Prima pagină » Știri politice » AEP: A fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților

AEP: A fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților

AEP: A fost constituit Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că joi a avut loc şedinţa de constituire a Biroului Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC).

Potrivit unui comunicat de presă, remis GÂNDUL.ro, din Biroul Electoral Central fac parte cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție: Adrian Glugă, președintele BEC, Bogdan Cristea, locțiitorul președintelui BEC, Dorina Zeca,  Irina Alexandra Boldea, Adina Oana Surdu.

De asemenea, pe listă se regăsesc președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente,  Toni Greblă, Cosmin-Gabriel Popp și Zsombor Vajda, precum și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, respectiv Viorel Mocanu, reprezentant al Partidului Social Democrat, Cristian Ene, reprezentant al Partidului Național Liberal, Emil Duhnea (titular), reprezentantul Partidului Uniunea Salvați România, Oana ANGHEL (locțiitor), reprezentantă a Partidului Uniunea Salvați România, Laurențiu Plăeșu (titular), reprezentant al Partidului Alianța Unirea Românilor, Valentin – Tiberiu Drăgoi (locțiitor) reprezentant al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Mária Kolumbán, reprezentantă a Uniunii Democrate Maghiare din România,  Eduard – Andi Manciu (titular), reprezentant al Partidului Forța Dreptei, Vlad Măntoiu (locțiitor), reprezentant al Partidului Forța Dreptei, și domnul Ivan Truțer, reprezentant al Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.

Alte decizii luate în cadrul BEC

BEC a mai adoptat în ședința din 5 septembrie și: Decizia privind datele la care se consideră împlinite, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, termenele prevăzute de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.

 

CITEȘTE ȘI:

Cine sunt cei cinci JUDECĂTORI din cadrul BEC desemnați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și