ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, după alegerile pentru PE, că vrea să discute cu PDL și PPDD despre cine va fi susținut pentru funcția de comisar european, el arătând că „nu poate fi o decizie a peședintelui Băsescu, care a luat 6% la alegeri”.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PNL Iași, Cristian Adomniței, a declarat că oferta PSD privind refacerea USL reprezintă „o invitație otrăvită”, fiind vorba despre o etapă din destructurarea PNL pe care o doresc social-democrații, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PSD Victor Ponta a anunțat, duminică seară, după alegerile pentru PE, că fostul liberal Ovidiu Silaghi, pe care l-a numit „candidatul USL”, a câștigat categoric colegiul pentru Camera Deputaților din Satu Mare.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că formațiunea va avea „probabil” două mandate de europarlamentar și că reprezentații săi vor fi în Parlamentul European „când se vor negocia nu numai posturi, ci și strategii ale UE”.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Câteva sute de persoane din R. Moldova care dețin cetățenia română nu au putut vota, duminică, la Chișinău, întrucât la ora închiderii urnelor se aflau încă la coadă. O tânără din Chișinău, care are și cetățenie română, a povestit că a reușit să voteze la secția de la Ambasada României cu 5 minute înainte de închiderea urnelor de vot, după ce a stat trei ore la coadă. „În acel moment mai așteptau peste 100 de persoane. Lumea era revoltată și foarte nemulțumită. Toată ziua a fost situația asta, multă îmbulzeală, oamenii au stat câte trei la coadă, fără să primescă apă, nimic. Au așteptat la coadă și persoane în vârstă, care nu au fost lăsate să intre în față să voteze, doar mamele cu copii mici au putut”, a spus tânăra.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, susține că liberalii trebuie să continue „războiul”, și nu să revină alături de PSD, el adăugând că liderul Crin Antonescu are toată susținerea sa pentru a candida la Președinție dacă va dori acest lucru.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, susține că nu are „nicio problemă” cu refacerea USL, în condițiile în care social-democrații au o colaborare „bună” cu PNL în Consiliul Județean Cluj și în Consiliul Local Cluj-Napoca.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că de luni liderii PSD sunt dispuși să se așeze la masă cu liderii PNL care doresc refacerea USL, spunând că ar trebui să plătească cei care au jucat la poker soarta Uniunii și au pierdut la cacealma.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Elena Băsescu a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, că rezultatul euroalegerilor a arătat că a luat decizia corectă atunci când a hotărât să nu candideze ca independent, pentru că o eventuală intrare a sa în competiția electorală ar fi aruncat PMP sub pragul de 5%.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, spune că așteaptă rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare înainte de a se pronunța în legătură cu o eventuală demisie a liderului partidului, Crin Antonecu, adăugând însă că refacerea USL nu are nicio legătură cu situația actuală.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PSD Covasna, Horia Grama, se pronunță pentru refacerea USL, spunând că „a fost mișcarea lui Antonescu” de a ieși din alianță, fapt pentru care „PNL a fost clar sancționat de electorat”, dar este de văzut „cât își asumă din această greșeală” liderul liberal.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban și 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezența la vot în Capitală la 21.00, ora închiderii urnelor, a fost de 26,93%, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 21,15%, respectiv 15,92% dintre alegători.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că PNL nu poate fi ademenit cu un loc călduț la guvernare, precizând că nu va lăsa România „pe mâna baronilor roșii”.
