Prima pagină » Știri politice » ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Campanie anostă, doar cu afișe, fără mitinguri și confruntări între candidați, în Transilvania

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Campanie anostă, doar cu afișe, fără mitinguri și confruntări între candidați, în Transilvania

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Campanie anostă, doar cu afișe, fără mitinguri și confruntări între candidați, în Transilvania
Campania pentru ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 a trecut aproape neobservată, singurele semne fiind afișele de pe stâlpi.Mitingurile în marile orașe din Transilvania aproape au lipsit.

Campania pentru ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 a trecut aproape neobservată, singurele semne fiind afișele de pe stâlpi.Mitingurile în marile orașe din Transilvania aproape au lipsit, ca și confruntările între candidați, care au preferat să se promoveze „din casă în casă”, online sau cu bannere, informează Mediafax.

La Cluj, Sibiu, Alba Iulia, Arad, campania electorală nu s-a simțit ca în alți ani, candidații fiind „vizibili” doar prin intermediul afișelor electorale sau în fotografiile postate pe rețele de socializare ca „martori” ai întâlnirilor cu alegătorii, desfășurate destul de „intim”, în condițiile în care marile mitinguri de campanie aproape că au lipsit.

Cluj: Campanie fără dosare penale, cu sesizări la BEJ și reclamații „de ochii presei” și autocolante cu rât de porc peste afișele candidaților

La Cluj-Napoca, a fost o campanie electorală fără incidente majore, fără conflicte între echipele de „lipitori de afișe” ale partidelor. În schimb, candidații au fost preocupați mai mult de desfășurarea unei campanii „door-to-door”, mai ales în cartierele municipiului, unde au împărțit fluturași și au avut întâlniri cu alegătorii.

Preferând așadar campania în cartiere, candidații la parlamentare din Cluj nu au organizat acțiuni de amploare, fiind un singur miting electoral, desfășurat la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în prezența a peste o mie de persoane, și la care candidații USL au fost susținuți „de la centru” de către liderii Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin.

În schimb, candidații ARD din Cluj-Napoca s-au bazat doar pe notorietatea primarului Emil Boc, care i-a însoțit în campania electorală pentru ALEGERILE PARLAMENTARE 2012 desfășurată în cartiere.

Nici în ceea ce privește incidentele electorale nu s-a remarcat vreunul, astfel că Poliția nu a deschis dosare penale în această campanie.

Afișele electorale puse pe panourile oficiale sau pe stâlpi au fost singurele care au arătat că este campanie electorală. Pe sute de afișe, indiferent de formațiunea politică din care făcea parte candidatul, au fost lipite însă autocolante care înfățișează un rât de porc. Nimeni nu a revendicat aceste autocolante, iar candidații au fost nevoiți să își înlocuiască afișele.

În cutiile poștale, în special din colegiile 1 și 2 din Cluj-Napoca, au fost distribuiți fluturași denigratori atât la adresa unor candidați USL, cât și ARD.

Astfel, pe unul dintre acești fluturași, de culoare neagră, a fost tipărit un mesaj din partea „Fundației pentru Parlament Curat”, cu un text destul de explicit la adresa candidatului USL pentru Senat Mircia Giurgiu: „Mafia USL susține curva politică Giurgiu Mircia! Garantat Gigi Becali. USL susține un trădător și un traseist. Rușine! Nu-l votăm pe traseistul Giurgiu Mircia, a schimbat 3 partide în 5 ani! Traseistul este un trădător, un om fără caracter și fără onoare, o curvă politică. Unde e ciolanul, acolo e și Giurgiu. Nu votăm cu trădătorul Giurgiu!”. Textul „sancționează” trecerea lui Giurgiu pe la PRM, PDL și ulterior PSD, formațiune al cărei membru este în prezent.

Un alt fluturaș, semnat de „Grupul de Inițiativă Civică – Transilvania Ortodoxă”, îi vizează pe candidații ARD Alin Tișe și Daniel Buda: „Apărați credința creștină ortodoxă. Nu-i votați pe penticostalii Daniel Buda și Alin Tișe! Alături de penticostalul Emil Boc au confiscat puterea în Cluj și distrug ortodoxia! Ajută Biserica Ortodoxă! Votează candidații creștin ortodocși! Nucleul neoprotestanților din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal, la fel ca și fostul primar de Cluj-Napoca Sorin Apostu, de fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Alin Tișe și deputatul Daniel Buda. Ei distrug biserica ortodoxă atrăgând și condiționând pe creștini ortodocși cu bani publici (ai noștri) de care dispun după voia lor. Nu-i lăsați să intre în Parlament și să facă legi care vor afecta pe toți creștinii ortodocși!”.

