Alegeri anticipate 2020. Ce partide susțin inițiativa și când ar putea avea loc alegerile anticipate

Alegeri anticipate 2020. Ce partide susțin inițiativa și când ar putea avea loc alegerile anticipate
Publicat: 05/01/2020, 16:00

Prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan, a anunțat, la sfârșitul lui decembrie, că liberalii poartă negocieri cu partidele parlamentare pentru declanșarea anticipatelor, fiind nevoie de încă 24 de voturi pentru a susține un astfel de demers.

„Acest demers este susținut de USR, UDMR și PMP. Ne așteptăm ca cei care au sprijinit investirea Guvernului Orban, din 23 de parlamentari ALDE, să susțină demersul nostru. (…) Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forțe politice, din care vioara întâi să fie PNL și un Guvern condus de Ludovic Orban. Veți vedea că avem toți pașii pregătiți, lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Cel târziu în aprilie vom avea alegeri anticipate”, a declarat europarlamentarul.

Potrivit acestuia, grupul de nouă parlamentari demisionari din Pro România, conduși de deputații Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, vor susține anticipatele.

„Ar mai fi nevoie de 24 de voturi care pot fi formate din demisionari, din așa numiți independenți și din cei care aparțin minorităților naționale”, a afirmat Bogdan.

Premierul Ludovic Orban a declarat că este nevoie de anticipate pentru că „este foarte dificil, cu actualul Parlament, să se adopte legi care să fie legile așteptate de oameni”.

Noua sesiune parlamentară va începe pe 3 februarie. Liberalii analizează variantele prin care anticipatele pot avea loc. PNL ia în calcul că PSD, aflat în opoziție, poate depune o moțiune de cenzură care să demită Guvernul și astfel să înceapă un proces de declanșare a alegerilor înainte de termen. O altă variantă este ca premierul Ludovic Orban să-și dea demisia.

Social-democrații nu exclud varianta depunerii unei moțiuni de cenzură, având în vedere că Executivul s-a angajat să elaboreze proiecte importante de lege prin asumarea răspunderii, ocolind Parlamentul. Pe 16 decembrie, Gabriel Zetea, lider regional al PSD, a anunțat că partidul va depune moțiune de cenzură doar dacă Guvernul își va asuma răspunderea pe modificarea legislației electorale, respectiv pe alegerea primarilor în două tururi.

Președintele Klaus Iohannis susține organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen. Șeful statului a afirmat că adoptarea unei eventuale moțiuni de cenzură la adresa guvernului Orban ar fi un prim pas în această direcție.

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, nu susține ideea organizării anticipatelor. Acesta declara la începutul lunii decembrie că nu există nicio criză pentru a grăbi formarea unui nou Legislativ, România având deja un Guvern, un președinte și un Parlament.

„Nu e prima dată în istorie când avem un Guvern minoritar. În momentul în care nu poți învesti un Guvern faci anticipate. Eu cred că totuși încearcă să forțeze aceste alegeri anticipate, în urma unor sondaje de opinie, care este total nedemocratic si neconstrutiv pentru România. A încercat și domnul Năstase acest lucru. Anticipatele apar când nu există o majoritate conturată”, a declarat liderul social-democraților.

În schimb, unii lideri din PSD vehiculează ideea că președintele Iohannis și PNL vor acest lucru deoarece se tem că guvernarea actuală va fi un eșec iar astfel, până la alegerile parlamentare la termen din toamnă, liberalii ar mai pierde din electorat.

De asemenea, ALDE nu susține organizarea scrutinului înainte de termen. Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a transmis că declarațiile lui Rareș Bogdan nu fac decât să alunge investitorii. Totodată, ALDE precizează că nu intră în această „aventură politică” doar pentru ca PNL să mai obțină câteva procente. Tăriceanu speră ca premierul să nu-și mai asume răspunderea pentru alte proiecte de lege, deoarece există riscul ca aceste demersuri repetate să fie oprite cu o moțiune de cenzură.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor a discutat cu prim-ministrul Orban înaintea încheierii sesiunii parlamentare iar liderul UDMR a precizat că susține organizarea anticipatelor cu câteva săptămâni înaintea alegerilor locale.

Liderii Alianței USR-PLUS, Dan Barna, respectiv Dacian Cioloș, susțin alegerile parlamentare anticipate. Dan Barna a explicat că luna februarie va fi decisivă pentru a afla dacă va fi sau nu un scrutin înainte de termen. Liderul USR spune că dacă se va ajunge la o decizie, alegerile parlamentare vor avea loc în aceeași perioadă cu localele. Dacian Cioloș i-a cerut public președintelui Klaus Iohannis declanșarea rapidă a alegerilor anticipate „pentru a evita distrugerea țării”.

Parlamentarii PMP ar putea susține condiționat demersul. La începutul lunii decembrie, Eugen Tomac declara că partidul pe care îl conduce va susține scrutinul înainte de termen dacă deputații PNL și USR votează pentru proiectele de lege privind alegerea primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari.

Procedura pentru declanșarea anticipatelor

Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituției, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar președintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului.

Astfel, singura situație prevăzută de Constituție pentru organizarea alegerilor anticipate este dizolvarea Parlamentului. Acest lucru se poate realiza, potrivit articolului 89 din Constituție, doar „după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare” de către președintele României.

Președintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”. Mai precis, alegerile anticipate nu pot fi organizate, nici după respingerea în Parlament a două propuneri de Guvern, decât dacă președintele României solicită expres acest lucru, după întrunirea condițiilor constituționale.

Pe de altă parte, Constituția mai prevede și faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată în cursul unui an și nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine”
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Vremea 30 iulie - 26 august 2024. ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună a verii
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Ungurii au luat fața României. Ungaria e deja la ani lumină: Știu că voi deranja...
Capcană uriașă pentru șoferi. Toți sunt vizați. Informațiile au venit chiar acum
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Cum a reacționat Matt Richards după ce David Popovici a câștigat aurul olimpic: "Să fiu...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Emil Jannings, primul actor care a luat un Oscar. Șters din istoria Hollywood-ului pentru că...