Prins în hora NATO, Viktor Orban dansează pe muzica lui Putin

Uniunea Europeană nu este Troia, dar amenințarea unui Cal Troian al Rusiei nu poate fi trecută cu vederea. La porțile uniunii se află mașina de război a Rusiei – e drept că șenilele tancurilor s-au învârtit, de multe ori, în gol, în fața apărării ucrainene războiul-fulger conceput la Kremlin transformându-se într-unul de uzură -, dar de la front comun UE și NATO împotriva războiului se poate ajunge la un front comun… fisurat mult mai repede decât și-ar fi imaginat cineva.

De ce? Pentru că una dintre țările membre NATO și UE nu joacă în aceeași horă cu celelalte state. Ungaria lui Viktor Orban s-a poziționat, încă de la începutul ”operațiunii speciale militare” (sintagmă absurdă și evident propagandistică ordonată de Vladimir Putin), ceva mai altfel decât se așteptau oficialii de la Bruxelles și liderii europeni.

E drept, fiecare țară suverană are dreptul de a lua decizii în conformitate cu propriile interese, nu numai raliindu-se intereselor comune ale Uniunii Europene sau NATO. Ne aflăm, însă, într-o perioadă care deschide perspective înspăimântătoare, iar tensiunea dintre Occident și Federația Rusiei se îndreaptă către paroxism.

La începutul lunii februarie, atunci când Armata Rusă era masată la granița Ucrainei, iar Vladimir Putin susținea, senin, că au loc exerciții militare de amploare și că, nicidecum, nu se pune problema invadării Ucrainei, premierul maghiar Viktor Orban s-a deplasat la Moscova. Vizita – ținând cont de toate incertitudinile legate de momentul ales – a fost criticată atât de reprezentanții opoziției din Parlamentul Ungariei, cât și de cancelariile occidentale care, dacă n-au simțit un pumnal înfipt în spate, la propriu, măcar au avut puseuri de tensiune.

A fost cea de-a treisprezecea întâlnire dintre Viktor Orban și Putin, iar premierul Ungariei a și spus, de altfel, că are ”mari speranțe” că Rusia și Ungaria vor putea ”lucra împreună” mulți ani.

Zilele au trecut una după alta, Vladimir Putin a spus că nu are de gând să atace Ucraina, dar trebuie să primească garanții de securitate din partea SUA și NATO, iar în dimineața zilei de 24 februarie a ordonat trupelor Rusiei să intre, din trei direcții – inclusiv de pe teritoriul Belarusului, stat ”neutru” – în Ucraina, vorbind despre ”denazificarea” acestei țări și despre dorința de a proteja populația rusofilă din Donbas, acolo unde republicile Donețk și Lugansk au primit cu bucurie vestea că liderul de la Kremlin le-a recunoscut independența autoproclamată.

• Ungaria a anunţat că nu susţine sancţiunile în domeniul energiei propuse de UE

În septembrie anul trecut, Ungaria a încheiat două contracte pe termen lung cu principala companie rusă de gaze – Gazprom – care prevede livrări de 4,5 miliarde de metri cubi de gaz prin conducte din Serbia și Austria, ocolind Ucraina.

Acordul este încheiat pentru o perioadă de 15 ani și va putea fi revizuit după zece ani de la implementarea sa. Budapesta dorește să mărească livrările de gaze prin Serbia (țară care, deși dorește aderarea la UE, se prezintă pe poziții ”prietenoase” cu Rusia) cu un miliard de metri cubi pe an, iar această problemă a fost adusă în discuție de Orban în timpul vizitei sale la Moscova de la începutul lunii februarie.

• Ungaria a anunțat – la doar 4 zile după invadarea Ucrainei de către armata Federației Ruse – că nu permite transferul de armament către Ucraina pe teritoriul său, pentru ca nu cumva aceste transporturi să devină o țintă a Rusiei.
• Viktor Orban aprobă, pe 4 martie, prin decret publicat în Monitorul Oficial, ca teritoriul Ungariei să fie tranzitat de transporturi de armament, dar nu direct spre Ucraina. Transporturile trebuie să ajungă în altă țară membră NATO.
• Același decret precizează că Ungaria nu permite ca transporturi cu arme letale să traverseze teritoriul Ungariei spre Ucraina.
• După ce Vladimir Putin a cerut ca statele ”neprietene” cu Rusia să plătească în ruble gazul rusesc, Ungaria a transmis că este pregătită să satisfacă această cerere a Kremlinului.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a avertizat, totuși, Ungaria că dacă transpune această afirmație în realitate va încălca sancțiunile impuse Rusiei, dar rămâne de văzut cât de mult va conta pentru Viktor Orban această atenționare echivalentă cu o tragere de mânecă. Prim-ministrul Ungariei iubește fotbalul, așa că nu trebuie să mire pe nimeni dacă va încerca niște ”driblinguri” și cu această ocazie.

Orban a fost prim-ministru al Ungariei între 1998 și 2000, inițial, apoi a revenit în funcție din anul 2010. Încă din 2016, Viktor Orban a jucat pe contre cu UE. În luna septembrie a acelui an, i-a acuzat pe politicienii Uniunii Europene de nihilism, cu referire la presupusa lipsă de reacție în fața valului de emigranți intrați în Europa începând cu 2015.