Niciuna din cele două asociații care apar ca semnatare ale textelor de pe acești fluturași nu este cunoscută.

Pentru atragerea alegătorilor, candidatul independent pentru Colegiul 1 Cluj-Napoca Liviu Alexa apare pe unele afișe electorale într-o fotografie în care ține în brațe un cățel pe care l-a adoptat și cu care a participat chiar și la o emisiune electorală, pe un post local de televiziune.

Soția șefului CJ Cluj, reclamată că a dus oamenii la mănăstiri și a folosit în campanie mașina consiliului

Sesizări au fost înregistrate însă la Biroul Electoral Județean sau au fost „reclamate” incidente în conferințe de presă ori prin intermediul comunicatelor.

Astfel, candidatul ARD în Colegiul 9 – zona de munte, Alexandru Coroian, a reclamat, în fața jurnaliștilor, că Elena Uioreanu, candidat USL, ar fi oferit „mită electorală” locuitorilor din mai multe comune. Astfel, aceștia ar fi fost transportați cu autocare la mai multe mănăstiri din Moldova și din județ, motiv pentru care Coroian a cerut – în fața jurnaliștilor, nu oficial – Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj să vizioneze un filmuleț postat pe internet cu acei localnici și să se autosesizeze, în caz contrar urmând să depună el plângere penală împotriva Elenei Uioreanu.

Aceeași Elena Uioreanu, soția președintelui Consiliului Județean Cluj, a fost subiectul unei reclamații la BEJ, făcute de reprezentanții ARD. Aceștia au susținut că Elena Uioreanu a folosit în campania electorală un autoturism aparținând CJ, însă BEJ Cluj și-a declinat competența spre Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

O altă sesizare a ajuns la BEJ în urma unei dispute privind un banner al PPMT, amplasat în comuna Florești de lângă Cluj-Napoca. Materialul electoral a fost afișat pe un panou publicitar și avea mesajul „Românie federală! Transilvanie europeană! Autonomie!”, text considerat de primarul comunei, Horia Șulea (PNL), „antistatal” și „anticonstituțional”, motiv pentru care a dispus îndepărtarea bannerului. Ca urmare, PPMT Cluj a sesizat BEJ, iar această instituție a decis că bannerul trebuie pus la loc de autoritățile din Florești, care, la rândul lor, s-au adresat Biroului Electoral Central. În final, decizia BEC a dat dreptate autorităților din Florești.

Sibiu: Campanie electorală cu inimi de cauciuc, cizme împărțite prin sate și tombolă cu globuri de Crăciun

Reprezentanții Poliției Sibiu și cei ai Biroului Electoral Județean (BEJ) spun că a fost o campanie electorală „liniștită”.

Președintele BEJ Sibiu, Dumitru Șomandră, afirmă că instituția a primit o singură sesizare privind organizarea de către un candidat a unei tombole, el explicând lipsa incidentelor prin faptul că „oamenii sunt civilizați și cu un grad de instruire ridicat”. Pe durata campaniei, Poliția a fost sesizată privind două incidente electorale, doi bărbați fiind amendați cu câte 500 de lei pentru lipirea unor afișe electorale în locuri nepermise.

De partea cealaltă, liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, spune că această campanie este „cea mai intensă” de până acum, incluzând „întâlniri în fiecare localitate, pe fiecare stradă, în fiecare cartier și cămin cultural”.

Candidații s-au concentrat pe acțiunile electorale directe, astfel că a fost organizată o tombolă cu globuri de sticlă în municiul Sibiu, iar sătenii din Mărginime au primit cizme de cauciuc.

