Sfârșitul care nu se mai sfârșește

Din mulțimea de opinii despre profesori și salariile dumnealor, nu se mai poate extrage nimic pentru a formula concluzii logice. De la ultimul meu articol pe subiectul grevei generale, s-au schimbat prea puține, deși au trecut zile multe în care se putea ajunge la o concluzie mulțumitoare. Că doar nu e prima grevă generală și nici Guvernul nu e primul ajuns în funcție.

Așadar, ce ajunge la oamenii care urmăresc din fotolii sau din piețe publice nebunia din învățământ de azi?

Câte o frântură. Câte un nimic.

Momentan, festivitatea de absolvire a adolescenților din clasa a XII-a a fost amânată, pentru că situația lor școlară este cu totul incertă. Bacalaureatul vine? Sau nu mai vine? Unii vorbesc, grăbiți, de înghețarea anului școlar și de un dezastru în biografiile multor tineri care ar trebui să se bazeze, dacă nu pe progres, măcar pe normalitate. Asta după ani de pandemie în care școala nu prea s-a întâmplat. Online, online, online. Adică… Nimic, nimic, nimic.  

Profesorii reclamă lipsa de interes a guvernanților care nu-și fac timp nici măcar pentru a se așeza la masa negocierilor și emit în buclă aceleași comunicate, cu aceleași propuneri deja perimate pentru stingerea conflictelor expuse de atât de mult timp.

Mai sunt și dascăli care spun că nu se alătură protestelor și care, probabil mulțumiți de situația lor sentimentală financiară, își îndeamnă elevii să primească delegații oficiale în sărbătoare. Apropo de asta, însuși președintele Iohannis observa, spre disperarea majorității, că „până și greva are ceva avantaje”. Oare? Să le căutăm.

1. Examenele de final de an sunt puse sub semnul întrebării.
2. Elevii nu au mediile încheiate.
3. Profesorii, în loc să găsească metode noi de predare, caută forme noi de protest.
4. Înscrierile copiilor în clasa 0, pentru anul școlar viitor, sunt și ele puse în pericol.
5. Debutanții din învățământ au impresia (dacă nu certitudinea) că și-au irosit viața, că și-au greșit cariera, alegând să îi învețe pe ceilalți ceea ce știu mai bine.
6. Guvernanții își mai pică o dată examenele la materia negociere, aflându-se în imposibilitatea de a comunica într-un mod constructiv și coerent.
7. Ziua de mâine, în învățământ și nu numai, continuă să fie nesigură.

Dar vizitele oficiale trebuie să meargă înainte. Zâmbetele trebuie să fie în continuare la locul lor, pe fețele întinse ale oficialilor care distrug, tăcând.

În fotografia de grup e obligatoriu să arătăm bine, mulțumiți. Muzica să cânte. Orchestra, scufundându-se, să atingă notele corecte. Această prăbușire e frumos pusă în scenă, nu-i așa?

Păcat că la mijloc sunt câteva domenii care s-ar putea să ne intereseze: bătrânețea bunicilor noștri, care au fost totdeauna oameni buni ai acestei țări, educația copiilor noștri, care, în naivitatea lor, cred că România e singurul loc care poate ține loc de mamă, prezentul oamenilor dragi, care se retrag să plângă doar după ce se lasă întunericul.

Și după ce tace orchestra. Deocamdată n-a tăcut. Muzică, maestre!

Citește și:

Dezordinea din viața celor ordonați

De ce mor oamenii tineri?

Inimi care pot fi frânte

”Învierea nu e pentru noi”

La mila norilor