„Indiferent de rezultatul acestor alegeri, îi asigur pe români, pe cei care au votat PNL, că PNL își va respecta demnitatea, principiile și hotărârile, că PNL nu ia mită, că PNL este singurul partid care pe baza principiilor și în virtutea unor valori, a fost capabil să părăsească o guvernare și ca atare nu poate fi ademenit cu un loc mai mult sau mai puțin călduț la guvernare. Nu vom lăsa România pe mâna baronillor roșii. PNL va fi, așa cum e consacrat, principala forță politică în luptă în continuare în toamna acestui an, împotriva pesedizării României”, a spus Antonescu.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezența la vot în Capitală la 21.00, ora închiderii urnelor, a fost de 26,93%, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 21,15%, respectiv 15,92% dintre alegători.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Cea mai mare prezență s-a înregistrat în: Olt – 46,57%, Ilfov – 42,26%, Mehedinți – 40,17%, Teleorman – 39,84% și Giurgiu – 39,12%. Cea mai scăzută prezență s-a înregistrat în: Maramureș – 25,31%, Tulcea – 27,12%, Ialomița – 27,66%, Timiș – 27,94%, Vaslui – 28,22%.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban și 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, după închiderea urnelor de vot la euroalegeri, că acest partid nu este un proiect al europarlamentarelor, ci un proiect pe termen mediu și lung și va fi un partid la guvernare în 2016.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Deputatul Elena Udrea a declarat că PMP este singurul partid de centru-dreapta care a crescut în campanie și este formațiunea căreia i se datorează prezența mai mare la urne și a făcut apel pentru unirea opoziției pentru câștigarea alegerilor prezidențiale.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, după închiderea scrutinului la euroalegeri, că dorește să mulțumească în primul rând militanților care au crezut în acest partid „lovit și din interior și din afară”, care a dus în aceste luni bătălia pe mai multe fronturi.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele PNL, Crin Antonescu, nu comentează estimările rezultatului alegerilor europarlamentare conform exit-poll-urilor, spunând că despre rezultate se va vorbi mâine, poate și la noapte și face apel la reprezentanții PNL în secțiile de votare să fie vigilenți.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Președintele executiv al PSD, Liviu dragnea, și fostul șef al statului Ion Iliescu au comentat exit-poll-urile la europarlamentare, apreciind scorul PSD și susținând că cetățenii „au taxat greșeala PNL de a ieși din USL”.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL TVR: PSD – 41,01%, PNL – 14,92%, PDL – 11,82%, UDMR- 7,1%, Mircea Diaconu – 6%, FC – 2% (nu intră în PE)
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL Antena 3: PSD – 42,4%, PNL – 13,3%, PDL – 11,5%, PMP – 6,3%, UDMR – 6,2%, Mircea Diaconu 4,3%
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL CSCI, România TV: PSD – 43%, PNL – 14%, PDL – 12%, PMP – 7%
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL Realitatea TV: PSD – 41,5%, PNL – 16%, PDL – 13%, PMP – 8%
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE În EXIT POLL -ul comandat de TVR la ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014, CURS dă următoarele cifre pentru ora 18,30:
PSD – 41,5 %
PNL – 15,5%
PDL – 11,5%
PMP – 5,5%
UDMR – 7,5%
Mircea Diaconu – 6,5%
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE În EXIT POLL -ul comandat de TVR la ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014, CURS dă următoarele cifre pentru ora 18:
PSD – 38 la sută
PNL – 19,2 la sută
PDL – 13,2 la sută
PMP – 9 la sută
UDMR – 6 la sută
Mircea Diaconu – 5 la sută
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE LIVE. Găsiți aici informații în timp real despre prezența la vot, rezultate și exit-poll-uri la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014
ALEGERI EUROPARLAMENTARE. UPDATE. Potrivit datelor obținute de Operations Research la ora 16:30, procentele obținute de partide la europarlamentare sunt următoarele: PSD -43%, PNL – 13%, PDL – 12%, PMP -7%, UDMR – 6%, PPDD – 4%, Forța Civică – 2%, PRM – 2%.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Institutul de sondare CSCI a făcut publice exit poll-urile de la alegerile europarlamentare de la ora 16:30. Potrivit acestor, PSD conduce cu 44%, pe locurile 2 și 3 se află, la egalitate, PDL și PNL cu 12% din voturi. UDMR are 6%, PMP a obținut 5% din voturi, Forța Civică și PPDD, câte 2% din voturi. Independentul Mircea Diaconu a primit, potrivit exit pollului de la 18:30, 5% din voturi.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezența la vot la ora 16:00 a fost de 18,41%, cu patru puncte procentuale mai mare decât la alegerile din 2009, când procentul celor care votaseră până la aceeași oră era de 14,95, anunță BEC. Prezența la vot în Capitală la ora 16.00 a fost de 16,36%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 13,85% și, respectiv, 9,98% dintre alegători.
