OPINIE. Sebastian Burduja: Planul pentru România. Pilonul 1: România inovatoare

România este la răscruce și este condamnată să nu (mai) greșească. În apele tulburi ale crizei multiple în care ne regăsim, putem să jucăm la „merge și-așa” și „nu se poate face nimic aici”, sau putem să ne jucăm șansa vieții: să reașezăm economia românească pe fundamente solide, lăsând în urmă modelul economic susținut artificial de consum și de pomeni populiste și mizând în schimb pe investiții masive în domeniile strategice.

Încă de la debutul acestei crize, am spus că trebuie să o transformăm într-o oportunitate. Pentru asta avem nevoie de un Plan pentru România. În primul episod am scris despre o temelie bazată pe trei principii clare: democrație, deschidere, responsabilitate. În al doilea episod am așezat pe această temelie patru piloni de susținere a unui nou model economic:  România inovatoare, România verde, România conectată și România sigură.

Acest episod este despre România inovatoare, care trebuie să stea sub semnul excelenței profesionale. Modelul își poate găsi fundamentele în teoriile lui Paul Romer, pentru care a fost distins cu Premiul Nobel. Investițiile în capitalul uman și în inovare sunt esențiale pentru creșterea economică a unei țări pentru că generează capacitate endogenă (internă) de creare și valorificare a noilor tehnologii, ceea ce se traduce prin creșterea productivității individuale. Romer subliniază importanța politicilor publice de stimulare a inovării. Să fie limpede: suntem într-o cursă globală pentru creiere și resurse, iar timpul acțiunii este acum.

De unde pornim

Potrivit raportului de țară al Comisiei Europene, publicat în februarie 2020, investiția României în cercetare și dezvoltare este cea mai redusă din UE – 0,5% din PIB. Cheltuielile publice din acest sector au scăzut constant: am ajuns la numai 0,21% din PIB în 2017, de la 0,32% în 2011. În 2018 s-a remarcat o creștere de până la 0,51% din PIB, din care 0,21 pentru sectorul public, dar nu este suficient. În același an, media din Uniune a fost de peste patru ori mai mare: 2,12% din PIB. Cheltuielile private pentru cercetare și dezvoltare au fost doar 0,30% din PIB, tot cu mult sub media UE de 1,41%.

Sunt mai multe cifre publicate de Eurostat care ne arată cât de subfinanțat este acest sector în România. Investiția României în CDI (cercetare, dezvoltare, inovare) pe cap de locuitor este – țineți-vă bine – de 12,6 ori mai mică decât media UE. Cea mai mare parte din anemica finanțare a mers către institutele de cercetare, unde România a alocat 70% din bugetul public pentru CDI, pe când media din UE a fost 32%. Pe tipuri de activități, România are o pondere foarte mare a cercetării aplicative (60% față de 36-39% în UE în 2017), în detrimentul celei experimentale (19% față de 38-39% la nivel european).

Aflată la coada clasamentului inovării europene, România nu poate spune că a început tranziția către economia bazată pe inovare și cunoaștere. În continuare, legăturile dintre știință, tehnologie și mediul de afaceri sunt reduse. Ba mai mult, numărul absolvenților de știință, tehnologie, inginerie sau matematică scade de la an la an și ne confruntăm cu o migrație semnificativă de oameni calificați, având una dintre cele mai mari diaspora științifice dintre țările UE (Comisia Europeană, 2018). Puținele resurse pe care România le-a alocat domeniului au mers mai degrabă spre cercetarea fundamentală, pentru a susține rețeaua de institute existente (inclusiv pentru mentenanța unei infrastructuri învechite), fără a genera inovare românească prin tehnologii valorificate în economia reală.

Din toate aceste date și statistici triste, putem extrage o singură concluzie, parafrazându-l pe Noica: „aici e totul de făcut”. De la serviciile publice digitale la abilitățile populației sau digitalizarea IMM-urilor și administrației publice, putem doar să urcăm. Și trebuie să o facem.

Ce se întâmplă în mediul privat?