Instituții europene și organizații care apără drepturile omului l-au acuzat, în repetate rânduri, că pune pe butuci democrația și noțiunea de stat de drept în Ungaria, dar premierul maghiar a replicat că s-ar dori transformarea Ungariei în ”ceva” asemănător cu ceea ce se întâmplă în alte țări europene.

Ironia sa voalată nu a trecut neobservată, cu atât mai mult cu cât premierul maghiar a concluzionat că Uniunea Europeană ar duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept. Analiștii politici au tras chiar concluzia că afirmațiile lui Viktor Orban ar putea însemna și un semnal că o ieșire din UE a Ungariei nu ar fi chiar un scenariu absurd, cu toate consecințele.

În același timp, conflictul din Ucraina a întredeschis și ușa către discuțiile despre omogenitatea Uniunii Europene la nivel de decizii și, de ce nu, de gândire/percepție comună a unor subiecte importante, războiul fiind unul dintre acestea.

Ungaria este stat-membru UE (2004) și stat-membru NATO (din 1999). În consecință, se află de mulți ani sub umbrela NATO în cazul în care – să presupunem – o altă țară ar atenta la suveranitatea sa.

Concret, scopul NATO este acela de a garanta libertatea și securitatea membrilor săi prin două mijloace, politice și militare.

• Politice– NATO promovează valorile democratice și dă membrilor săi posibilitatea de a se consulta și de a coopera în aspecte privind apărarea și securitatea pentru a soluționa probleme, a clădi încrederea și, pe termen lung, a preveni conflictele.
• Militare– NATO se angajează să soluționeze pașnic disputele. În cazul în care eforturile diplomatice eșuează, Alianța dispune de puterea militară de a întreprinde operațiuni de management al crizelor. Acestea se desfășoară sub clauza de apărare colectivă a tratatului de constituire a NATO – Articolul 5 al Tratatului de la Washington sau sub un mandat al Națiunilor Unite, independent sau în cooperare cu alte state și organizații internaționale.

Alianța Nord-Atlantică se angajează să respecte principiul conform căruia un atac împotriva unuia sau mai multora dintre membrii săi este considerat un atac împotriva tuturor. Acesta este principiul apărării colective, consacrat în Articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Până acum, Articolul 5 a fost invocat o singură dată, ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie din Statele Unite ale Americii, din anul 2001.

Confruntată cu o criză fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, Alianța Nord-Atlantică ar trebui să funcționeze ca un organism în care fiecare parte devine o rotiță bine unsă într-un angrenaj menit a asigura protecția statelor-membre dar și pentru a reacționa în diferite situații, așa cum se întâmplă în contextul războiului din Ucraina declanșat de Vladimir Putin.

Încă nu este foarte clar ce ”pași de dans” execută Viktor Orban, cu mai mult sau mai puțin talent (dar partidul său, FIDESZ, a câștigat cu peste 50% ultimele alegeri, așa că se află pe ”cai mari”), dar dacă și-a dorit să pară un fel de Gică-Contra în UE & NATO atunci a reușit. E drept că nimeni nu dorește o fisurare a Alianței, nimeni nu dorește ca o piesă din puzzle să devină, cel puțin temporar, un ținut al nimănui, acel no man`s land unde totul este posibil, mai ales în sens negativ, și care poate intra, ca să o spunem pe românește, fix sub influența Kremlinului.

Din acest punct de vedere, sunt destule voci care afirmă că Ungaria nici nu s-a îndepărtat prea mult de Moscova. Stă la masă, prin UE și NATO, vizavi de Federația Rusă, dar întinde picioarele și își face semne discrete cu Kremlinul.

Firește, pornind de la legătura (mai) strânsă dintre Viktor Orban și Vladimir Putin, cineva ar putea spune că premierul maghiar joacă ”la două capete”. Dorește și binele propriului popor – așa cum declară de fiecare dată -, dar și binele unui stand-by din care poate ieși victorios, ulterior, pentru a spune Moscovei că a fost fair-play și că trebuie ținut cont de asta în viitoare negocieri, contracte etc.

Nimeni nu-i face lui Viktor Orban vreun proces de intenție, însă pașii săi de dans în tot acest ”balet politic” sau ”horă NATO” par a urma ritmul unei orchestre dirijate de la Kremlin.

Pe de altă parte, lui Vladimir Putin îi convine, de minune, acest status quo maghiar, iar acordurile kazaciocului se insinuează, persuasive, în timp ce în cancelariile europene continuă valsul și contabilizează – la capitolul ”Orban – Ungaria” – un număr din ce în ce mai mare de semne de întrebare.

Citește și:

• Rusia, prizoniera lui Putin…
• Cum s-a supărat Vladimir Putin ca văcarul pe sat
• Asediată de SARS-CoV-2, Europa este amenințată și de PUTIN-22
• În plin război cu Ucraina, Rusia sărbătorește opt ani de la anexarea Crimeei. Putin, pe stadionul Lujniki din Moscova: ”Cu siguranță, vom implementa toate planurile”
• Moscova nu crede în lacrimile mamelor. De oriunde ar fi ele