Prima pagină » Știri politice » Alegeri locale parțiale pe 11 iunie. Localitățile în care românii sunt din nou chemați la urne

Alegeri locale parțiale pe 11 iunie. Localitățile în care românii sunt din nou chemați la urne

Alegeri locale parțiale pe 11 iunie. Localitățile în care românii sunt din nou chemați la urne
Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 49 de localități în care această funcție a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situațiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului etc.

Alegerile parțiale vor fi organizate în cinci municipii – Moinești, județul Bacău, Craiova, județul Dolj, Târgu Jiu, județul Gorj, Lupeni, județul Hunedoara, Roman, județul Neamț, nouă orașe – Râșnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinți-Târg, Țăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Bușteni, Băicoi și în 35 de comune, se arată într-un comunicat al guvernului.

În cazul unor alegeri locale parțiale, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării, potrivit art. 10 alineat 2 din Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

De asemenea, odată cu data alegerilor, Guvernul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale (în conformitate cu art. 126 alin. 1 din Legea nr 115/2015).