Prezența la vot în Capitală, pe sectoare:
Sectorul 1: 21,04%
Sectorul 2: 16,64%
Sectorul 3: 14,82%
Sectorul 4: 16,61%
Sectorul 5: 13,20%
Sectorul 6: 17,19%
Județele cu cea mai ridicată prezență la vot la ora 16:00 sunt:
Olt: 25,07%
Ilfov: 23,75%
Mehedinți: 22,92%
Dâmbovița: 22,51%
Prahova: 21,39%
Județele cu cea mai mică prezență la vot sunt:
Ialomița: 14,11%
Maramureș: 14,52
Timiș: 15,38%
Arad: 15,59%
Buzău: 15,62%
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Potrivit datelor parțiale ale EXIT-POLL Antena 3, valabile pentru ora 14:30, opțiunile exprimate de cei care au mers la vot sunt: PSD – 43%, PDL – 13%, PNL -13%, PMP – 8%, UDMR – 5%, celelalte partide fiind sub pragul electoral. Dintre independenți, Mircea Diaconu are un procent de 4%, procent care îi asigură un fotoliu de eurodeputat.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Institutul de sondare CSCI (Centrul de studii și cercetări Infopolitic) a difuzat primele rezultate exit-poll de la euroalegeri, la comanda România TV. Potrivit acestora, alianța electorală PSD-UNPR-PC a obținut 44%, PDL și PNL se bat pentru locul doi, cu 12%. Aceleași rezultate exit poll furnizate de CSCI, pentru ora 14.30, arată că PMP și UDMR au obținut câte 6%, iar Mircea Diaconu 5%. Insitutul CSCI va furniza rezultatele finale la exit poll la ora 21.00.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. În același studiu, PDL și PMP ar fi la o diferență de doar un procent, democrat-liberalii fiind preferați de 12% din electorat, iar partidul Elenei Udrea de 11 procente.
Singurul candidat independent care ar câștiga un loc în Parlamentul European ar fi Mircea Diaconu, fiind cotat cu 4% dintre voturi. PPDD (4%), FC (3%) și PRM (2%) ar rata intrarea în PE, obținând sub pragul de 5 la sută.
În statisticile CSCI, casă de sondare agreată de PSD, se arată și cum a evoluat intenția de vot pentru fiecare partid. Astfel, alianța PSD-PC-UNPR s-a menținut peste 41%, înregistrând o creștere ușoară de două procente din februarie până în mai. PNL a oscilat, în această perioadă, între 14-15 la sută, iar PDL între 10-13 la sută. O evoluție concretă a avut-o PMP, pornind de la 8 procente în februarie și ajungând la 11 la sută la sfârșitul lunii mai.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. 18.226.995 de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne, duminică, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanți ai României în Parlamentul European dintr-un un număr de 572 de candidați din partea a 15 formațiuni politice și opt candidați independenți. Votul a început la ora 07:00.
Pe parcursul întregii zile de duminică, gândul va prezenta în timp real desfășurarea procesului de votare, iar editorialiștii Cristian Tudor Popescu, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru vă vor ține la curent cu ultimele informații într-o serie de ediții speciale GÂNDUL LIVE, la orele 11:30, 17:00 și 21:00, când vor comenta la cald REZULTATE și EXIT POLL la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. De asemenea, puteți citi comentarii LIVE ale jurnaliștilor gândul.
