Valentina Pufulescu: ”Obscenitatea publică” (OPINIE)

Îmi este rușine de mine, cu mine, din cauza rușinii pe care ei nu o au.  Ani de zile am trăit cu sentimentul că sunt un zero barat. Că, pesemne, eu sunt de vină pentru că marile creiere ale medicinii românești nu reușesc să-mi pună un diagnostic corect. Am suferit în tăcere și am îndurat umilințe greu de descris pentru că interesul meu era să mă fac bine, să mă simt din nou om.

Din respect pentru autoritate, am făcut un compromis cu mine, de la mine. Cu medicii sau cu polițiștii pe mâna cărora am ajuns. Sau a avocaților, magistraților, funcționarilor publici, dar și a „privaților” din diverse domenii. Pe cât de intrasingentă am fost în meseria de jurnalist, pe atât de docil mi-a fost comportamentul în relația cu instituțiile/specialiștii.

– „Mă păduche! Ești un zero barat! Am acasă șosete găurite care-s mai valoroase decât tine!”, urlă un parlamentar pe holurile instituției de unde noi sperăm să iasă cele mai bune legi pentru popor.

Magistrală construcție literară! Sintetizează, ca într-un time-lapse, tot adevărul, gândirea, năravul celui care are putere față de omul de rând, obligat să se supună, să respecte.

Ghinionul nostru, al poporului obedient, este că nici în vremuri disperate, în care murim pe capete, „puterea” nu s-a coagulat într-o singură voce. Câți abonați avem la „autoritate”, tot atâtea voci sunt de ascultat.

– „Copiii au vacanță o lună de zile, până după Paște”, zice autoritatea marți. Miercuri, însă, jurnaliștii sunt reduși la perplexitate pentru că aceeași autoritate spune, tot în direct la televizor, că, de fapt, nu e nimic sigur. „Era doar o propunere!”, se aude vocea, cu aroganța proprietarului de șosete găurite care îți și altoiește două după ceafă dacă mai ai obrăznicia să pui întrebări logice.

Și aici intrăm în logica în care dreptul la întrebări, la informare, la documentare sunt pitite în sertarul cu șosete, probabil și chiloți găuriți. Dacă vrei să știi, atât pentru tine, cât și pentru interesul public al întregii țări, ești catalogat ca „unealtă” a dușmanului.

– „A, vrei să dezinformezi! Cine te-a plătit? Cu cine ții?”, întreabă țâfnoasă „puterea”. Știe oricum că, dacă va fi prinsă cu minciuna sau furăciunea, tot nu va păți nimic. Pentru că așa e și cealaltă „putere”, care funcționează după aceleași principii. De fapt, autoritatea este unită, dar în îngroparea adevărului, evidențelor, bunului-simț, omului de rând care nu știe ce legi și reguli să mai respecte azi, mâine, de acum încolo. Și nici nu are dreptul să întrebe sau să se revolte pentru că e băgat automat la dubă.

Nu știm nici măcar cât de gravă este situația pandemică. De un an de zile, incompetența sau reaua-credință se desăvârșesc în impotența de a publica cifre banale, care în alte țări sunt de o transparență orbitoare.

– „Păi da, chiar ministrul Sănătății a spus că nu are ‘încredere în cifrele cazurilor de COVID-19’!”

– „N-ai fost tu atent! Președintele țării a declarat că ‘formulele de calcul sunt doar ușor diferite, dar nimeni nu a măsluit datele pandemiei’!”

– „Nțțț, nu mai pleca urechea la zvonuri că bagi panică în populație! Premierul a spus clar că nu e nici o controversă între autorități. Problema e la oameni. Au interpretat greșit vocea ‘puterii’. Autoritatea e 100% transparentă.”

– „Păi atunci mă duc acasă. În sectorul 5 avem restricții noi.”

– „Vezi, iar pleci urechea la bârfe!”

– „Nu e bârfă! A anunțat chiar primarul.”

– „Ala nu știe ce spune. Prefectul a anunțat acum că nu crede că sunt legale măsurile luate de autoritatea locală.”

– „Deci prefectul e autoritatea competentă?”

– „Nu știe nici el. A zis că se documentează și așteaptă să vadă ce zice Guvernul.”

Un dialog de-o realitate cruntă, din orice casă de oameni care iau în calcul doar „informațiile oficiale”.

Până s-o urni Executivul să ia vreo decizie clară și concretă (dacă!), noi murim pe capete, iar jurnaliștii sunt „uciși” din pix prin legi care frizează orice rațiune. Tocmai partidul care a promis politică prin oameni și idei noi, restricționează abrupt dreptul presei de a obține informații publice prin Legea 544. Sub vetrela pedepsirii instituțiilor care nu răspund deloc sau prea târziu solicitărilor media, noua modificare adusă legii îi pune, practic, în gardă, pe cei anchetați. Cică de acum încolo, răspunsurile tuturor întrebărilor primite de la jurnaliști trebuie făcute public, obligatoriu, în maximum 15 zile.

Cu alte cuvinte, orice anchetă jurnalistică va fi devoalată, spre bucuria celui investigat, care se poate replia lejer. Practic, puterea legalizează ceea ce polițiștii făceau cu interlopii pe care-i anunțau, din vreme, de percheziții. PSD se uită cu jind la tupeul noilor politicieni. Își taie venele că n-a știut că plapuma e atât de elastică. Cea mai tare aroganță a fost să-i cadă șpaga din sân, în direct, la tv.

Și ce-am mai râs! Și cum s-a umplut netul de meme-uri! Și cum s-a dus poporul iar după fentă.

Obscenitatea publică e mai virală ca virusul.

N-ai cu cine! Deci, nu! Nu va veni nimeni să ne salveze. Suntem cu toții la un fitil distanță de Colectiv, Piatra Neamț, Matei Balș, Apuseni, Siutghiol, Giulești. Știu că ați uitat. Și puterea a uitat. Îndrăznesc, însă, să vă reamintesc că sunt tragediile naționale pe care s-a așezat praful. Morții cu morții, puterea cu puterea!

Pentru că, la fel ca acum, ne-a fost rușine să mergem până în pânzele albe cu întrebările, cu ancheta, cu revolta. Mă refer la cei care încă mai pot face un pas în spate și analiza obiectiv informațiile care vin din toate sursele. Meteahna renunțării, fie din orice motiv, este rezerva de putere a Noii Autorități, sursa din care își hrănește tupeul obscen. Ce-i drept, nici nu e ca și cum ai avea cu cine să porți un dialog articulat, argumentat, cu fir logic și deznodământ clar.

Concluzia? Salvați-vă singuri! Și încercați să rămâneți oameni în mileniul în care dezumanizarea e la modă. Veți fi mai puțin bolnavi.