Prima pagină » Știri politice » ADRIAN NĂSTASE ELIBERAT. Crin Antonescu: Decizia trebuia luată mai repede și fără atâtea contorsiuni

ADRIAN NĂSTASE ELIBERAT. Crin Antonescu: Decizia trebuia luată mai repede și fără atâtea contorsiuni

ADRIAN NĂSTASE ELIBERAT. Crin Antonescu: Decizia trebuia luată mai repede și fără atâtea contorsiuni

Președintele PNL și al Senatului, Crin Antonescu, a declarat că eliberarea lui Adrian Năstase „este o decizie normală, care trebuie luată mai repede”.

„Este o decizie normală pentru că așa cum erau prezentate lucrurile probabil că această decizie trebuia luată mai repede și fără atâtea contorsiuni”, a spus Antonescu.

El a adăugat că se bucură pentru Adrian Năstase și familia acestuia.

„Sper ca Adrian Năstase după această experiență complicată, traumatizantă să aibă forța de a reveni ca persoană publică. Este un om cu foarte multă experiență, cu multe competențe, un om care mai are ceva de spus în societatea românească”; a subliniat Crin Antonescu.

Liberalul a precizat că singurul care poate răspunde la întrebarea când va reveni Adrian Năstase în viața politică este chiar acesta. Întrebat dacă aduce prejudicii de imagine USL, Antonescu a spus că la formarea Uniunii, Adrian Năstase deținea o funcție importantă în PSD.

„Problema pusă corect este în felul următor când am făcut USL Adrian Năstase era în PSD, se afla pe o poziție importantă, am făcut și cu Adrian Năstase USL, între timp domnia sa a avut proces, o condamnare, și-a ispășit condamnarea, dacă dorește să revină în activitatea politică din punctul meu de vedere nu este niciun fel de impediment”, a precizat Antonescu.

Citește și