Adrian Năstase și-a arborat tricolorul la balconul vilei din Zambaccian
Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare, și-a arborat tricolorul pe balconul vilei din Zambaccian. El scrie pe blogul său personal că „i-a rugat pe Dana, Andrei și Mihnea” să fie de acord ca drapelul pe care l-a avut în biroul său de la guvern și apoi la Camera Deputaților să fie arborat în balconul locuinței lor din Zambaccian.
Năstase spune că dorește astfel să participe și el la campania inițiată de o televiziune în legătură cu arborarea drapelului și pe care el mărturisește că o „urmărește cu atenție”.
„Cu ocazia asta, mi-am adus aminte că normele privind arborarea drapelului României au fost adoptate, de guvernul pe care l-am condus, prin Hotărârea 1157 din 21 noiembrie 2001 în pregătirea sărbătoririi zilei naționale a României, tot așa cum impusesem primarilor, inclusiv prin Legea administrației publice locale, din 2001, să poarte, obligatoriu, la toate solemnitățile, eșarfa – în culorile drapelului național al României (mai erau unii primari, prin Ardeal, care încurcau culorile…)”, scrie Năstase pe blog.
El rememorează călătoriile sale în Norvegia și SUA unde spune că a fost impresionat de cetățenii care își arborau drapelul național pe balcoanele locuințelor, în opinia sa acestea fiind „dovezi de mândrie și de apartenență”.
Pe blog Năstase postează și o fotografie cu drapelul arborat pe balconul locuinței sale din Zambaccian.
Sursa: Blog Adrian Năstase