Prima pagină » Știri politice » Adrian Câciu: În ultimii doi ani s-au INVESTIT în România peste 35 de miliarde de euro

Adrian Câciu: În ultimii doi ani s-au INVESTIT în România peste 35 de miliarde de euro

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat vineri, la inaugurarea noului terminal de plecări externe al Aeroportului Internaţional Traian Vuia din Timişoara, că România se dezvoltă prin investiţii, precizând că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

România se dezvoltă prin investiţii şi acest lucru cred că nu mai poate fi contestat de nimeni, cel puţin în ultimii doi ani de zile s-a investit în România peste 35 de miliarde de euro, discutând aici de investiţiile finanţate atât de la bugetul de stat, cât şi cele din fonduri europene, a afirmat Adrian Câciu.

Câciu a mai transmis că 400 de milioane de euro au mers către zona de infrastructură pentru aeroporturi.

Dacă discutăm de axa de finanţare pe aeroporturi, pot să am mândria că împreună cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, apoi cu domnul prim-ministru Ciolacu, în primul mandat ca ministru de Finanţe, după aceea ministrul al fondurilor europene, 400 de milioane de euro s-au dus către zona de infrastructură pe aeroporturi. Pe mandatul de ministru a Fondului Europene, trebuie să spun că 72% din această sumă a fost cheltuită în ultima parte a anului 2023”, a precizat ministrul Fondurilor Europene.

În ceea ce privește investițiile în infrastructura majoră, Câciu a menționat că Sorin Grindeanu are contracte încheiate de 16 miliarde de euro pe PNRR și proiecte depuse pentru Politica Nouă de Coeziune în valoare de 12 miliarde de euro.

Dacă discutăm de investiţiile în infrastructura mare, cifrele o să vă ameţească posibil. Sorin Grindeanu are contracte încheiate la momentul acesta de 16 miliarde de euro pe PNRR. Iar pe ceea ce înseamnă Politica Nouă de Coeziune, are proiecte depuse la acest moment de 12 miliarde de euro, 60 miliarde de lei. Vorbim doar de ceea ce vine din finanţare europeană, a mai spus Adrian Câciu.

CITEȘTE ȘI:

Adrian Câciu: România a încasat 33% din FONDURILE prin PNRR, iar aproape 2 MILIARDE de EURO sunt deja cheltuite

Adrian Câciu: 150 MILIOANE EURO disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an