Există și câteva vești bune, care ne arată că se poate și la noi. În România, sectoarele auto și IT&C au semne pozitive în ceea ce privește potențialul de inovare. Ambele sunt orientate către export și integrate în ecosisteme globale. Expunerea în mediul concurențial internațional și la standardele tehnologice ridicate aduce dezvoltare, astfel că avem companii cu ritm accelerat de creștere din zona IT, atât startup-uri la început de drum, cât și companii mai mature.

În zona de IT avem și cele mai mari investiții. La nivelul anului 2019, 51% din totalul investițiilor în Europa Centrala și de Est (CEE) din acest sector s-a îndreptat către UiPath – România, care conduce clasamentul cu o investiție de 516,35 milioane EUR. Cele mai mari 5 investiții realizate în CEE (care reprezintă 78,6% din totalul fondurilor investite) sunt: UiPath – România, Docplanner – Polonia, Rimac – Croația, Au10tix – Cipru și Bolt – Estonia.

Anul trecut au fost realizate în România 38 de investiții în valoare totală de 529,1 milioane euro: 97% din valoarea acestora a fost direcționată către UiPath, doar 3% fiind alocat către alte investiții, precum: Elrond (1,71 milioane), Typingdna (1,35 milioane), Fintech OS (1,1 milioane) și Happy Recruiter (1 milion). Datorită investiției UiPath, Bucureștiul conduce în număr de tranzacții (61%) și capital atras (51%), urmat de alte orașe precum Oradea, Sibiu sau Târgu Mureș, care dețin startup-urile mai sus menționate (How To Web – Eastern Disruptors).

Cât privește structurile de sprijin din România în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial inovativ, de tipul hub-urilor, structurilor de accelerare și incubare, concentrarea se face în principal în regiunile București-Ilfov și Nord-Vest. Aceste două regiuni dețin totodată și cea mai mare parte a startup-urilor și, implicit, a investițiilor de capital de risc realizate la nivel național.

Producția științifică rezultată din colaborarea mediului public cu cel privat a clasat România în 2018 pe locul 26 din 28 țări ale UE (EIS, 2019), iar numărul de colaborări între companii și universități și alte instituții de cercetare a clasat România pe locul 20 la nivelul UE (Eurostat 2016). Facem observația că majoritatea colaborărilor cu universitățile sau alte instituții academice s-au înregistrat la nivelul companiilor mici.

La jumătatea anului 2019, 74 de inițiative cluster erau înregistrate la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, organism care este responsabil pentru dezvoltarea clusterelor ca parte a politicii industriale. Clusterele românești sunt organizate după modelul helix cvadruplu care, pe lângă industrie, mediul academic și decidenții politici, pune accent pe rolul instituțiilor catalizatoare precum centrele de transfer de tehnologie, camerele de comerț, consultanți etc. În ultimii 6 ani, 60 clustere românești au primit etichetă de bronz, 14 de argint și 3 de aur.

Activitatea de inovare de produs și proces este dependentă de finanțarea publică pentru inovare, cel puțin pe termen scurt. 75,3% dintre întreprinderile din România consideră că nu au niciun motiv pentru a inova și doar 14,5% dintre acestea declară că au luat în considerare necesitatea inovării, dar au întâmpinat bariere în acest sens, conform unui raport INS din 2018.

Un alt studiu publicat de Academia Română oferă o analiză a situației sectorului IMM din perspectiva performanței actuale, a dificultăților specifice întâmpinate, precum și a cerințelor și perspectivelor. Din aceasta reiese că implicarea întreprinderilor mici și mijlocii în activitatea de cercetare-dezvoltare este marginală. 75% dintre ele nu au fost niciodată implicate în astfel de activități. Din răspunsurile antreprenorilor se pare că IMM-urile din România nu prea sunt interesate de activitatea de inovare – 59% dintre acestea nu au introdus nicio inovație în ultimii 3 ani.