Reprezentantul PNL într-o secție de votare din județul Gorj a fost luat de o ambulanță, duminică, și dus la spital după ce i s-a făcut rău în timpul procesului electoral.
Incidentul a avut loc la secția de votare nr. 191 din comuna Crasna.
Premierul Victor Ponta și soția sa, Daciana Sârbu, au votat, duminică, la Școala 17, „Pia Brătianu”, din București, președintele PSD declarând că miza alegerilor este foarte importantă și că el se așteaptă ca schimbările din anul 2014 să fie în bine.
Ei au venit la vot împreună cu fata cea mică, Irina.
După vot, premierul a spus că a votat pentru faptul că în 2014 se schimbă și România, dar și Europa.
Liderul PSD Harghita, ministrul Mircea Dușa, a votat la secția de votare din incinta Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Toplița, pentru europarlamentari care „să reprezinte interesele naționale și să nu voteze împotriva României”.
Mircea Dușa a votat la Toplița, localitate în care s-a născut și pe care a condus-o, în calitate de primar, în perioada 1996 – 2000, funcție pe care a abandonat-o pentru a deveni prefectul județului Harghita începând din 2001 și până în 2004, când a fost ales deputat, fiind singurul parlamentar român din județ.
Un număr de 46 de persoane aflate în arestul Poliției Județene Constanța și alte trei persoane arestate la domiciliu au votat, duminică, la europarlamentare, în timp ce la Penitenciarul Poarta Albă și-au exprimat acest drept aproape 1.000 de deținuți, între care Cristian Borcea și Victor Becali.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Constanța, Carmen Șerbănescu, a declarat că în județ sunt 31 de persoane aflate în arest la domiciliu, dintre care trei au solicitat să voteze și și-au exercitat acest drept.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a votat, duminică dimineață, împreună cu soția și cu secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, la ora 09:30 la Liceul I. L. Caragiale, arătând că îi invită pe toți românii să-și manifeste voința politică.
„Am votat pentru viitorul european al României și pentru viitorul fiecărui cetățean al acestei țări. Europa în fiecare casă înseamnă bunăstare în fiecare casă, mai mulți bani pentru școli și pentru drumuri. De aceea, îi invit pe toți românii să vină să-și manifeste voința politică prezentându-se astăzi la vot”, a spus Blaga, după ce a votat.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat la secția amenajată la Primăria comunei harghitene Cârța, în care pe vremuri a funcționat maternitatea unde s-a născut, el spunând că și-a dat votul pentru prezența comunității maghiare în PE și „cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE”.
Kelemen a mers la vot la secția amenajată în sediul Primăriei Cârța, județul Harghita, alături de soția lui și de fetița lor, Hanna.
„Am votat pentru o Uniune puternică, pentru o prezență a comunității maghiare în PE, cu gândul de a asigura în continuare pace, stabilitate și prosperitate în același timp, cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE. Comunitățile etnice și lingvistice au un rol important în UE, aduc inclusiv o bogăție pentru fiecare țară, pentru fiecare națiune, iar noi credem că schimbările care vor urma trebuie să meargă și în direcția aceasta, să fie în preocuparea Comisiei, a Parlamentului soarta comunităților etnice, inclusiv soarta comunității maghiare din România. Aceastea sunt azi gândurile noastre și sunt convins că vom avea un rezultat bun”, a afirmat Kelemen.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a votat pentru cea mai bună echipă și cel mai bun program, el făcând totodată apel ca oamenii să meargă la vot, apreciind că alegerile europarlamentare sunt chiar mai importante decât cele interne.
„Am votat pentru cea mai bună echipă, pentru cel mai bun program. Dar cel mai important este că m-am prezentat să votez”, a declarat Crin Antonescu, după ce și-a exercitat votul la o secție deschisă la Școala nr. 73 Barbu Delavrancea din București.
El a spus că exprimarea votului este un gest civic și a făcut apel ca românii să meargă la vot.
