28 mii de oameni și-au cumpărat vechime la pensie. Plata se face o dată sau lunar, până la 31 decembrie 2024

Publicat: 17 08. 2023, 19:32

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a anunțat că până acum, la nivel național au fost încheiate 28. 516 contracte de asigurare socială cu plata retroactivă, pentru care s-au plătit 336.885.881 de lei.

Mecanismul asigură acoperirea unor perioade de vechime celor care, din diverse motive, nu au contribuit la sistemul public de pensii.

Ministrul Simona Bucura Oprescu a precizat că persoanele care sunt interesate să cumpere vechime o pot face, personal sau prin mandatar, desemnat prin procură specială, la Casa de Pensii. Este nevoie de cartea de identitate, în original și copie.

Cota de contribuţie, potrivit Codului Fiscal, este de 25 %, a precizat ministrul Muncii, pe Facebook. Iar achitarea se poate face într-o singură tranșă sau în plăți lunare.

În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate, se arată în proiectul OUG.

Anunțul a fost făcut o dată cu lansarea în transparență decizională a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind domeniul pensiilor publice.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, a transmis ministrul Muncii.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii.

Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială și proiectul de OUG pot fi consultate aici.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Firea: Fiecare partid își dorește să-și maximizeze voturile / Sunt membru PSD și nu voi pleca niciodată la altă formațiune politică

Andrei Baciu a fost numit de premierul Marcel Ciolacu la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate