27 SEPTEMBRIE. Data alegerilor locale, propusă de UDMR, votată de Senat. Camera superioară a respins proiectul similar al Guvernului
Senatorii au aprobat, marți, proiectul UDMR privind organizarea alegerilor locale în 27 septembrie și au respins proiectul care propunea aceeași dată depus de Guvern.
Senatul a avut pe ordinea de zi de marți două inițiative legislative cu aceeași propunere pentru data alegerilor: 27 septembrie, unul depus de Guvern, celălalt, de UDMR.
Proiectul UDMR a fost adoptat de Senat cu 81 de voturi „da”, 8, „nu” și 39 de abțineri, după raportul favorabil, cu amendamente, din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.
Prin derogare de la prevederile privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor, s-a admis un amendament care prevede posibilitatea finanțării campaniei electorale din subvenții de la bugetul de stat (conform art 3, alin 1, lit d, din Legea 334/2006).
Printre amendamentele admise se numără și cele privind măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Comisia a respins însă un un amendament al USR pentru derularea alegerilor în cursul a două zile, sâmbătă și duminică – 26 și 27 septembrie.
Proiectul Guvernului a fost respins, cu 128 de voturi, după ce a primit raport nefavorabil, cu amendamente, în Comisia juridică.
Ambele proiecte au fost trimise spre dezbatere la Camera Deputaților, for decizional.
Traseul legislativ
Proiect de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, precum și a unor măsuri pentru buna organizare și desfășurare a acestora, inițiat de Guvern, a fost depus la Senat în 29 iunie și a primit aviz favorabul, cu unanimitate de voturi, în Comisia pentru administrație publică, luni, 6 iulie.
Hotărârea pentru supunerea spre adoptare a proiectului de lege a fost adoptată de Guvern în 25 iunie.
Inițiativa fusese anunțată anterior de premierul Ludovic Orban și venea după ce Camera Deputaților a aprobat prelungirea mandatelor aleșilor locali până la 1 noiembrie, lege promulgată de Klaus Iohannis.
Premierul şi-a exprimat convingerea că, până la data propusă, 27 septembrie, contextul epidemiologic se va îmbunățăți, mai ales dacă populația va respecta măsurile impuse, şi vor putea fi organizate alegeri locale.
„Propunere susținută de o majoritate largă a actorilor politici”
În propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, initiatorii – senatorul UDMR Cseke Attila-Zoltan și deputatul UDMR Benedek Zacharie – precizează că „din dezbaterea publică a perioadei premergătoare prezentei inițiative legislative s-a degajat o propunere susținută de o majoritate largă a actorilor politici privind necesitatea organizării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale la data de 27 septembrie”.
Potrivit expunerii de motive, ei consideră că este necesar ca legea propusă să intre în vigoare cel târziu la data de 15 iulie.
Proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere în 22 iunie, a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ în 26 iunie, iar luni, 6 iulie, cel al Comisiei pentru administrație publică, cu majoritate de voturi.