Ce ne spun toate aceste date? În primul rând să investim. În oameni, în proiecte, în infrastructură de cercetare. Să încurajăm mediul privat să inoveze și să creăm un mediu propice responsabilității în business – firmele mari pot transfera know-how și tehnologie către cele mai mici. Toată lumea are de câștigat dintr-o piață matură. Statul trebuie să facă două lucruri, aparent contradictorii. Primul: să se dea la o parte din calea antreprenorilor, deci să simplifice la maxim birocrația, să se digitalizeze și să urmărească cu ferocitate urcarea în clasamentul Băncii Mondiale Doing Business, pe fiecare indicator în parte. Al doilea: să susțină în mod inteligent, ca partener onest și credibil al mediului privat, sectoarele strategice unde România poate dezvolta tehnologiile viitorului.

Patru modele care ne vor schimba viitorul

Probabil singurul avantaj al decalajului major pe care îl avem față de alte state este că putem învăța din exemplele lor. Aparent, suntem captivi într-o situație fără ieșire: prioritățile bugetare sunt tot timpul altele, crizele care vin peste noi ne schimbă reperele, avem încă multe lucruri de bază de construit, de la autostrăzi la spitale. Când și de unde să mai avem bani și de cercetare sau inovare? Și cum să o facem?

Am selectat patru modele de succes pe care le putem adapta și implementa în România. Toate patru se bazează pe o realitate incontestabilă: România oferă lumii o resursă umană de excepție. O bună parte pleacă peste granițe, ceea ce în sine nu este un lucru rău, pentru că se conectează la marile fluxuri de cercetare și inovare de la nivel mondial. Din păcate, încă foarte puțini se mai întorc. Am fondat și condus Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), o rețea de peste 15.000 de studenți și absolvenți de la școli de mare prestigiu. Aceasta a fost și rămâne misiunea Ligii: să promoveze întoarcerea acasă. Dar pentru asta e nevoie de programe deștepte și solide. Sunt convins că mințile luminate ale României, de acasă și de peste hotare, se pot strânge la un loc în jurul unui efort național de inovare, în oglindă cu ceea ce acest popor a mai reușit, să ne reamintim, în perioada interbelică. Această resursă umană este și principalul avantaj comparativ al României. Iată cum putem să îl valorificăm pentru România inovării.

1. Modelul SUA (DARPA)

În ultimii 50 de ani, sub umbrela Pentagonului a funcționat Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) – cu cel mai consistent portofoliu de invenții din istoria omenirii. Doar câteva exemple: internetul, hărțile digitale, asistenții virtuali, cloud-urile, tehnologia GPS, dronele. Modelul DARPA are la bază trei elemente fundamentale:

Obiective ambițioase: Proiectele DARPA sunt concepute pentru a rezolva probleme din lumea reală sau pentru a crea noi oportunități, prin valorificarea progreselor științifice. Problemele trebuie să fie suficient de provocatoare pentru a reuni minți luminate și pentru a cataliza forța științei.

Echipe pentru fiecare proiect: DARPA reunește experți de talie mondială din mediul academic și cel de business, care lucrează pe proiecte relativ scurte, la fel ca și managerii de echipe. Intensitatea, concentrarea accentuată și perioada de timp finită sunt elemente care atrag talente de cel mai înalt calibru. Sunt organizate inclusiv competiții deschise, cum este DARPA Grand Challenge for Autonomous Vehicles.

Independență: DARPA are autonomie completă în selectarea și derularea proiectelor, fără să aibă preocuparea finanțării și fără să fie afectată de schimbările politice. Acești oameni sunt lăsați să-și facă treaba. Această independență permite organizației să fie agilă, rapidă și să își asume riscuri. Doar așa reușește să îi convingă pe cei mai buni să i se alăture.

Vă puteți imagina cum ar arata Agenția Română de Proiecte Avansate de Cercetare (ARPAC)? Eu da. Păstrând modelul DARPA, sub umbrela securității naționale, cu independență practic totală și cu un buget de câteva sute de milioane de euro pe an, reunind cele mai strălucite minți ale României. Cu un campus modern, curat și verde, cu laboratoare dotate cu tehnologii de ultimă generație.

