ALEGERI LOCALE 2012. Ce meserii au candidații pentru Consiliul General al Municipiului București
Casnice, mecanici, instalatori, șomeri, șoferi, agenți de pază, ospătari, un instructor de fitness, o coafeză, un barman, un bucătar, o menajeră, un maseur, o croitoreasă se numără între candidații care se vor confrunta în alegerile locale pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București
Dacă pe listele propuse de competitorii electorali pentru Consiliul General cea mai mare parte dintre candidați au studii superioare, fiind profesori, economiști, juriști sau ingineri, printre aceștia se numără și candidați cu studii medii, cum ar fi zidari, tâmplari, lăcătuși, electricieni, sudori și secretare, care vor să decidă pentru soarta Capitalei în următorii patru ani.
Astfel, Partidul Social Democrat al Muncitorilor propune drept candidați, alături de un muzician, doi jurnaliști, pensionari, mai mulți studenți și un cameraman, un maistru de instalații, un maistru electro-mecanic, un prelucrător prin așchiere, un reglor, un muncitor, un mecanic auto, un lăcătuș mecanic.
Vor ca, din partea acestui partid, să contribuie cu experiența proprie, la bunul mers al administrației municipiului șase șoferi, un tâmplar, un un zidar, un bucătar, un ospătar, dar și coafeză și o femeie „de profesie casnică”.
PRM propune, printre candidații săi, un biolog, un artist liric, medic veterinar și un regizor de montaj, precum și o casnică de profesie inginer, un pensionar de profesie maistru sculer și un mecanic de locomotivă.
Sperând că vor fi omul potrivit la locul potrivit în Consiliul General al Municipiului București, mai candidează un paznic, de profesie lăcătuș mecanic, un instructor de fitness, având ca profesie de bază cea de tipograf, și un inginer care declară la rubrica „ocupație” că este președinte al unei asociații de proprietari.
Pentru cele 55 de locuri în CGMB, PDL a înregistrat o listă cu 69 de candidați, dintre care 24 sunt directori. Listele cuprind mai mulți administratori, manageri și consilieri, un politolog și un conferențiar universitar, dar și un electrician și un maistru constructor fără ocupație.
Alături de un profesor doctor inginer, un inginer diplomat, un șef care de producție, un medic rezident și un silvicultor, mai vor să decidă, din partea UNPR, în toate problemele de interes local ale orașului București, un asistent medical, un merceolog, un șofer, un candidat fără ocupație, de profesor inginer și jurist, un tehnician, un tehnoredactor fără ocupație și un mecanic pentru motoare de avioane.
Sperând să găsească locul potrivit în slujba cetățenilor Municipiului București, candidează, de asemenea, un funcționar administrativ, de profesie instalator tehnico-sanitare, un profesor de educație fizică și sport având ocupația de administrator și un mecanic auto care este șef de departament.
USL are drept candidați pentru acest consiliu un conferențiar universitar, un conferențiar universitar doctor, un decan, un profesor universitar, un doctor inginer, un medic primar și unul veterinar, un jurnalist, un funcționar public și un absolvent de științe politice, șomeri și un profesor de desen având ocupația de manager.
PNȚCD dorește ca reprezentanți în consiliu un regizor, trei artiști plastici, un dentist, un fizician, un biolog, un geolog, un fotoreporter și doi jurnaliști, un inginer casnică, un electrician și un electro-mecanic pensionar.
Unsprezece șoferi, candidând din partea Partidului Național Democrat Creștin, doresc să fie consilieri generali, alături de doi motostivuitoriști, doi mecanici, un electrician, un sudor, un tinichigiu, un mecanic auto, o casieră, un marochiner, un curier și un polițist pensionar.
Din 51 de candidați ai Partidului Ecologist Român, opt sunt administratori, pe liste figurând mai mulți pensionari, un fotoreporter, un șofer și un asistent medical.
În competiția pentru consiliul care va asigura cadrul necesar pentru furnizarea în București a serviciilor publice de interes local privind educația, serviciile sociale, sănătatea, cultura, ordinea publică și situațiile de urgență, Partidul Verde intră, printre alții, cu un economist și un metrolog care în prezent sunt femei casnice, trei șoferi, trei instalatori, doi strungari, un electrician, un sudor, un constructor și un lucrător comercial șomeri, un barman și o vânzătoare.
Forța Civică a ales să pună pe lista de candidați șase operatori, dintre care cinci de profesie biolog, doi șoferi, trei șomeri, de profesie inginer, topograf, respectiv funcționar public, un violonist și un casier, amândoi pensionari, un casier de profesie informatician, un cercetător științific, dar și un agent de pază, un tâmplar și o secretară.
Din partea Partidul Alianța Socialistă, vor să obțină un mandat de consilier general un conferențiar universitar, un lector și un profesor universitar, dar și un agent de pază, un matrițer, un șofer intervenție, un strungar pensionar, un maistru mecanic, un preparator produse din carne, un confecționer încălțăminte, un vopsitor, un croitor și un patiser.
Pe buletinele de vot, din partea acestui partid, vor mai fi înscriși și un bobinator care lucrează ca menajeră și un însoțitor de zbor de profesie de filolog.
Partidul Uniunea Ecologistă din România și-a ales drept candidați un pictor, un geograf, un analist politic, un ofițer maritim, un lector universitar, un jurnalist, pe lista pentru CGMB mai putând fi regăsiți trei șomeri – un economist, un inspector Sanepid și un șofer -, mai mulți pensionari, un președinte de sindicat și un „team leader”.
Mai vor să își aducă contribuția la bunul mers al urbei un merceolog, un șofer, un stilist, doi casieri, o secretară, un șofer de profesie tinichigiu, un agent de pază de profesie mecanic, un impresar artistic, un mecanic, un sculer matrițer, un montator PVC și doi ospătari.
Șase șoferi, un gestionar, un inginer fără ocupație, un maistru, o secretară, un recuziter șef, un maseur și o croitoreasă vor să facă parte din administrația locală a Municipiului, din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, lângă un fizian, un cadru universitar, doi actori, un doctor în geopolitică și un realizator TV.
Partidul Socialist Român propune alegătorilor, alături de alți candidați, doi șoferi de profesie psiholog, un șef de service auto și un inginer șomer.
Un casier volant și un șofer de TIR sunt doi dintre candidații Partidul Popular pentru funcția de consilier general.
Din partea Partidului Popular și al Protecției Sociale și-au depus candidatura un număr de paisprezece pensionari, un regizor, o casnică de profesie jurist, un mecanic, un sudor și un lăcătuș mecanic.
Consiliul local are, potrivit Legii 215/2001 a administrației publice locale, initiațiva și hotărăște în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Consiliul local are atribuții în organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, al instituțiilor și serviciilor publice de interes local și al societăților comerciale și regiilor autonome de interes local, în dezvoltarea economico-socială a municipiului, în administrarea domeniului public și privat al orașului, precum și în gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni.
Potrivit legii, CGMB aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, stabilește și aprobă impozitele și taxele locale.
Printre atribuțiile CGMB se mai numără aprobarea, la propunerea primarului, a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, asigură realizarea lucrărilor.
Membrii CGMB hotărăsc darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică ale municipiului, aprobă documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților, atribuie sau schimbă denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local.
În exercitarea atribuțiilor, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, serviciile sociale, sănătatea, cultura, ordinea publică, situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului, dezvoltarea urbană, drumurile publice, serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local.