Astfel, artistul sticlar Ion Tămâian, candidat USL în Colegiul 1 la Camera Deputaților, a anunțat organizarea unei tombole în 5 decembrie, la care s-au putut înscrie locuitorii municipiului Sibiu. Tămâian a susținut că inițial a fost vorba despre flyere prin care invita oamenii la atelierul său, însă în urma comentariilor că acțiunea ar reprezenta mită electorală el a amânat tombola pentru perioada de după ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, când va oferi, prin tragere la sorți, o mie de „globuri de Crăciun marca Tămâian”, în valoare de 9 lei bucata. În atelierul său din localitatea Șelimbăr, Ion Tămâian realizează globuri îmbrăcate cu foiță de argint sau aur, care se vând în special în străinătate, unele ajungând și la Casa Albă.

Pe de altă parte, Mircea Cazan, președintele PNL Sibiu, cunoscut ca „deputatul cu cele mai multe case”, care candidează pentru un nou mandat în Colegiul 6, a împărțit electoratului din Mărginimea Sibiului cizme. El a susținut că acestea nu valorează mai mult de 10 lei, limita impusă de legea electorală, și că nu știe câte a împărțit, întrucât mai avea rămase și de la campania trecută, însă au fost „atâtea cât a fost necesar”.

Același Cazan a fost acuzat, în presa locală, că a „furat” startul campaniei, după ce și-a montat, cu câteva zile înainte ca aceasta să înceapă oficial, bannere pe stâlpii Electrica și și-a lipit afișe pe porți în localitățile din Mărginime. Potrivit lui Mircea Cazan, materialele nu erau ilegale, pentru că nu conțineau îndemnul „votați” și pentru că el este deputat în funcție.

Deputatul PDL Cornel Știrbeț, care vrea al patrulea mandat în Colegiul 1 Sibiu, a apelat din nou la autocarul de campanie folosit la alegerile locale, cu care acum se plimbă prin municipiul Sibiu, dar fără a difuza muzică, după ce în luna mai a fost amendat de Poliția Locală. Autocarul a fost reinscripționat cu chipul său și patru mesaje legate de proiectul Sibiu, capitală regională. Din autocar, candidatul PDL a împărțit pliante informative și „inimi de sibian”, niște mingiuțe de cauciuc în formă de inimă, inscripționate cu „Sibiu – capitală regională”. Aproximativ 7-8.000 de astfel de inimi din cauciuc au fost inscripționate de acest candidat.

Alba: „Ceasul schimbării”, pornit de USL și biciclete care „ARD calorii”, donate de un candidat

Și în județul Alba, campania electorală a fost lipsită de incidente deosebite, dar și destul de apatică din punctul de vedere al modului în care candidații au ales să se promoveze. În județ au lipsit în acest an mitingurile de amploare, specifice campaniilor electorale trecute, iar majoritatea candidaților s-au axat pe promovarea în presă, prin panouri stradale și afișe, iar cu alegătorul au preferat să se întâlnească în târguri, în piețe sau la alte evenimente locale.

Candidații din Alba au fost mai prezenți în comunitățile pe care vor să le reprezinte și și-au intensificat acțiunile de promovare „din casă în casă”.

Co-președinții USL Alba, Teodor Atanasiu (PNL) și Ioan Dârzu (PSD), au pornit, la debutul campaniei electorale, un ceas care „cronometrează timpul rămas până în 9 decembrie, când USL începe să schimbe în bine județul Alba”. Ceasul, sub forma unei pendule, a fost personalizat cu sigla USL și mesajul „Mai sunt 30 de zile până când schimbăm Alba în bine”, fiind amplasat în sala de conferințe a sediului de campanie al USL Alba.

Candidatul ARD pentru Colegiul Alba Iulia la Camera Deputaților, Dorin Nistor, a donat municipalității 15 biciclete, cu inscripții în culorile ARD, cu mesajul „ARDem calorii pentru o inimă mai bună”, iar cuvântul inimă fiind înlocuit de conturul unei inimi asemănătoare celei care apare în sigla ARD. Bicicletele au fost primite de primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, coleg de partid cu Dorin Nistor, edilul precizând că municipalitatea le pune la dispoziție gratuit albaiulienilor sau turiștilor care vor să facă plimbări în zona istorică din Alba Iulia. La rândul său, Dorin Nistor a declarat că a cumpărat bicicletele cu 6.000 de lei.

