15.000 de lei de la stat primă de căsătorie. Propunerea unui deputat pentru a răsplăti „contribuția adusă națiunii”
Familiile biparentale vor primi „prima pentru recunoașterea contribuției aduse națiunii” de 15.000 de lei la nașterea celui de-al treilea copil. De asemenea, familiile cu trei copii vor primi o alocație suplimentară în valoare de 50% din salariul minim brut, potrivit proiectului de lege.
Inițiativa legislativă prevede că părinții cu cel puțin trei copii minori nu plătesc impozit pe venit din salarii și plătesc doar 50% din impozitul pe alte activități producătoare de venit, iar mamele cu cel puțin trei copiii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.
Totodată, proiectul propune ca tinerii până în 35 de ani să primească în momentul căsătoriei o „primă pentru recunoașterea contribuției aduse societății prin căsătorie de 15.000 de lei, însă dacă divorțează în primii cinci ani de căsătorie sunt nevoiți să înapoieze banii statului în trei luni de la divorț. De asemenea, tinerii căsătoriți sunt scutiți de impozitul pe venituri din salarii.
„Prin excepție de la prevederile Codului fiscal, TVA pentru produsele de igienă și îngrijire destinate copiilor în vârstă de până la 6 ani inclusiv este de maximum 5%”, potrivit inițiativei legislative.
În proiect este prevăzut că de aceste prevederi beneficiază și familiile monoparentale, însă doar în cazul decesului unuia dintre soți. De aceleași prevederi beneficiază și familiile care au și copii adoptați.
De prevederile legii ar urma să beneficieze și familiile numeroase devenite astfel în ultimii 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar și tinerii de sub 35 de ani care s-au căsătorit în ultimii 5 ani.
Inițiatorul a prevăzut în proiect că fondurile vor proveni de Ministerul Muncii și că aceste drepturi nu sunt impozabile și că se aplică retroactiv pentru ultimii cinci ani de la intrarea în vigoare a legii.
Parlamentarul a apelat în expunerea de motive la citate din Biblie, arătând că „în familie prin dragostea soților iau naștere copii”, iar „căsătoria, ca legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie, a fost dată de Dumnezeu primilor oameni în rai”.
„Întemeierea unei noi familii tinere este o celulă vie pentru națiune care prelungește existența acesteia, (…) familia puternică va face și națiunea noastră de nedestructurat”, fiind ”principalul atu împotriva celor care râvnesc la țara noastră”, mai argumentează deputatul.