Prima pagină » Știri politice » Alegeri prezidențiale 2019| Boc la urne, emoționat de mesajul transmis de disapora: Ne dorim o țară ca afară

Alegeri prezidențiale 2019| Boc la urne, emoționat de mesajul transmis de disapora: Ne dorim o țară ca afară

Alegeri prezidențiale 2019| Boc la urne, emoționat de mesajul transmis de disapora: Ne dorim o țară ca afară
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a mers la urne, declarându-se emoționat de mesajul transmis de diaspora: „Românii, oriunde se află, tratează cu maximă importanță aceste alegeri și au înțeles faptul că deciziile politice majore se iau prin vot".

Emil Boc a declarat, duminică, după vot, că românii își doresc o țară ca afară, adică o Românie normală.

„La fel ca în ultimii 30 de ani am venit și de această dată la vot și sper să o facă așa cum au demonstrat-o deja la primele ore ale dimineții cât mai mulți români. Am votat cu acel candidat care a demonstrat că poate reprezenta România cu profesionalism și demnitate în Europa și în lume. M-am uitat la mesajul pe care iarăși românii din diaspora l-au transmis. Este un lucru extrem de emoționant să vezi că de la nuntă mergi direct la vot, că în Norvegia ninge și mergi la vot, că în Dubai e cald și mergi la vot, adică românii oriunde se află tratează cu maximă importanță aceste alegeri și au înțeles faptul că deciziile politice majore se iau prin vot. De fapt ce ne dorim cu toții? Ne dorim o țară ca afară, adică o Românie normală și în consecință am votat pentru acel candidat care poate în următorii ani se pună în practică cel mai important proiect politic cred eu al României, acel proiect politic prin care nimeni din această țară să nu mai fi forțat, obligat să își părăsească orașul, regiunea sau țara pentru motive economice”, a spus Boc.

Primarul crede că acest lucru îl poate realiza candidatul care are un parteneriat cu Guvernul și care poate să impună acele politici în infrastructură, în educație, în sănătate, în calitatea vieții astfel încât românii să rămână acasă, iar cei care au plecat să se întoarcă.

„De departe, este cel mai important proiect politic pentru următorii ani pe care consider că trebuie să îl implementăm și în consecință am dat un vot în această direcție”, a spus Emil Boc.

Edilul din Cluj-Napoca a votat la secția de votare nr. 52 din Cluj-Napoca, la care a votat și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pe liste suplimentare.

Citește și