Alegeri parlamentare 2020. PSD lasă să se înțeleagă ce a decis. Mesaj pentru Iohannis și Orban

Publicat: 06 10. 2020, 17:37
Alegeri parlamentare 2020. PSD lasă să se înțeleagă ce a decis. Mesaj pentru Iohannis și Orban / Sursa FOTO: https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/photos

Vom avea sau nu în acest an alegeri parlamentare. Partidul Social Democrat lasă să se înțeleagă ce decizie a luat lansând un atac împotriva „triadei” Iohannis-Orban-Barna. În opinia liderilor PSD, țara arde, iar „Dreapta unită” din politica românească se… piaptănă.

PSD susţine că, deşi în România se înregistrează zilnic peste 2.000 de cazuri în medie de infectare cu noul coronavirus, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban „rescriu cu cinism istoria” organizând alegeri parlamentare. Și asta, chiar cu prețul „de-ar pieri ţara”.

Peste 2.000 de infectaţi în medie, zilnic, după alegeri! PNL şi Iohannis se tot felicită reciproc pentru «succesul» de la locale.

Peste 600 de pacienţi la terapie intensivă! USR face Marşul Bucuriei pe străzile Capitalei.

73 de decese într-o zi, record absolut de la debutul pandemiei! Dreapta Unită susţine la unison că alegerile parlamentare din decembrie nu trebuie amânate.

De la «Fiat justitia, et pereat mundus», Iohannis-Orban rescriu cu cinism istoria: să fie alegeri, chiar de-ar pieri ţara!”, susţin liderii PSD într-o postare pe Facebook.

Față de ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică, marți, 6 octombrie, s-au înregistrat un număr de 2121 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19. Pe de altă parte, 8.097 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care la ATI – 608. Alte 73 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit.