Prima pagină » Știri politice » ALEGERI LOCALE 2012. Crin Antonescu, după rezultatele parțiale: Dacă nu câștigăm Clujul, nu e o înfrângere zdrobitoare. Înfrângerea zdrobitoare e a PDL-ului

ALEGERI LOCALE 2012. Crin Antonescu, după rezultatele parțiale: Dacă nu câștigăm Clujul, nu e o înfrângere zdrobitoare. Înfrângerea zdrobitoare e a PDL-ului

ALEGERI LOCALE 2012. Crin Antonescu, după rezultatele parțiale: Dacă nu câștigăm Clujul, nu e o înfrângere zdrobitoare. Înfrângerea zdrobitoare e a PDL-ului
ALEGERI LOCALE 2012. În urma REZULTATELOR parțiale, anunțate de BEC, președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că și-ar fi dorit și mai mult.

ALEGERI LOCALE 2012. În urma rezultatelor parțiale anunțate de BEC, președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, deși USL a obținut un scor foarte bun la alegerile locale 2012, și-ar fi dorit mai mult. „E normal să ne dorim să câștigăm peste tot, inclusiv la Alba și la Piatra Neamț, unde a câștigat PDL-ul. Oricum, în afară de Arad și Alba, nu știu ce mai prinde PDL-ul”, a spus Antonescu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după ședința USL, că numărarea voturilor în Cluj-Napoca nu arată în mod clar cine este câștigătorul Primăriei, explicând că din secțiile de votare s-ar fi plecat cu anumite rezultate, diferite de cele ajunse la Biroul Electoral Municipal.

„La Primăria Clujului există încă niște probleme care trebuie rezolvate, există niște contestații, există niște rezultate care nu se potrivesc cu ce s-a plecat din secție și cu ce s-a ajuns la Biroul Electoral Municipal, există o renumărare, și dacă toate aceste lucruri se vor petrece în mod normal, vom vedea cine a câștigat Primăria Cluj”, a explicat Antonescu.

El a precizat că sunt în continuare câteva municipii și județe, în frunte cu Cluj, unde numărătoarea nu se poate duce până la capăt pentru că sunt renumărări în secții, iar lucrurile sunt cumva temporar blocate.

Totodată, liderul PNL a apreciat că dacă se ajunge la o înfrângere a USL în Cluj, aceasta nu va fi una zdrobitoare.

„Clujul, chiar dacă Doamne ferește, nu va fi câștigat, nu e în niciun caz o înfrângere zdrobitoare. După cum vedeți, acolo se discută la câteva sute de voturi și există contestații”, a susținut liderul liberal.

Totodată, președintele PNL a precizat că la nivelul partidului a fost realizată duminică inclusiv o numărătoare paralelă a liberalilor, la care a fost prezent. „Am fost (la numărătoarea paralelă, n.r.), dar nu am fost la PSD, am legătură în permanență cu ei, am stat și noi la sediul PNL pentru că am avut și acolo o numărătoare paralelă la numărătoarea paralelă”, le-a spus Antonescu jurnaliștilor care l-au întrebat de ce nu a ajuns duminică seară la sediul PSD, unde avea loc numărarea paralelă a USL.

Președintele PNL a mai precizat că și-ar fi dorit ca USL să câștige la Alba, unde nu a fost „departe”. „Am pierdut primăria Suceava, la sub 1000 de voturi, s-a pierdut nu la un scor mare și la Piatra Neamț, în toate aceste locuri se putea câștiga”, a explicat Antonescu.

Date fiind rezultatele parțiale, co-președintele USL este sigur că alianța va câștiga peste 30 de județe, însă o eventuală pierdere a Clujului nu ar fi un dezastru. „După evaluările noastre, USL câștigă peste 30 de județe, președintți de Consilii Județene și majoritatea reședințelor de județ. Iar Clujul, dacă nu va fi câștigat de noi, nu e o înfrângere zdrobitoare. Înfrângerea zdrobitoare nu este decât a PDL-ului”, a mai spus liderul liberal.

Citește aici dosarul complet de la ALEGERI LOCALE 2012 și află REZULTATE ÎN TIMP REAL: ALEGERI LOCALE 2012. REZULTATE și EXIT POLL – HARTA INTERACTIVĂ a ALEGERILOR pe GANDUL.INFO