A treia ședință a Coaliției s-a încheiat fără niciun rezultat. Discuțiile se reiau duminică

Publicat: 16 02. 2024, 08:18
Actualizat: 16 02. 2024, 19:42
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

A treia ședință a Coaliției desfășurată la Guvern privind comasarea alegerilor și a desemnării candidaților comuni la alegeri s-a încheiat fără niciun rezultat. Cel mai probabil, discuțiile vor fi reluate duminică.

UPDATE, ORA 18.30

Ședința Coaliției s-a încheiat fără niciun rezultat. Discuțiile se reiau duminică.

A treia rundă de negocieri, eșuată. Subiectul candidatului unic la prezidențiale, eliminat / Culisele discuțiilor de la Guvern

UPDATE, ORA 16.00

Echipa de negociere din partea PNL a sosit la palatul Victoria. Din delegație fac parte: Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode.

Deși Sorin Grindeanu nu a fost prezent la ședința de Guvern, acesta a sosit la Guvern în jurul orei 16. Și Vasile Dîncu, senator PSD și sociolog, este prezent la discuții.

UPDATE, ORA 11.45

Premierul Marcel Ciolacu ar urma să se vadă în cursul zilei cu Nicolae Ciucă. Cei doi ar putea să se vadă fără echipele lor sau cu echipele incomplete. De la ședința de Guvern a lipsit Sorin Grindeanu, parte din echipa de negocieri, și cel mai probabil nu va fi prezent nici el. Din sursele noastre nici Rareș Bogdan nu ar fi prezent din partea PNL.

În situația în care vineri nu s-ar lua nicio decizie, cel mai probabil, Coaliția s-ar putea vedea și în cursul zilei de duminică.

Potrivit surselor GÂNDUL, Marcel Ciolacu ar cam vrea să fie alegeri la termen. Datele venite de la AEP arată că nu vor fi făcute economiii privind comasarea alegerilor, deoarece cheltuielile rămân separate.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Marcel Ciolacu vrea un acord cu PNL pentru întreg anul electoral. În timp ce liberalii îl vor pas cu pas, mai întâi comasarea localelor cu europarlamentarele și apoi o nouă negociere pentru celelalte scrutinuri.

Negocierile în cadrul Coaliției s-au blocat pe desemnarea candidatului la prezidențiale din partea PSD, liberalii au anunțat că partidul lor are tradiție și că nu sunt de acord să renunțe la a-și desemna propriul candidat.

Marcel Ciolacu spune că-și dă demisia dacă se rupe Coaliția

Marcel Ciolacu a menționat că, în cazul unei decizii politice a partenerilor de coaliție de a se retrage de la guvernare, va primi mandatul său de prim-ministru. El a subliniat că a aderat la acest proiect în urma discuțiilor, inclusiv cu președintele României. El intenționează să ducă această coaliție și guvernare până cel puțin în 2024.

Dacă este o decizie politică a partenerilor de coaliție să se retragă de la guvernare, în acel moment va primi mandatul meu de prim-ministru. Eu am intrat în acest proiect după o discuție, inclusiv cu președintele României, că vom duce această coaliție și această guvernare cel puțin până în 2024, a adăugat Marcel Ciolacu.

Reporterul Gândul l-a întrebat marți pe Nicolae Ciucă dacă are vreun plan pentru ziua de vineri și a răspuns că:

Planul este să luăm o decizie bună pentru tot ce înseamnă procesul electoral. Ce înseamnă alegerile? Este exprimarea voinței poporului. Să ii lăsăm pe oameni, aici nu este vorba de a negocia o funcție, cu atât de mult timp înainte. Am discutat cu oamenii, mă refer la oamenii din partid …Coaliția trebuie să își ducă mai departe obiectivele și trebuie să asiguram tot ceea ce reprezintă democrația în țara noastră, spune Ciucă.

Întrebat dacă în momentul de faţă există un calendar propus de PNL sau de social-democraţi care să fie pus în aplicare imediat, Marcel Ciolacu a punctat că „românii şi Guvernul României şi AEP (Autoritatea Electorală Permanentă n.r.) au un calendar al alegerilor”.

Cel existent, pe 9 iunie (nr. europarlamentarele), pe 29 septembrie localele, ultima duminică din noiembrie turul unu, la prezidenţiale, ultima sâmbătă din noiembrie, pe data de 30, că nu se poate 1 decembrie, alegeri generale, şi prima duminică din decembrie, pe 8 decembrie, turul doi la prezidenţiale. Aşa este legea în acest moment şi aşa este calendarul conform legii, a declarat Ciolacu.

Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale a fost aprobată și în alte state ale Uniunii Europene, ceea ce teoretic s-ar putea face și la noi, însă Opoziția amenință cu procese în acest caz.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, promisiuni pentru românii din Italia / „Dacă altcineva nu a făcut-o, imi cer eu scuze pentru că ați fost nevoiți să plecați din țară”

PNL pune presiune pe PSD, înainte de ședința de vineri a Coaliției / Ar vrea unirea Dreptei / „Exclus acest lucru”

Nicolae Ciucă neagă tensiunile din PNL / „Blaga se ocupă de întreaga herghelie a partidului”