Share pe propria răspundere sau cum răspunzi pentru ce scriu alții

Să presupunem că îți începi ziua citind un articol defăimător despre o persoană și rezonezi atât de mult cu scriitura aceea jignitoare, încât decizi să o expui pe peretele propriului cont de social media, în semn de apreciere.

Gândești, simplist, că n-ai ce să pățești, câtă vreme alte mâini au scris și altă minte a conceput un conținut la care întreaga planetă are acces, apeși butonul share pentru că acesta este rostul lui, să fie apăsat, îți asumi – conștient sau nu – vorbele altcuiva, frustrările, abordările, catalogările pe care autorul articolului le-a expus pentru că tu, cititor neavizat, habar nu ai că răspunderea creatorului de conținut defăimător poate fi  cândva și a ta.

Dar să împingem ipotezele și mai departe, până la acei utilizatori de social media care își trăiesc existența online dând share postărilor altor persoane, contul lor nefiind altceva decât o galerie de păreri străine expuse pe peretele virtual.

Rostul acestei introduceri a fost acela de a vă familiariza cu noțiuni ce pot părea abstracte, dar care – în viața reală – produc consecințe ce vă pot afecta serios situația financiară; preluând și distribuind un articol defăimător, sau o postare cu conținut ofensator, s-ar putea să aflați ce înseamnă răspundere civilă delictuală, prejudiciu, vinovăție, daune morale sau materiale.

Bunăoară, Codul Civil ne avertizează că cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, dar cine se împiedică de un biet articol dintr-un cod care nu este nici măcar penal?

Fiți însă cu băgare de seamă, pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, printr-o decizie recentă (nr.837/2022) care va fi, cel mai probabil, folosită drept precedent în viitor, a hotărât că o persoană care preia și distribuie pe contul  de social media un articol al cărui conținut a fost catalogat drept defăimător se face vinovată de o faptă prejudiciabilă, pentru care poate răspunde patrimonial (în traducere, este bun plată dacă o instanță de judecată apreciază că cel vizat de articol este îndreptățit să primească daune materiale și/sau morale).

Înalta Curte de Casație și Justiție a anihilat orice apărări de genul ”nu eu am scris respectivul articol”, apreciind că ”nu se poate susţine că ar fi vorba de o preluare neutră, inofensivă a materialului din mediul online, ci a uneia asumate, la care pârâtul a aderat şi ale cărei idei le susţine, în condiţiile în care din textul care aparţine pârâtului şi care precede materialul copiat (al cărui conţinut este unul denigrator, ofensator la adresa reclamantului) şi repostat pe pagina sa de Facebook rezultă că acesta îşi însușește în totalitate articolul, prezentând ca reale cele relatate”.

Ce înțelegem din această motivare a Înaltei Curți ?

• În primul rând faptul că persoana acuzată că a defăimat prin distribuirea respectivului articol pe contul de social media nu s-a rezumat doar la activitatea de preluare, ci a adăugat propriile comentarii, întărind prin acest comportament presupunerea că este de acord cu conținutul preluat.
• În al doilea rând, putem aprecia că instanța supremă nu a dorit să sancționeze o preluare neutră a unui articol (deși această abordare este discutabilă) câtă vreme a stabilit că ”pârâtul se face vinovat de săvârşirea unei fapte proprii care s-a materializat nu doar într-o simplă apreciere, ci în asumarea şi distribuirea către alte persoane a unui articol ofensator, cu consecinţa evidentă a ajungerii sale la un public mai larg decât iniţial, scopul urmărit sau măcar acceptat fiind denigrarea reclamantului”.

Pentru cei care încă nu au aflat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios administrativ și fiscal, stabilea în anul 2016 (prin decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2016) că Facebook este spațiu public, fiind ”o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public, astfel că orice scriere capătă acest caracter, chiar și în situația în care contul personal își limitează audiența doar la anumite persoane.

Concluzia este una simplă: orice distribuire de conținut în mediul online vine la pachet cu o răspundere personală pentru propria faptă, instanțele de judecată fiind din ce în ce mai determinate să sancționeze acest gen de comportament.

Haiducia virtuală și-a câștigat adversari redutabili…