Bugetul pe anul 2025 este un buget robust, axat pe dezvoltare şi pe folosirea resurselor financiare pe care România le are la dispoziţie din fonduri europene si PNRR pentru realizarea investiţiilor de care ţara noastră are nevoie, afirmă, sâmbătă, deputatul PSD, Adrian Câciu.
„Un buget record pentru investitii, de 7,8% din PIB (30,1 miliarde euro) superior deficitului prognozat, un buget care isi propunere exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile României atat din politica de coeziune cat si din politica agricola comuna dar si din PNRR (o alocare istorica de 4,6% din PIB, respectiv peste 17,5 miliarde euro) dar si diminuarea cheltuielilor de functionare a statului cu 0,5 puncte procentuale”, scrie fostul ministru de Finațe pe Facebook.
Deputatul afirmă că bugetul vizează și reducerea cheltuielilor de funcționare a statului cu 0,5 puncte procentuale, ajustarea cheltuielilor de personal cu 0,4 pp din PIB și 2 pp din totalul bugetului, scăderea subvențiilor cu 0,3 pp și diminuarea cheltuielilor pentru bunuri și servicii cu 0,3 pp. În același timp, procesul de descentralizare a finanțărilor publice către autoritățile locale va continua, crescând cu 0,6 pp.
În ceea ce privește datoria publică, fostul ministru spune: „Bugetul prevede un cost mediu de finantare de 3,7% la stocul datoriei publice, 41,6 mld lei chelt cu dobanzile similar cu cel din anul 2024 dar sub cel din 2023 care a fost de 3,9%”.
Câciu afirmă că analiza cheltuielilor cu dobânzile trebuie făcută pe termen mediu, luând în considerare costul mediu de finanțare și gradul de acoperire al datoriei pe termen scurt, care în prezent este de 103%.
El precizează că suntem într-un moment de recesiune economică la nivel european, iar incertitudinea economică este în creştere în toată lumea.
„Continuarea războiului din Ucraina generează contagiune negativă în toată Europa, mai ales în ţările aflate la graniţa cu războiul. Ţările europene, în care noi exportăm 70% din total, sunt în recesiune sau au creşteri economice firave. Ultimele date Eurostat arată că Germania, Austria şi Estonia au avut al doilea an de cădere economică. Iar în ultimul trimestru din 2024 Zona Euro a stagnat, Franţa şi Irlanda au intrat şi ele pe minus iar Italia a stagnat”, transmite deputatul.
El afirmă că peste criza economică vine şi nevoia reducerii deficitelor bugetare.
„Cel putin 12 ţări europene iau măsuri de reducere a deficitelor bugetare. Agenţiile de rating au retrogradat Franta şi au redus perspectiva noastră şi a Austriei. Nu avem altă soluţie decât să ne facem curat în propria ogradă şi să ne dezvoltăm prin investiţii masive. Noi am reuşit să ţinem economia pe plus. Şi astăzi venim astăzi cu un buget bazat pe reforme şi investiţii. PS: pentru cârcotași: România nu va intra în recesiune”, mai spune Câciu.
Marcel CIOLACU: Mi-aş dori ca împreună să promovăm firmele și produsele românești chiar și pe TikTok