Putem stabili câteva priorități cheie pe care să mizăm, domenii în care deja am dat semnale de performanță: inteligență artificială, biotehnologie, realitate virtuală și chiar agrotech. Sau, de ce nu, un sistem românesc de 5G, sau unul cu componente/protocoale românești. E vorba aici nu doar de accelerarea creșterii economice prin inovare endogenă, ci și de protejarea intereselor strategice ale României.

Unul dintre directorii DARPA spunea, într-un interviu, că a preluat conducerea de la un predecesor împreună cu următoarea misiune: „DARPA este una dintre pietrele de temelie ale națiunii. Ai grijă de ea”. Să lăsăm aceste cuvinte să ne inspire și să clădim, în aceste vremuri complicate, o piatră pentru națiunea noastră, care să aibă rezultate pentru generațiile următoare. Nu doar pentru România, ci pentru întreaga omenire. Dacă vi se par cuvinte mari sau visuri irealizabile, treceți prin lista aceasta cu inventatori români care au schimbat lumea.

2. Modelul Singapore

Un sistem public-privat de fund matching: fondurile aleg afacerile în care investesc iar statul dublează sau chiar triplează investiția, înțelegând că nu are experiența și know-how-ul să identifice viitorii unicorni, dar îi poate susține în etape critice de creștere. Selecția făcută de parteneri internaționali privați nu depinde de influențe politice și se bucură de credibilitate, ceea ce antrenează mai departe alte fonduri. România ar putea coopta în acest demers români de succes care deja fac aceste lucruri pentru angel investors, fonduri de venture capital sau fonduri de private equity, la cel mai înalt nivel.

În Singapore, guvernul a început prin a da câte 8 milioane de dolari americani către șase fonduri de venture capital, pentru a fi investiți în startup-uri cu potențial. Pentru fiecare dolar investit de fond, statul a dat încă un dolar. Aceasta a fost doar prima fază din planul guvernului de a recrea Silicon Valley în Asia, care a inclus sute de milioane de dolari alocate companiilor la început de drum, incubatoarelor și acceleratoarelor.

Singapore are în prezent un program solid de susținere a mediului antreprenorial, oferind start-up-urilor granturi și scheme de finanțare. Pentru a fi eligibile, afacerile trebuie să aibă sediul și operațiunile principale în Singapore, să genereze inovații substanțiale, să aibă potențial de creștere inclusiv pe piețele internaționale, să nu fie implicate în industria jocurilor de noroc, producția sau comercializarea tutunului sau activități ilegale sau împotriva interesului public.

Singapore este considerat drept unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru afaceri, având acces la cei mai puternici investitori din lume. Firme importante de venture capital investesc masiv, tocmai pentru că este un mediu pro-business, cu un sistem legislativ eficient și un mediu politic stabil. Aceste elemente încă lipsesc în România, dar ceea ce avem sunt antreprenorii cu idei, creativitate și viziune, dar fără bani. Avem nevoie de ecosistemul de inovare, care să susțină transformarea ideilor în companii de succes.

3. Modelul Israel

Israelul este un alt exemplu de implicare inteligentă a statului în zona antreprenorială, cu scopul de a susține inovarea. Să privim cifrele: în 1992, Israel nu avea niciun fond de investiții, avea câteva companii listate la bursă, foarte puține investiții internaționale și zero marketing. Zece ani mai târziu, același stat număra 60 de fonduri de investiții, peste 10 miliarde de dolari primite de la fonduri de venture capital și era a doua țară prezentă pe Nasdaq.

Acest salt incredibil a fost rezultatul unui plan guvernamental de a crește ecosistemul antreprenorial. Au început cu 100 de milioane de dolari, bani de la Guvern alocați în 10 fonduri de investiții făcute în parteneriat public-privat: statul avea doar o poziție minoritară în aceste entități, care putea fi răscumpărată după cinci ani. Din nou, același principiu: statul susține, dar nu impune. Lasă piața să funcționeze.

