OPINIE. Un an pierdut sau repetat. Revenirea în trepte

Printre primele vești legate de conștientizarea pericolului pe care-l reprezintă coronavirusul s-au numărat cele legate de amânarea mai multor evenimente sportive. La ora la care scriu aceste cuvinte, soarta olimpiadei de vară este încă în suspans. Campionate continentale sau cupe mondiale de fel și chip, din sporturi mai mult sau mai puțin obscure, „sar” peste anul 2020.

În cazul în care, ca societate globală, pășim în vară cu restricții, ezitări și amânări, impactul coronavirusului se va propaga și în alte domenii, mult mai importante decât sportul. Ce se întâmplă cu studenții, din toate țările, care ar trebui să susțină examene sau lucrări pentru terminarea ciclului de licență? În multe domenii prezența în persoană la examen nu este necesară, acesta putând fi completat online. Și mai avantajate sunt sistemele în care nu există, precum în România, un test ca atare la terminarea studiilor universitare – o lucrare de cercetare se poate realiza și de acasă, în anumiți parametri. Acest lucru nu este însă posibil în toate ariile educaționale. Și în ceea ce privește facultățile dar și școlile profesionale sau vocaționale, anumite probe trebuie realizate în fața unei comisii, cu materiale sau unelte specifice. De altfel, ponderea elevilor și studenților care nu au acces la învățământul online nu trebuie subestimată. În fiecare țară încep dezbateri aprige între sindicate și autorități în legătură cu acest subiect: se îngheață anul școlar? Sau examenele naționale de fel și chip au loc prin mijloacele clasice, ceea ce implică reunirea a zeci sau sute de copii în câte un centru de examinare, cu implicațiile aferente pentru epidemie?

Nu există doar dezavantaje. O întârziere cu un an al fluxului natural al învățământului global are și efecte pozitive, greu de estimat acum în toată complexitatea lor. Un lucru pe care îl putem observa fără a fi specialiști: calitatea stăpânirii materialului predat ar crește, de exemplu o formulă complicată fiind mai ușor de înțeles la 17 ani decât la 16. Mai important este însă că înghețarea anului școlar implică o generație lipsă – un an 2020/2021 în care rația elevi/profesor e foarte mică urmat de un 2021/2022 în care promoțiile ce intră (în gimnaziu, în liceu) ar fi duble. Șocul s-ar resimți și la ieșire, pe piața muncii, unde în anumite domenii în toamna acestui an ar fi deșert, ca peste un an să intre două cohorte. De exemplu, o politehnică ce în mod normal ar produce trei mii de absolvenți în fiecare an ar produce 0 (zero) în acest iunie și 6000 în vara anului următor. Aceste situații nu sunt catastrofice – riscurile răspândirii virusului sunt mult mai importante – dar impactul lor trebuie înțeles. Dacă citești aceste cuvinte și ești fie antreprenor, fie angajator, analizează cu grijă ce se întâmplă în domeniul tău din acest punct de vedere. E posibil ca finele acestui an să fie banal, adică lucrurile să rămână în logica cu care ești familiar din perioadele trecute. Ia însă în calcul măsura în care coronavirusul decalează, rostogolește și încolăcește ritmurile uzuale, ca atât perioada imediat post-virus cât și anul care i-ar urma să fie atipice, într-un sens apoi în celălalt, o frână imensă apoi o dublare a vitezei față de normalul de dinainte de coronavirus.

În alt plan, sistemul medical – istovit de coronavirus – va trece peste tot printr-un șoc adițional după ce restricțiile sociale se vor elimina sau pericolul coronavirusului se va îndepărta în mod semnificativ. Este natural ca multe din acțiunile sociale limitate artificial acum să se exprime mai puternic odată ce restricțiile dispar. În minte îmi vin accidentele de mașină, bolile venerice și comele alcoolice, ce vor cunoaște un avânt atipic post-virus. Există însă, în această privință, două vești bune. În primul rând, această vioiciune va avea și un impact pozitiv, pe termen lung apariția coronavirusului urmând să ducă la un tonus social superior. (După apăsarea adusă de primul război mondial și de gripa spaniolă a urmat o perioadă de tumult, artă dinamică, emancipare și extaz. Inițiative în sensul contrar – precum legea Volstead, care a introdus în 1920 prohibiția în Statele Unite – au eșuat lamentabil).

În al doilea rând – și aici ating o temă majoră, mai semnificativă decât blocajele sau excesele provocate de un an în plus sau în minus – nu vom avea o ieșire dramatică din criză.

Acest lucru trebuie subliniat: coronavirusul nu va dispărea într-o dimineață, cu citirea unei știri sau printr-o conversație telefonică în urma căreia afli Marea Veste.

Chiar și războaiele mondiale, a căror încheiere a fost relativ bruscă, semnalată de momente internaționale de bucurie unanimă, au produs efecte neplăcute mult după încheierea lor oficială. Știm, de exemplu, pozele de delir fericit din America anului 1945. Nu vedem dificultățile cu care s-au confruntat milioane de oameni, atât în SUA cât și în Europa, în anii imediat următori pe măsură ce încercau să se adapteze la o lume nouă. În cazul coronavirusului nu vom cunoaște o zi anume în care, ca prin miracol, să ne putem întoarce la normalitate. Restricțiile de fel și chip vor fi reduse treptat, pentru a evita reizbucnirea epidemiei. Drumul nu va fi uni-direcțional: e posibil ca unele restricții să fie reintroduse în cazul în care virusul cunoaște reveniri sau mutații. De asemenea, în ciuda globalizării situația fiecărei țări este diferită, lucru surprins de formula din ce în ce mai uzitată „cu două săptămâni / cu o lună în urma Italiei”. Desigur trend-ul va fi pozitiv, numărul celor care devin imuni la coronavirus crescând constant. Dar ieșire din criza provocată de virus va fi mai degrabă asemănătoare cu o expirație decât cu activarea unui întrerupător. Și în aspectele pozitive, și în cele negative revenirea va fi treptată.

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.