Dorin Nistor a împărțit în campania electorală și căni cu mesaje precum „Nu toți care au mustață câștigă”, făcând aluzie la principalul său contracandidat, Călin Potor (USL), care are mustață, dar și la primarul Mircea Hava, care a câștigat al cincilea mandat de primar în municipiu în luptă tot cu Potor, Hava având și el mustață.

Metodele de campanie ale lui Nistor l-au „atins” și pe premierul Victor Ponta, căruia candidatul ARD i-a trimis un colet cu mai multe cărți despre Alba Iulia și Unirea de la 1 Decembrie 1918, „pentru a-și aminti ceea ce a învățat despre istoria României”. Nistor a făcut acest gest după ce Ponta a anunțat că Guvernul nu finanțează manifestările de la Alba Iulia de 1 Decembrie. „I-am făcut premierului acest cadou simbolic, pentru că îmi doresc să își reamintească ce a învățat cu siguranță la școală și în familie: să prețuiască istoria națională și să respecte simbolurile ei, așa cum o fac toți românii (…) Nu pot decât să-i urez lectură plăcută și aprofundată”, a spus Nistor.

Majoritatea candidaților din Alba s-au orientat și spre mediul online, având site-uri de campanie sau pagini pe rețelele de socializare. În acest domeniu, unul dintre cei mai activi politicieni este liberalul Teodor Atanasiu, a cărui echipă de campanie a înființat o pagină specială pe Facebook – „Teodor Atanasiu-Senatorul tău”, pe care sunt postate mesaje și fotografii din campanie și care a adunat aproape 4.500 de prieteni.

La rândul său, candidatul ARD pentru Camera Deputaților în Colegiul Munții Apuseni – Teiuș, Corneliu Olar, în prezent deputat PDL pentru această zonă, se promovează printr-un videoclip și un imn de campanie. Videoclipul începe cu mesajul „Cântecul lui Olar – făcut cu drag de o ceată de moți de pretutindeni. Corneliu Olar merită un cântec și un nou mandat de deputat al moților” și se încheie cu mesajul „Hai cu Olar! Ține cu moții”, sloganul electoral al candidatului ARD la ALEGERILE PARLAMENTARE 2012.

Videoclipul conține un colaj de fotografii în care Corneliu Olar apare alături de oameni din Apuseni, împreună cu președintele PDL, Vasile Blaga, iar în altă fotografie – în timpul unor dezbateri în Parlament. Olar apare și în fotografii inedite, îmbrăcat în costum popular, în timp ce gustă dintr-o cană cu palincă în mijlocul unui grup de localnici, dar și călare pe cal, îmbrăcat în costum popular moțesc.

Imnul conține versuri în care alegătorii sunt îndemnați să-l voteze pe Corneliu Olar pentru că „îi de-al nostru, moț ca Horea”, „e om de omenie” și pentru că „luptă pentru moți”: „În decembrie la alegeri/ Nu vota-n zadar/ Ia-ți prietenii și familia/ Și hai cu Olar!/ Votează cu Olar!/ Și la greu, dar și la bine/ Olar este lângă tine/ Știe moților amaru’/ Și când s-o umplut paharu’/ Din câmpie până-n munte,/ Lumea șede să-l asculte,/ Din munte până-n câmpie/ Pe Olar lumea îl știe/ Că e om de omenie !/ Îi de-al nostru, moț ca Horea,/ Asta știm cu toți./ Olar este un om vrednic/ Luptă pentru moți !/ Luptă pentru toți!”.

Arad: Candidații „s-au bătut” în spațiul virtual, iar echipele de campanie s-au bătut în stradă

În ochii arădenilor, campania electorală din județ a fost anostă. Față de alți ani, au fost aproape inexistente mitingurile electorale, concertele și parangheliile. Candidații au ales internetul și strategia door-to-door pentru a-și prezenta oferta, însă au ajuns și prin școli sau cămine de bătrâni.

Astfel, un fapt inedit față de alegerile precedente a fost că partidele nu au mai organizat lansări zgomotoase de candidați. Au lipsit și confruntările directe de la televiziunile locale. Practic, candidații au acceptat discuții doar cu moderatorii, nu și cu rivalii politici. În multe cazuri, au venit de acasă cu propriile întrebări, la care tot ei au răspuns. O practică omniprezentă în presa scrisă din Arad. Cu mici excepții, interviurile publicate nu au fost realizate la inițiativa jurnaliștilor, ci a candidaților: ei au întrebat, ei au răspuns.

