Panaceu parțial sau referendum local
Se tot discută, zilele acestea, despre referendumul pe care primarul ales al Bucureștilor îl vrea lipit de alegerile prezidențiale din iarnă. Ca să se mai economisească niște bani, explică dumnealui. Cu alte cuvinte, decât să plătească Primăria pentru ceva ce vrea să facă însuși… primarul, mai bine să plătească (tot) poporul, cu ocazia altor alegeri, la care oricum se adună lume multă, lume bună, tocmai acea lume pe care se cuvine să o stoarcem de toate voturile și ștampilele posibile.
Revenind la referendum. De curiozitate, dar și pentru că am norocul să stau de vorbă cu oameni citiți și înțelepți, am căutat în dicționarul explicativ al limbii române definiția acestui cuvânt, ca să vedem și noi câtă legitimitate poate avea, din punct de vedere moral, măcar, acest demers al aceluia în care atât de mulți au avut încredere acum câteva luni, când alegerile locale ar fi putut arăta și altfel.
Așadar, referendum înseamnă „Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot (prin „da” sau „nu”), asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general.”. Cum spune definiția? Importanță deosebită pentru stat sau probleme de interes general.
Dar ce mai contează? Bucureștii sunt cât un stat de importanți, iar ce se întâmplă la centru contează și acum cel mai mult din această țară, cum ne-au obișnuit cu toții să conteze.
De fapt, dacă chiar se organizează referendum și dacă destui cetățeni vor și vota cu Da, s-ar putea ca, în loc de primar, să ne trezim cu un mic/mare președinte, care are putere absolută, care semnează tot, care aprobă tot, care refuză orice nu i se pare inspirat, potrivit, adecvat. Abia atunci, referendumul ar deveni, în mod absurd, incoerent și-n sens invers, legitim.
Și dacă se întreabă în București ceva, de ce nu se întreabă și la Vișeul de Sus, la Săcărâmb și la Boița?
Poate că și primarii de acolo au nelămuriri, au nevoie să se consulte cu cetățenii, și dacă tot se adună poporul la prezidențiale, de ce să nu profităm de liste, de cabine, de ștampile, ca să rezolvăm – aproape gratis – și alte problemuțe locale? Asta dacă tot nu mai contează definiții rigide de dicționar… Probabil că nici panaceul nu va mai fi, curând, prin aplicare, universal. Vindecăm total, dar doar pe jumătate.
Cu cât de multă aparentă coerență primesc legitimitate gesturi isterice și sterile ale oricui are curajul (era să scriu tupeul) să intre în față și să se creadă cu adevărat dotat din punct de vedere intelectual și înzestrat moral pentru a rezolva marile probleme ale prezentului! Vremuri de desene animate în România anului 2024!
Dar de ce ne mirăm? Tot noi suntem aceia care au trimis în așa-zisă judecată oameni, ba chiar i-au omorât, după ce însuși avocatul apărării striga, cu cuvinte multe deodată în gură, că inculpații sunt vinovați și trebuie pedepsiți!
Mai deschideți arhivele, mai priviți documentare! Că istoria reală nu se mai poate învăța de mult timp din manualele școlare, din care aflăm orice altceva: de la curiozități, la cancan, de la statistici, la păreri personale ale acelora agreați de ministere și mode. Vai de noi!
Citește și: