ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ponta și-a schimbat părerea despre românii din diaspora de la o oră la alta: „Aveau pancartele pregătite de dimineață”
Victor Ponta și-a schimbat părerea privind situația românilor din diaspora care nu au mai reușit să voteze, chiar dacă au stat la cozi interminabile, de la o oră la alta. Dacă inițial a anunțat că votul nu a fost fraudat, în aceeași noapte i-a acuzat pe românii din străinătate că ar fi fost aduși cu autocarul să stea la coadă la secțiile de votare.
„Spre deosebire de 2009, prin măsurile luate de instituțiile statului, de data asta nu se mai fraudează votul. În 2009 s-a furat în diaspora. Acuma, vedeți, la Paris, dacă nu se fraudează se face coadă”, a spus Ponta, răspunzând unei întrebări privind faptul că mai mulți români din străinătate nu au putut vota și că șeful statului, Traian Băsescu, cere demisia ministrului de Externe, Titus Corlățean.
El a mai explicat, în timpul declarațiilor de după prezentarea rezultatelor exit-poll-ului, că social-democrații au promis că vor schimba România și că s-a referit inclusiv la faptul că votul românilor de peste granițe nu va mai fi fraudat grosolan ca la ultimul scrutin, potrivit Mediafax.
Câteva ore mai târziu, prezent în platoul unei emisiuni de televiziune, Victor Ponta și-a schimbat părerea despre situația votului din diaspora și despre românii care au stat ore în șir la cozi pentru a vota.
„S-au organizat, deja aveau pancartele pregătite de dimineață că o sa blocheze, au venit seara, domnul Diaconescu știe că în diaspora au trimis la 7-8 seara autobuze cu oameni, au blocat secția și v-au trimis poze”, a declarat Ponta, duminică noapte, la Antena 3.
Luni, candidatul la prezidențiale a ținut să menționeze că ministrul de Externe și echipa sa vor garanta funcționarea secțiilor de votare din străinătate pentru ca niciun cetățean să nu rămână în afara acestora în al doilea tur de alegeri.
„Pe 16 seara, dacă va exista un singur cetățean român în diaspora care vrea să voteze și nu poate, toată echipa de conducere – pentru că nu este munca unui singur om, după cum știți foarte bine – toată echipa de conducere își va asuma responsabilitatea. Eu însă cred că în urma măsurilor pe care BEC le poate dispune mâine, vom avea în 16 noiembrie un vot, ca și în România de altfel, fără nici un fel de probleme”, a spus Ponta, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Afacerilor Externe, alături de ministrul Corlățean.