Prima pagină » Știri politice » ALEGERI LOCALE 2012. Fluturași ce imită buletinele de vot, descoperiți la o tipografie din Timișoara

ALEGERI LOCALE 2012. Fluturași ce imită buletinele de vot, descoperiți la o tipografie din Timișoara

Aproximativ 500 de fluturași, tip buletine de vot, au fost descoperiți de polițiști într-o tipografie din Timișoara, de unde au fost confiscați, în urma verificărilor stabilindu-se că aceștia urmau să fie distribuiți ca supliment la un ziar din Moravița, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii Secției 4 au mers, joi seară, în urma unui apel telefonic, la o tipografie din Timișoara, unde au găsit tipăriți 498 de fluturași care imitau buletinele de vot.

„Așa-zisele buletine de vot aveau pe o parte toți candidații de la Primăria Moravița, iar în dreptul unuia dintre candidați era ștampila «VOTAT». Buletinul era tipărit în format A4, iar pe față și pe verso era imprimată inscripția «ANULAT». În urma verificărilor s-a stabilit că a fost primită o comandă pentru tipărirea respectivilor fluturași care urmau să fie distribuiți ca supliment la un ziar local din Moravița în cursul acestei zile (vineri – n.r.)”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene Timiș.

Potrivit sursei citate, materialele identificate „au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tipărire și utilizare de buletine de vot false”.

Citește și