Tragedia de la Piatra Neamț a mai zguduit o dată România, de parcă toate celelalte tragedii din ultimii ani nu au fost suficiente ca să ne arate cum stau lucrurile în spitalele din țară. Am văzut din nou realitatea cruntă, dureroasă și, din păcate, greu de schimbat.
De câte ori se întâmplă un astfel de eveniment – și oare la câte să ne mai așteptăm? – în spațiul public se vorbește despre “nepolitizare”. Nu știu dacă toți înțelegem exact ce înseamnă asta și cât e de corect, având în vedere că totul se învârte în jurul politicului și nu doar în România, ci peste tot în lume. Așadar, că vrem sau nu, privirile ne sunt îndreptate spre politicieni și asta pentru că, până la urmă, noi am ales care dintre ei să decidă pentru noi.
Că bătăliile și orgoliile politice au fost la ordinea zilei, că puterea acceptă cu greu sau mai deloc părerile opoziției, că strivirea PSD a constituit și constituie o prioritate pentru PNL, până dincolo de orice rațiune și argument, s-a văzut din plin. Dar până unde duce această ură? Câți dintre politicienii puterii mai pot găsi scuze pentru refuzul de aproape nouă luni de a se așeza la masă cu politicienii opoziției, când e clar că țara are nevoie de ei uniți? De unde atâta încrâncenare și, până la urmă, de ce?
Toate țările greu încercate de pandemie au găsit înțelepciunea de a trece peste orice și de a căuta și chiar găsi o formă de comunicare, indiferent de țară, indiferent de partid. Au semnat Pact-ul care să-i ajute în demersul unic de a trece peste criză. La noi, discuțiile sunt cu atât mai necesare cu cât se vede că această criză depășește pandemia. După ce ea se încheie nu ne dorim ca lucrurile să revină la normal, pentru că normalul nostru nu seamănă cu normalul altor state și pentru că normalul nostru este departe de a reprezenta bunăstare și siguranță pentru români.
Nu se mai poate nega faptul că e nevoie de discuții bazate pe lucruri concrete, principii, pe priorități. Opoziția cere demult asta și numai orgoliile ridicole mai pot ține puterea departe de un Pact absolut necesar și la noi.
Politica întotdeauna lasă loc de discuții, dar temele trebuie să se schimbe, măcar până când România e adusă la un nivel de minimă decență.
Dacă definiția normalității este dată de cetățeni, împreună cu opoziția și cu puterea, atunci ea are imaginea pe care ne-o dorim. Dacă însă se pretinde că normalul lor e mai bun decât normalul celorlalți, românii vor avea de ales între două normalități absurde, care ucid și care ne țin în casă, la propriu.
Nu mai putem merge din bâjbâială în bâjbâială la nesfârșit, pentru că prețul e imens și durerea sfâșietoare. E grav că în ziua în care un eveniment tragic se produce, oamenii scotocesc în istorie și caută precedente și, spre disperarea lor, le găsesc, recent.
S-a văzut că PSD pune accent pe specialiști și s-a văzut că aceștia, din toate domeniile, își doresc implicare. Sunt oameni care au demonstrat și pe care îi ascultăm cu atenție când au ceva de spus în spațiul public. La fel de vizibili ar trebui să fie și cei din PNL, pentru că e nevoie de toți!
Dezbaterile publice în care demonstrația este că celălalt se înșală, trebuie să înceteze. Ele sunt epuizante, mai ales în această perioadă, și s-a văzut că nu sunt constructive. În România problemele sunt evidente, din ce în ce mai evidente, iar politicul, prin specialiștii săi, are datoria să le rezolve.
Dacă se renunță, măcar pentru o perioadă, la înghesuiala unor politicieni pe ecrane și dacă vom avea mesaje care să unească și nu să dezbine, care să informeze și nu să dezinformeze, care să ne spună ce s-a făcut și nu ce urmează să se facă, România mai poate avea o șansă.
De aceea spun că, pentru reușită, PSD și PNL trebuie să-l lase acasă pe orgoliosul înfuriat (oricare ar fi el, pentru că întotdeauna și peste tot există unul) care duce discuțiile în derizoriu, care strică negocieri, care strică parteneriate și chiar prietenii. Doar cei slabi și fără argumente sau nespecialiștii se lasă pradă unui astfel de personaj. El trebuie identificat și pus la colț, lăsat cu ura și marota lui.