„E clar din toate evaluările că vom avea din nou o prezență mică, sper însă să nu fie neobișnuit de mică”, a arătat Antonescu.
Vicepreședintele PSD Ioan Rus a votat la secția 160 din Cluj-Napoca, pentru „primul pas spre normalitate”, în urma căruia „combatanții” să fie capabili „să depășească faza bătăliei în tranșee” și să comunice așa cum comunică reprezentanții Parlamentului European.
Ioan Rus a mers la secția 160 din Cluj-Napoca alături de europarlamentarul Corina Crețu și de alți social-democrați.
„Am votat pentru a se întâmpla primul pas spre normalitate. Următorul pas se va întâmpla mai târziu. Normalitatea înseamnă capacitate de dialog. Momentan, în România, tranșeele între combatanți sunt atât de mari că nu se mai văd combatanții. Sunt convins că vom depăși faza bătăliei în tranșee și vom intra într-o zonă în care să fim capabili și noi, acasă, să comunicăm așa cum sunt ei capabili în PE să comunice. Pasul următor spre normalitate va fi în acest an”, a declarat Rus.
Europarlamentarul Corina Crețu, prima pe lista de candidați a Alianței PSD-UNPR-PC pentru alegerile de duminică, a votat la secția 160 din Cluj-Napoca, ea spunând că și-a exprimat opțiunea electorală pentru ca „Europa să fie mai aproape de nevoile cetățenilor”.
Corina Crețu a ajuns la secția 160 din Cluj-Napoca însoțită de soțul ei, Ovidiu Rogoz, de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea, de vicepreședintele PSD Ioan Rus și de lideri ai PSD Cluj.
„Mi-a făcut mare plăcere să votez la Cluj, în Ardeal. Votăm pentru o Românie puternică, pentru o Europă puternică, o Europă care să fie mai aproape de nevoile cetățenilor, să depășim această perioadă de austeritate care a produs atâta suferință, o Europă în care deciziile să fie legate de creșterea economică și de crearea locurilor de muncă”, a afirmat europarlamentarul.
Vicepremierul Liviu Dragnea, lider PSD, a votat, duminică dimineață, la Liceul Xenopol din București, declarând ulterior că a votat pentru „cei care în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României” și precizând, legat de alegeri, că „lucrurile sunt foarte bine organizate”.
Dragnea a venit singur la vot. Liderul PSD a declarat, că a votat pentru „o țară puternică în Europa”. „Am votat pentru cei care, în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României”, a spus Dragnea.
Întrebat dacă se ocupă de organizarea alegerilor, el a spus că acest lucru este în atribuțiile vicepremierului Gabriel Oprea, precizând că, din discuțiile cu acesta, „lucrurile sunt foarte bine organizate”.
Liderii PSD Cluj au reclamat Poliției că o dubiță pe care erau lipite afișe electorale ale PMP era oprită, duminică dimineață, pe o stradă din Cluj-Napoca, iar șoferul acesteia a adresat injurii unui reprezentant al social-democraților clujeni.
Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horea Nasra, a declarat că duminică dimineață a observat o dubiță care staționa pe o stradă din cartierul Gruia, aceasta fiind „tapetată” cu afișe electorale ale PMP.
Ilie Năstase, candidat al Alianței Electorale PSD-UNPR-PC pentru mandatul de senator din colegiul 8 din Sectorul 4 al Capitalei, post rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu, a votat, duminică dimineață, el spunând că nu are emoții pentru că știe cine este și ce a făcut.
Ilie Năstase a venit la ora 8.30 la secția de votare de la Școala nr. 190 de la Big Berceni însoțit de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, de liderul PC Daniel Constantin și de primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.
Procesul de votare la secțiile 158 și 159, din cadrul Școlii nr. 181, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost întrerupt pentru zece minute, după ce președinta biroului electoral al secțiilor a suspectat că se confruntă cu un caz de turism electoral, potrivit unor oficiali din MAI.
