ALEGERI LOCALE. Marcel Ciolacu a anunțat că a avut deja discuții pe tema alegerilor locale din acest an cu toate partidele
Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că a avut deja discuții pe tema alegerilor locale din acest an cu toate partidele, inclusiv cu premierul Ludovic Orban.
„Am avut discuții cu toți liderii de partid. Urmează cred că și în acest sfârșit de săptămână să vorbim din nou. Noi am creionat o propunere legislativă, am transmis-o. Chiar liderul PNL a trimis anumite modificări pe care dânșii le consideră necesare și sunt ferm convins că până la sfârșitul săptămânii o să avem creionat un proiect de lege”, a transmis Marcel Ciolacu, vineri, într-un interviu, la DCNews.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, miercuri, după decizia Curții Constituționale, că Parlamentul trebuie să aprobe, până pe 21 iunie, o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, iar pentru asta, este nevoie de un consens al tuturor partidelor.
Ciolacu acuză Guvernul pentru situația în care se află aleși locali după decizia CCR.
„Da, este o necesitate (legea prelungirii mandatelor – n.red.). Aș dori oamenii să înțeleagă foarte bine, este iarăși o gafă a guvernului. S-au grăbit cu Ordonanța de Urgență pe care CCR a găsit-o în neregulă, neconstituțională. Dacă nu intervenim rapid săptămâna viitoare, așa cum a făcut când a fost cu starea de urgență și starea de alertă, să existe o lege suport, atunci toți aleșii locali nu-și mai pot desfășura activitatea după 21 iunie”, a spus liderul PSD, în interviul acordat, vineri, DCNews.
Curtea Constituțională a decis că prelungirea mandatelor aleșilor locali prin ordonanță de urgență este neconstituțională, Parlamentul fiind cel care trebuie să decidă prin lege acest lucru. Și legea prin care Parlamentul a adoptat OUG-ul și în care PSD a impus ca Parlamentul să fie cel care va stabili data alegerilor locale a fost declarată neconstituțională. Totuși judecătorii fac precizarea că Parlamentul este cel care va decide dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern.