A fost anchetat pentru luare de mită, iar acum ia apărarea DNA. „A băgat spaima în politicieni, dar tăierea bugetului e o șmecherie cu miros de răzbunare”
Un deputat PNL, care a fost anchetat pentru luare de mită, ia acum apărarea Direcției Naționale Anticorupție. În contextul scandalului privind bugetul micșorat al instituției din cadrul Ministerului Public, Mircea Dolha recunoaște faptul că DNA „a băgat spaima” în politicieni, dar procurorii trebuie lăsați să-și facă datoria, dând un buget care să le asigure desfășurarea activității.
„Știm cu toții că DNA a băgat spaima în politicieni, în oameni de afaceri și în VIP-urile cu fărădelegi la active, și tocmai din acest motiv, doamnele și domnii procurori trebuie să dispună în continuare de toate resursele necesare desfășurării activității lor, respectiv combaterii corupției în România. Anul 2015 nu trebuie să aducă o încetinire a ritmului în care lucrează profesioniștii DNA”, a transmis deputatul Mircea Dolha, prin intermediul unui comunicat de presă.
Mai mult, el amintește faptul că a fost și el urmărit penal și anchetat de procurori pentru luare de mită, fiind ulterior achitat.
Referitor la bugetul DNA, liberalul cere Guvernului să nu îl micșoreze. O procedură contrară ar însemna, în opinia sa, „o șmecherie cu miros de răzbunare”.
„Chiar dacă instanțele de judecată mi-au dat mie dreptate, fiind achitat, nu sunt de acord cu șmecheria ce miroase a răzbunare cu privire la tăierea bugetului alocat funcționării DNA de către Guvernul lui Victor Ponta”, a mai spus el.
Laura Codruța Kovesi a subliniat faptul că bugetul Ministerului Public a fost diminuat cu aproximativ 32% și deși DNA a cerut un buget de 25 de milioane, Guvernul le-a alocat doar 20 de milioane de euro. În replică, ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, a explicat că, de fapt, bugetul DNA va fi majorat, nicidecum micșorat.