Vacanța de după vacanță de după vacanţă
Prima vacanță școlară a celor mici – implicit, și a celor mari – a început de câteva zile. După o lună și jumătate de muncă, de nesfârșite teme pentru acasă și de explicații care, din când în când, depășesc limitele rigide ale manualelor, copiii au primit o săptămână de liniște. Prima din lista cu libere făcută publică încă din vară, de când s-a stabilit care e calendarul școlar pe anii 2024/2025.
Faptul că măcar calendarul cu pricina rămâne neschimbat, din vară până în toamnă, devine un semn de rară continuitate, pe care îl salută toți cei implicați în greoiul proces de învățământ care ne formează viitorii oameni mari. Care îi face pe aceia care mâine vor avea drept de decizie să știe ce să facă cu țara lor – sau măcar să dea impresia că știu ce au de făcut, în anii care vor veni și care, cu siguranță, nu vor fi nici ușor de înfruntat, nici ușor de explicat.
Că despre generaţia Z, care a ajuns la vârsta primului loc de muncă, se aud atâtea şi atâtea: cum să mulţi dintre tinerii aparţinând acestei generaţii se duc la interviul pentru viitorul job alături de părinţi, sau măcar de unul dintre aceştia, că sunt daţi afară la o lună, sau chiar mai puţin, după ce îşi încep activitatea, că nu reuşesc să ducă niciodată la bun sfârşit cele care sunt prezente în contractele de muncă şi în fişa postului.
Iar lista continuă aproape la infinit, pentru că lupa e pusă pe ei acum, e momentul în care ei trebuie să fie luaţi la puricat şi pedepsiţi pentru orice fel de greşeală sau stângăcie, fie că vine din lipsă de educaţie, fie că se poate pune pe seama lipsei de pregătire din liceu sau facultate.
Dar tot aceşti copii din foarte tânăra generaţie sunt şi aceia care au, de un an, doi, drept de vot, care peste câteva săptămâni vor conta, ca număr şi opţiuni, în socoteala finală care va aduce peste Cotroceni, peste Senat şi Camera Deputaţilor scutul de care e nevoie – sau de care, din contră, ar trebui să ne ferim – pentru ceea ce ne aşteaptă, ca popor în raport cu propriul popor şi ca popor în raport cu restul popoarelor lumii, popoare multe şi, în cele mai întâlnite dintre cazuri, mai puternice sau mai instruite decât noi.
Noroc că au început emisiunile electorale, că ne mai putem amuza de cei care vor să ne conducă nu peste două zeci de ani, ci luna viitoare, când marile alegeri se vor așterne, aşa cum spuneam, peste România, ca ultima ceață din an, dincolo de care nu se va mai vedea nimic, dacă nu suntem – nu cuminți, ci înțelepți – să știm ce înseamnă să ai ștampila în mână și dreptul de a o așeza pe un nume sau altul. Dar avem de unde alege?
Dar acum suntem încă în vacanţa de după vacanţa de vară, care vine şi ea după vacanţa de primăvară din anul care se pregăteşte să apună. Dacă avem şansa, tragem aer curat în piept şi ne odihnim cu faţa la fereastră, aşteptând să se facă zi şi să nu mai sune nicio alarmă. Dacă nu, tragem aer în piept şi ne reîmprietenim cu insomnia de altă dată, auzind deja soneria ceasului cum ne ridică din pat şi ne trimite pe fronturile celorlalţi, unde mereu e nevoie să piardă cineva.
CITIȚI ȘI: