional). Cu un așa bagaj pre-criză, nu e de mirare că actuala pandemie Covid-19 s-a metamorfozat rapid într-o pandemie de suspiciune, care, foarte posibil, va depăși, în durată și chiar intensitate, criza de natură medicală.

Acest virus parșiv …

În primul rând, nu vi se pare spectaculos că metaforele medicale sunt frecvent folosite pentru a vorbi despre demersuri de natură militară: “lovituri chirurgicale”, “bolnavul Europei”, “să curățăm/ dezinfectăm locul”? Și invers, metaforele militare sunt folosite pentru a descrie demersuri de natură medicală? În cazul pandemiei Covid-19, apelul la metaforele militare este obsesiv, aproape exclusiv: “am declarat război virusului”, “inamicul invizibil”, “luptăm contra virusului”, “am pierdut bătălia cu coronavirusul”, “noi, cei din linia întâi”.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Conștientă de limitele, chiar de riscurile acestui export de vocabular dintr-un domeniu într-altul, nu mă pot abține să nu constat că descrierea, de către experții epidemiologi, a virusului SARS-COV-2 oferă o groază de sugestii cu privire la fenomenul pe care încerc să îl deslușesc de ceva vreme, cel al dezinformării, al formelor de manifestare din ce în ce mai rebele ale noii dezordini informaționale.

Doar spicuind din aceste descrieri ale epidemiologilor, putem obține o descriere magistrală a fenomenului dezinformării, un fenomen viral, exact ca virusul.

Așadar, SARS-COV-2 este un virus parșiv, care călătorește nestingherit fără a ține cont de granițe, este chiar asociat cu deschiderea granițelor, cu libertatea de circulație; în cazul dezinformării, se asociază cu extinderea globală/ transnațională a rețelelor digitale. Se metamorfozează, capătă noi tulpini în funcție de arealul geografic; circulă “tradus” în limbile naționale sau tradus în funcție de fantasmele, preocupările, dispozițiile emoționale și intelectuale ale comunității pe care o întâlnește.

Există  există persoane asimptomatice, dar care sunt vectori de contagiune, poartă, “cu naivitate”, virusul și îl transmit mai departe (un fel de “useful idiots”). Există superspreader-i (asimptomatici sau nu), adevărate noduri de rețea bine plasate care pot infecta până la 240 de alte persoane; noduri de comunicare ale căror mesaje sunt instantaneu și masiv distribuite, uneori prin mecanisme greu de deslușit, posibil automatizate.

Chiar și în mijlocul furtunii, sunt persoane care îi neagă existența și, mai ales, capacitatea de a face ravagii; chiar zilele acestea, când, SUA se apropia de numărul șocant de 50.000 de decese, existau cetățeni care protestau pe străzi pe motiv că nu le este clar dacă problema este reală sau nu, dacă îi poate afecta sau nu. Exact cum arată rezultatele cercetărilor privind predispoziția de a fi păcălit de narațiunile conspiraționiste, cei mai ușor de convins sunt cei care cred că nu pot fi afectați, că sunt liberi, că nu li poate întâmpla lor.

Metamorfoze din ce în ce mai rebele

Virusul lovește crunt persoanele, respectiv sistemele vulnerabile, cu comorbidități – obsesii, “răni rămase deschise”, vicii intelectuale, erori cognitive, haos și “confuziune de idei”. În cazurile severe, decesul intervine nu atât ca urmare a virusului, ci a unei reacții imprevizibile și explozive din partea unui sistem imunitar prins pe picior greșit; la reacții imprevizibile și explozive putem enumera panicile emoționale, plasarea irațională a vinovățiilor, vânătoarea de vrăjitoare.

Cu cât simptomele apar sau sunt detectate mai târziu, cu atât apărarea devine mai dificilă, dacă nu imposibilă; cu cât ideile sunt mai fixe, cu cât acele vicii intelectuale, precum absența incertitudinilor, incapacitatea de acceptare a propriilor limite sunt mai adânc înrădăcinate, cu atât reflecția, dialogul, adaptarea la o situație nouă devin improbabile.

Virusul se cuibărește în organism și își ia de acolo ce îi trebuie pentru a se metamorfoza, multiplica, supraviețui. Dacă dă de un organism puternic, circuitul viralizării se întrerupe. Fie că vorbim despre organismal uman sau de cel social. Metamorfozele retorice pot cunoaște forme rebele: măsurile de carantinare/ izolare ajung să fie încadrate ca fiind “totalitare”, de tip “lagăr de concentrare”; protejarea persoanelor vârstnice echivalează cu un “nou Gulag”, cu trimiterea în “lagăre de exterminare”; vaccinul nu poate fi impus “ca pe vremea lui Ceaușescu” chiar dacă îi așteptăm cu sufletul la gură apariția; închiderea bisericilor este un “act al lui Satana”; cazul Suceava trebuie judecat ca un “nou Nurenberg”; vă las pe dumneavoastră să continuați cu propriile exemple de metamorfoze retorice la fel de rebele.

