ALEGERI LOCALE. Camera Deputaților a decis organizarea alegerilor locale la șase luni de la încheierea stării de alertă
Camera Deputaților a adoptat miercuri mai multe amendamente la ordonanța de urgență privind prelungirea mandatelor aleșilor locali. La inițiativa PSD a trecut un amendament care prevede ca alegerile locale să fie organizate la șase luni de la încheierea stării de alertă, iar mandatele aleșilor locali se prelungesc cu maxim șase luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă.
Modificări aduse actului normativ în Comisia juridică
Astfel, a fost modificata amendamentul care inițial prevedea doar organizarea lor la șase luni după finalul stării de urgență, potrivit Mediafax.
De asemenea, un alt amendament adoptat de deputați prevede ca alegerile locale să fie convocate de către Parlament prin lege organică și nu de către Guvern precum prevedea legislația până acum.
Ca urmare a legii, mandatele aleşilor locali vor fi prelungite cu şase luni de la încetarea stării de urgenţă sau stării de alertă.
Camera Deputaților a fost for decizional pe proiectul de lege de adoptare a ordonanței de urgență, astfel că actul va merge la președintele Iohannis pentru promulgare.
Liberalii sunt nemulţumiţi de modificările aduse actului normativ în Comisia juridică
Legea ar putea fi atacată la Curtea Constituțională atât de președinte, cât și de PNL care și-a manifestat la dezbaterile din Camera Deputaților opoziția față de prevederile proiectului
„Am sperat că va fi adoptat măcar în forma în care Senatul a înţeles să aprobe acastă ordonanţă de urgenţă. Din nefericire, ieri, în comisia juridică au intervenit cu o serie de amendamente care din punctul nostru de vedere nu pot fi acceptate”, consideră Gabriel Andronache, PNL.
La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache spune că este normal ca Parlamentul să decidă data alegerilor şi îi invită pe liberali să sesizeze legea la Curtea Constituţională.
„Noi am stabilit în Comisia juridică că se pot prleungi mandatele aleşilor locali cu până la 6 luni, de la finalizarea şi încheierea stării de urgenţă şi de alertă. Dăm posibilitatea Parlamentului la finalizarea stării de alertă să stabilească data. De ce vă deranjează că stabileşte Parlamentul data? Dacă nu vă place şi vreţi să atacaţi la Curte, atacaţi-o”, le-a transmis Florin Iordache, cel care a condus ședința plenului, la dezbaterile din Parlament.
Alegerile locale erau programate pentru luna iunie, dar organizarea lor a fost împiedicată de răspândirea pandemiei de coronavirus. PNL și-a manifestat dorința ca alegeri să fie reprogramate în toamnă.