Prima pagină » Opinii » Radu Oprea: ”Pensiile speciale, oportunitatea dublării alocațiilor, dacă PNL nu ar mai sabota cvorumul ca să poată da vina pe alte partide” (OPINIE)

Radu Oprea: ”Pensiile speciale, oportunitatea dublării alocațiilor, dacă PNL nu ar mai sabota cvorumul ca să poată da vina pe alte partide” (OPINIE)

Radu Oprea: ”Pensiile speciale, oportunitatea dublării alocațiilor, dacă PNL nu ar mai sabota cvorumul ca să poată da vina pe alte partide” (OPINIE)

Propunerea făcută de PSD este una de bun simț, partidul având toată disponibilitatea de a demara, de urgență, procesul de desființarea a tuturor pensiilor speciale. Doar că destinația banilor astfel obținuți ar trebui să fie una extrem de clară. Pentru că, altminteri, ne putem trezi în situația în care niște bani economisiți spre redistribuire economică sunt pierduți prin buzunarele abile ale liberalilor de la Palatul Victoria.

Nu-i o acuză ofensatoare și nicio încercare de a induce conspiraționismul în discuția privitoare la pensiile speciale. Este doar o expunere realistă a unor mentalități și modele de operare pe care le-am mai văzut în ultimul an. PNL s-a împrumutat miliarde peste miliarde, la cote record și la dobânzi exorbitante, fără a avea decența de a ne spune ce a făcut cu respectivele fonduri. N-ar avea, astfel, nicio jenă să nu ne spună ce ar face cu banii ce ar urma să fie economisiți după desființarea pensiilor speciale. Ca atare, ar fi de bun simț ca întreaga clasă politică să asume că orice economie făcută prin eliminarea pensiilor speciale va fi direcționată spre un scop precis, spre îmbunătățirea veniturilor unei categorii clare. Dublarea alocațiilor, o lege care este blocată de un an de Orban și ai lui, ar fi o destinație foarte bună pentru aceste fonduri.

Să nu uităm, totuși, că PNL este partidul care nu dorește nici în ruptul capului să prezinte bugetul pentru anul ce va urma, pentru că știe că va opera tăieri de pensii și salarii, creșteri de taxe și impozite și disponibilizări pe bandă rulantă. Banii economisiți din pensiile speciale anulate ar urma să fie acaparați de Palatul Victoria și sifonați prin tot felul de ocolișuri, sub pretextul previzibil că situația economică nu permite creșterea veniturilor copiilor noștri.

Mulți membri PNL nu vor să renunțe la privilegiul pensiei speciale

Dar, din nefericire, poate că destinația banilor nu este prima problemă pe care o avem în față. Adevărul este că extrem de mulți membri PNL nu vor să renunțe la privilegiul pensiei speciale.

Iluștri necunoscuți care acum se angajează pe la Apele Române fără examen, dislocând oameni cu experiență care au ocupat postul în baza unor examene grele, visează ziua în care deschisul de uși și lustruitul de clanțe le va permite să împuște un loc prin Cameră sau prin Senat, de unde să ia o pensioară liniștită la sfârșitul zilelor de muncă.

Presiunea acestor indivizi, care strâng voturi la sacoșă prin satele din România pe măsură ce vorbim, dar și cinismul celor de la PNL, care s-au lipit de scaunul parlamentar și au ajuns să creadă că funcția li se cuvine, va duce la blocarea încercării de eliminare a pensiilor speciale. Liberalii au mai făcut astfel de manevre. Sabotează cvorumul ca să poată da vina pe alte partide. Forțează înghesuirea problemei pe agenda parlamentară în zilele în care deputații și senatorii celorlalte partide sunt în plină campanie electorală. Au tertipurile lor de a bloca această dreptate pe care toți românii o doresc.

PSD a încercat să vină în această campanie electorală cu o schimbare de mentalitate. Am avut curajul de a spune, împreună: haideți să lăsăm politica și alegerile la o parte și, pe temele strategice, cu adevărat importante, să ne înțelegem cu toții să facem ceea ce trebuie. Acesta este sensul pactului pentru sănătate, pe care Orban se preface că nu l-a văzut.

Acesta este sensul ideii de a asuma public, ca partide parlamentare, care va fi destinația banilor rezultați din desființarea pensiilor speciale. Noi am avut această maturitate și o cerem și celorlalte partide. Și le mai cerem ca aceste fonduri rezultate din dispariția pensiilor speciale să fie direcționate spre dublarea alocațiilor copiilor, o măsură trecută prin Parlament și promulgată până și de Klaus Iohannis.

Radu Oprea, senator PSD

Cheia de boltă a acestei ecuații rămân liberalii. Dacă ei vor ceda presiunii puse de oameni și vor renunța la interesele interne de partid, atunci vom avea alocații duble în timp record și vom restabili echitatea în sistemul de pensii. Dacă nu, atunci vom fi nevoiți să amânăm această luptă până după 6 decembrie, atunci când Orban și ai lui vor fi trimiși acasă de români.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025