Candidat la Camera Deputaților, Mihail Neamțu (ARD), președintele Noua Republică, a insistat să aibă o dezbatere televizată cu contracandidatul său de la USL Flavius Măduță, care însă nu a avut loc.

Alegătorii arădeni au așteptat o confruntare directă și între fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu (ARD) și senatorul Ovidiu Marian (USL). Cei doi se bat pe colegiul senatorial din municipiul Arad.

Ungureanu s-a bucurat de vizibilitate, fiind purtat de primarul Gheorghe Falcă pe la mai toate evenimentele publice. Cei doi au fost nedespărțiți. Dacă MRU susținea o conferință de presă, neapărat primarul era de față. Falcă și-a schimbat inclusiv fotografia de profil de pe Facebook, acum fiind una în care este alături de MRU, nu de propria famile. În fotografiile de campanie și pe bannere apare în mijlocul candidaților ARD.

Pe cât de absente au fost mitingurile electorale, pe atât de intensă a fost prezența candidaților în spațiul virtual, mult mai confortabil și mai ieftin. Candidații s-au dovedit foarte activi mai ales pe rețelele de socializare. De exemplu, președintele PDL Arad, fostul vicepremier Gheorghe Seculici, a avut și câteva postări pe zi, deși de la evenimentele publice a lipsit cu desăvârșire.

Din fotografiile postate pe rețelele de socializare se vede că mai toți candidații din Arad au ales strategia door-to-door. Însă ieșirile lor pe stradă au fost atât de discrete încât par organizate doar pentru sesiunile foto.

În drumurile lor din ușă-n-ușă, candidații ARD din municipiu s-au bătut la propriu pe căminele de bătrâni.

Campania electorală a ajuns însă și în școli. Mihail Neamțu și-a postat fotografii cu vizita sa la Școala generală nr. 22, unde a învățat între 1985 și 1988. În fotografii, apare alături de fosta sa învățătoare, dar și cu grupuri de elevi.

Pe stradă, echipele de campanie, formate aproape exclusiv din tineri, au fost ceva mai prezente, dar mai mult pentru a împărți suveniruri. Fostul ministru al Muncii Claudia Boghicevici s-a dovedit darnic, echipele sale împărțind șorțuri de bucătărie, găleți, căni sau cutii de chibrituri. Unii au au primit inclusiv tigăi, dar nu mai știu de la ce candidat.

Pulsul și tensiunea campaniei din Arad au fost măsurate însă de USL. Candidații s-au înghesuit cu corturile sanitare prin tot județul, oferind electoratului mici servicii medicale, printre care măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului sau a glicemiei.

Coincidență sau nu, și ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană au fost împărțite înainte de ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Cum Primăria Arad, condusă de PDL, a ales pentru prima dată să le distribuie direct acasă la beneficiari, USL a reacționat, acuzând că alimentele sunt oferite drept mită electorală din partea ARD. Mai ales că cei care le distribuiau au fost, în mare parte, membri ai Organizației de Tineret a PDL sau voluntari ai unei asociații conduse de consilierul local Glad Varga, tot de la PDL.

Pe la sate, primarii s-au implicat și ei în campanie. Primarul din Seleuș și-a declarat comuna „liberă de PDL (ARD)” și a afișat acest mesaj pe un banner instalat la intrarea în localitate.

Ici-colo, campania s-a soldat cu incidente. Grupurile rivale de susținători și-au mai rupt afișe, și-au tăiat bannere sau chiar s-au bătut. Cinci dosare penale au fost deschise, iar șase persoane au fost amendate în cele patru saptămâni de campanie. Unul dintre dosare este pentru un membru al echipei electorale USL, care ar fi bătut cu bastonul un tânăr de la PDL, într-o confruntare directă între cele două grupuri rivale, petrecută în centrul Aradului.

De asemenea, senatorul Ovidiu Marian a reclamat că i-a fost spart sediul de campanie, iar contracandidatul său Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat că i-a fost vandalizat sediul, prin mâzgălirea pereților exteriori, ambele incidente fiind cercetate de către polițiști.

Citește și