ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Cluj: Boc a votat candidații care „au în spate fapte, nu vorbe”

Publicat: 09 12. 2012, 15:01
Actualizat: 28 07. 2014, 21:12

Fostul premier Emil Boc a votat, duminică, în cadrul ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012, la secția numărul 48 din Cluj-Napoca, „pentru candidații care au în spate fapte, nu vorbe”, respectiv pentru cei care „au avut curajul să ia măsuri pentru a asigura stabilitatea economică”, în condiții de criză.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. REZULTATE și EXIT POLL. HARTA INTERACTIVĂ A ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012

„Am votat cu cei care au avut curajul să ia măsuri pentru a asigura stabilitatea macro-economică a țării în cele mai grele momente ale crizei”, a declarat, la ieșirea de la urne, fostul premier Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a adăugat că a votat candidații „care au în spatele lor fapte, nu vorbe”.

Totodată, Boc s-a declarat convins că prezența la urne va fi influențată de condițiile meteorologice.

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. EXIT POLL și informații în timp real: Traian Băsescu a votat

Emil Boc a votat la secția numărul 48 din Cluj-Napoca, alături de soția sa și de câțiva lideri locali ai PDL.

În județul Cluj, 597.538 de alegători sunt așteptați să voteze în cele 652 de secții de vot din județ, cele mai multe, 181, fiind deschise în Cluj-Napoca. Județul Cluj este împărțit în 10 colegii pentru Camera Deputaților și 4 pentru Senat.

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Lista secțiilor de votare închise și a drumurilor blocate din cauza zăpezii și a viscolului