Conform sursei citate, președinta biroului electoral al secțiilor a observat, în perimetrul de 500 de metri al școlii, un autocar în care se aflau mai mulți angajați ai unei firme de pază, iar pentru că i s-a părut suspect, aceasta a decis întreruperea votării.
Elena Băsescu a scris, pe Facebook, despre incidentul în care a fost implicat președintele Traian Băsescu la Constanța, când a fost scuipat de un bărbat, spunând că acesta arată „până unde poate ajunge mizeria morală a PSD” și precizând că „votul de dumunică este o chestiune de supraviețuire”.
„Incidentul de la Constanța arată până unde poate ajunge mizeria morală a unui partid de infractori, hoți, corupți, incompetenți și oameni fără Dumnezeu așa cum sunt cei de la PSD”, a scris fiica cea mică a președintelui Traian Băsescu, pe pagina de socializare.
Peste 581.000 de locuitori din Argeș sunt așteptați la vot, duminică, pentru a alege un nou președinte al Consiliului Județean, după ce Constantin Nicolescu a pierdut mandatul pe motiv de incompatibilitate, în alte 18 de județe fiind organizate alegeri parțiale pentru primari sau consiliile locale.
Bucureșteni din Sectorul 4, precum și o parte a locuitorilor din județele Ilfov, Galați, Gorj, Hunedoara, Satu Mare și Timiș sunt așteptați la urne, duminică, și pentru alegerea a cinci deputați și a trei senatori, pentru posturile de parlamentar în aceste colegii confruntându-se 53 de candidați.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Operation Research, în perioada 21-22 mai, PSD-PC-UNPR ar câștiga euroalegerile cu 45%, cel mai mare scor din toate studiile realizate. În aceeași analiză, PNL ar obține 15%, în timp ce PMP și PDL ar fi la egalitate, cu 10%. La fel ca în cazul celorlalte sondaje, PRM și FC nu ar avea reprezentanți în Parlamentul European, obținând doar 3-4%, adică sub pragul electoral.
Mircea Diaconu însă rămâne singurul candidat independent care va ajunge la Bruxelles, acesta fiind votat de 6% din electorat.
Același sondaj realizat de Operation Research arată că prezența la vot va fi în jur de 30%.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE . Un alt institut de sondare, CURS și Avangarde, a analizat intenția la vot la alegerile din 25 mai, la cererea Televiziunii Publice. Astfel, după sondajele realizate în perioada 16-18 mai de CURS și Avangarde, reiese faptul că alianța electorală PSD-PC-UNPR ar câștiga majoritatea mandatelor, cu un procent de 44%. Liberalii s-ar clasa pe al doilea loc, cu 17%, un procent apropiat de scorul pe care aceștia și l-au propus. Doar 14% ar obține PDL, iar PMP ar fi votat de 8 la sută din electorat.
ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE . La cererea PDL, institutul de sondare CSOP a intervievat 1.055 de cetățeni cu drept de vot, în perioada 25 aprilie-2 mai. Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate dintre respondenți nu sunt interesați de clasa politică, în timp ce 37% sunt pasivi, declarând că nu sunt nici interesați, nici neinteresați de politicieni.
În ce privește intenția de vot la alegerile europarlamentare 2014, alianța electorală PSD-PC-UNPR ar fi votată de 38% dintre români. Pe locul doi în sondajele CSOP s-ar clasa PDL, cu un procent de 16%, în timp ce liberalii ar obține 15%. PMP, condus de Elena Udrea, ar câștiga un procent de 9%, iar partidului lui Dan Diaconescu abia ar scoate 5%. Același sondaj arată că PRM și FC ar rata intrarea în Parlamentul European, câștigând doar 4%, respectiv 2%.
Tot la cererea TVR, CURS și Avangarde vor prezenta REZULTATE EXIT POLL ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, duminică, 25 mai.