Au urmat o serie de instrumente de susținere a business-urilor de la început de drum, de la incubatoare de afaceri până la facilități fiscale. Un principiu a fost comun: finanțarea s-a derulat exclusiv pe model PPP, pentru că rolul statului nu este să dețină sau să conducă un segment, ci să îl impulsioneze. Și un detaliu important: Israelul are o funcție importantă în guvern: Chief Scientist Officer. Ce putem învăța, în afară de un model care poate fi replica ușor? Că statul nu trebuie și nu poate să le știe pe toate. Însă trebuie să fie un partener de drum lung.

4. Modelul Estonia

Inovarea trebuie să se manifeste și în sectorul public, începând de la facilitarea relației cetățean-stat. Degeaba investim în cercetare și tehnologie, dacă îi chemăm pe antreprenori să depună declarațiile online la ghișeul de la etajul 2, cu dosarele cu șină și ștampila din dotare.

Aici terenul a fost deja explorat, avem modele chiar în țara noastră. La nivel local, avem exemplul de la Oradea, când în urmă cu mai mulți ani, prefectul Ilie Bolojan a spart pereții dintre funcționari și contribuabili, a schimbat ghișeele cu mese și scaune, transformând serviciile publice într-un spațiu…normal. Și la nivel central avem inițiative care merg în direcția potrivită. Guvernul a accelerat la maxim digitalizarea, în ultimele luni: avem ghiseul.ro extins pentru persoanele juridice și pentru plata majorității taxelor si impozitelor, site-ul aici.gov.ro, care răspunde la toate nelămuririle cetățenilor privind măsurile adoptate de guvern în contextul actual și permite depunerea de documente online, și vom avea funcțională de la finalul acestei luni platforma e-popriri.ro, care va automatiza înființarea și ridicarea popririlor bancare, întregul proces urmând a avea loc în timp real.

Dacă avem nevoie de inspirație, Estonia este cel mai cunoscut model, un adevărat fenomen al digitalizării. Comisia Europeană susține că ar fi singura țară din lume în care aproape toate serviciile publice sunt disponibile non-stop. De fapt, singurele servicii care nu sunt posibile online sunt căsătoriile, divorțurile și tranzacțiile imobiliare.

Șeful Autorității pentru Sisteme Informatice din Estonia a explicat într-un interviu metodele și procesele adoptate, măsurile și costurile digitalizării. Sigur că nu a fost un sistem creat rapid, ci o strategie guvernamentală pe zeci de ani. Dacă analizăm principalele măsuri care au creat e-Estonia, constatăm că mai avem mult de lucru în România:

1. Interoperabilitate pentru schimb automat de date: soluția X-Road. În Estonia s-a făcut la finalul anilor 90, noi încă plimbăm hârtii între direcțiile sau birourile din aceleași instituții prăfuite.
2. Cardul național de identitate cu identificare electronică și facilități de semnătură electronică. Suntem avansați cu a doua parte, dar căutăm încă soluții pentru prima. e-ID este încă doar un plan pe hârtie în România. În Estonia a fost lansat în 2002.
3. Actualizarea cadrului legislativ pentru acceptarea tranzacțiilor electronice, dar și a documentelor în format electronic. Probabil cel mai ușor lucru dintre toate necesare în procesul de digitalizare a României.

Romania: Innovation Nation

Tentația de a spune, în loc de concluzii, că la noi nu e posibil nimic din cele de mai sus este foarte mare. Dar renunțarea la scepticism și blazare începe cu un simplu „gata”. Să recapitulăm: știm ce avem de făcut, știm încotro trebuie să mergem. Mai mult, știm că am mai reușit în trecut, dând lumii invenții care au schimbat-o în bine. Avem cu ce și, mai presus de orice, avem cu cine. Trebuie să punem această resursă umană strategică la treabă. Aici, acasă.

Inovarea este singura soluție pentru ca România să facă un salt în dezvoltare și să recupereze rapid decalajul față de economiile avansate. Închei prin cuvintele lui Henri Coandă: „Viitorul este suma pașilor pe care îi faceți, inclusiv a celor mici, ignorați sau luați în râs.” Va urma.

Sebastian Burduja a studiat științele politice la Stanford University, dar și politicile publice și administrarea afacerilor la Harvard University. Ulterior, a fondat Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), a înființat Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și a lucrat la Națiunile Unite și Banca Mondială.