Prima pagină » Știri politice » Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia PNL București

Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia PNL București

Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia PNL București
Numele Adrianei Săftoiu este vehiculat pentru șefia PNL București, au declarat, marți, surse din partid pentru MEDIAFAX, precizând că acesteia i s-ar propune și preluarea conducerii organizației PNL sector 4, după ce copreședinții de sectoare au acceptat să își depună demisia.

Conducerea PNL București ar putea fi preluată de Adriana Săftoiu, după ce Cătălin Predoiu și-a depus mandatul ca urmare a rezultatului obținut în alegerile locale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL, potrivit cărora prim-vicepreședintele PNL ar fi susținută pentru acestă funcție de aripa PDL.

În situația în care președinții organizațiilor de sectoare au acceptat să își dea demisia, invocate fiind rezultatele obținute la alegerile din 5 iunie, Adrianei Săftoiu i s-a mai propus să preia și organizația PNL Sector 4, condusă de Mariu Rogin, au declarat surse pentru MEDIAFAX. Aripa PNL ar susține mai degrabă numirea Adrianei Săftoiu la conducerea organizației sector 4, celelalte nume luate în calcul pentru București fiind Teodor Atanasiu sau Cristian Bușoi.

Adriana Săftoiu a obținut în trecut un scor peste cel al partidului, reușita ei fiind invocată în contextul actual.

Deputatul Dan Cristian Popescu, candidat la primăria Sectorului 2, și-a depus, luni, demisia din funcția de prim-vicepreședinte al organizației PNL sector 2.