AEP: Mii de români din STRĂINĂTATE, înregistraţi pentru a vota prin corespondență şi la secţii, la prezidenţiale şi parlamentare
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că 2038 de alegători s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă, la alegerile prezidenţiale din acest an şi 1923 cetăţeni s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă, pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Autoritatea Electorală Permanentă transmite într-un comunicat oficial că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale sau parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reşedinţă se pot înregistra online pe portalul web www.votstrainatate.ro. Acesta cuprinde secţiunile: Alegerea Preşedintelui României şi Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, în cadrul cărora există două categorii: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă.
Menționăm că, pentru alegerea Președintelui României din acest an, până la data de 2 august a.c, ora 10:00, 1205 alegători au depus cereri pentru a vota la secție și 2038 de alegători s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență.
De asemenea, pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților, 1397 de cetățeni au depus cereri pentru a vota la secție și 1923 cetățeni s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență, indică AEP
Conform sursei citate, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă trebuie să se înregistreze ca alegători prin corespondenţă pentru fiecare tip de alegeri, termenul de înregistrare expirând cu 45 de zile înainte de data votării.
În acest sens, alegătorii trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reședință, adresa de e-mail, precum și opțiunea de transmitere în țară sau la reprezentanța diplomatică a votului exprimat prin corespondență. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate și a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine.
Pe de altă parte, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot LA SECȚIA DE VOTARE, se pot înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, PENTRU FIECARE TIP DE ALEGERE, până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale. Alegătorul român va completa un formular online, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de e-mail, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. Menționăm că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități, mai scrie în comunicatul AEP.
Potrivit instituției, după finalizarea procedurii de înregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de verificare care conţine un link valabil pentru 24 de ore, ce trebuie să fie accesat pentru confirmarea cererii, în caz contrar nerealizându-se validarea înregistrării.
Soluţionarea cererii pentru votul la secţia de votare se face de către AEP în termen de 10 zile lucrătoare de la confirmarea de către alegătorul din străinătate a e-mailului de verificare.
Soluţionarea cererii pentru votul prin corespondenţă se face de către AEP în termen de 5 zile de la confirmarea de către alegător a e-mailului de verificare.
Lista documentelor care atestă reşedinţa în străinătate este cuprinsă în Ordinul ministrului Afacerilor Externe nr. 373/2024 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Preşedintele României sau la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, completează AEP.
CITEȘTE ȘI:
Cum arată CALENDARUL complet al alegerilor. Termenele-limită pentru depunerea candidaturilor