Dacă e să luăm un exemplu de “corp social”, nu vi se pare interesant faptul că Germania este printre țările europene cele mai puțin afectate de Covid-19 și cele mai puțin afectate (nu în totalitate neatinsă) de interferențe în procesul electoral și decizional? La fel Finlanda, ca să rămânem pe teren european. Ce ziceți de Singapore, sau Coreea de Sud? Cât credeți că mai poate rezista ideea nebunească potrivit căreia un organism slab, slăbit, disfuncțional, poate face față cu brio unor șocuri, unor serioase zdruncinături? În vocabularul la modă acum, că poate exista reziliență în condiții de criză, în absența unei minime eficiențe și capacități de funcționare în condiții normale?

O explozie colectivă de imaginație pentru a opri forțele istoriei

În sfârșit, nu există încă un vaccin, nu există un tratament standard, deși se înființează mulți care pretind că au leacuri minune pentru așa ceva – rețete, liste, instrumente, tool-uri. Abundă tentația auto-medicației, a supra-încrederii (las’ că știu eu mai bine, am văzut un film pe Netflix, m-am informat de pe Whatsapp și sunt specialist în război informational și arme biologice); există profeți și tămăduitori, unii mai bine, alții mai puțin bine intenționați, cum ar fi cei care vor să contracareze propaganda prin și mai multă propagandă, tentați, ca la începutul Primului Război Mondial, să “start a war to end all wars”. “Experți spontani” există și în domeniul epidemiologic, al sănătății publice, în general, și în al comunicării. Și de ce nu ar exista, doar avem de-a face cu domenii și fenomene foarte simple!

Nu e clar nici ce e cu anticorpii, nici cu imunitatea de turmă (ce termen pentru domeniul comunicării, ai cărei dușmani sunt tocmai psihozele și exaltările colective, excesele mulțimii, culpabilizările colective!). Nu se știe nici măcar cât durează imunitatea pe care o dobândesc cei care au scăpat doar cu forme ușoare sau medii, temerea fiind că numai zvonul cu privire la un eventual al doilea val de infectare poate bloca, din nou, totul. Motiv pentru care trebuie să învățăm să conviețuim cu acest virus (despre care virus vorbeam, SARS-COV-2 sau despre celălalt, la fel de contagios?). Adică nu putem sta la infinit în lockdown, în shutdown, dacă e să ne referim la dezinformarea virală, turată la maxim de tehnologie. Deși au existat propuneri năstrușnice, de la niveluri amețitoare de decizie, de a închide Internetul pentru a lua suflul ISIS, ca să nu mai punem la socoteală că astfel de idei, de a lăsa fără acces la Internet comunități sau grupuri sociale potrivnice, chiar au fost puse în practică în Iran, în India.

În sfârșit, pentru a încheia, temerea mea este că pandemia se va încheia, dar pandemia de suspiciune – creată și răspândită de formidabile arme de contagiune în masă – va rămâne pentru mult timp. Pentru gestionarea acestei situații fără precedent și cu semnificație istorică, vor ajuta igiena digitală, sau izolarea socială, păstrarea unei minime distanțe critice față de acele noduri de rețea sau față de acele încadrări retorice maximale și rebele – “genocide”, “gulag”, “sclavi”, “totalitarism”, “organizație criminală”, “acțiuni criminale”, “să le dăm foc”, “să îi urmărim ca pe gândaci” și alte acțiuni asemenea la adresa “vinovaților”. Ajută și demersurile anterioare de întărire a imunității (curiozitatea intelectuală, lectura sistematică, exercițiul ascultării, modestia intelectuală, acceptarea propriilor limite de cunoaștere și de expertiză).

La fel ca în cazul pandemiei, responsabilitatea individuală nu poate fi în nici un caz eludată. Dar, pe lângă această responsabilitate, poate chiar înaintea ei, va trebui să intervină multe acțiuni la nivel de leadership. Inclusiv ceea ce Graham Allison, celebrul profesor de la Harvard, autor al sintagmei “capcana lui Tucidide”, numea “o explozie colectivă de imaginație din partea minților celor mai strălucite ale planetei pentru a opri forțele istoriei”.

Editorial semnat de profesor universitar doctor Alina BÂRGĂOANU

Autor

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu este profesor universitar, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA); membru al consiliului consultativ al Observatorului European pentru Media Digitale (European ... vezi toate articolele