Alegerile prezidențiale | UDMR își desemnează azi candidatul

Publicat: 30 08. 2019, 10:54

Ședința Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) va avea loc vineri de la ora 12.00, la Târgu-Mureș.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, își va prezenta, în cadrul reuniunii, raportul politic, iar apoi va fi desemnat candidatul Uniunii la alegerile prezidențiale.

De asemenea, UDMR va alege și un președinte executiv.

Kelemen anunța în iulie că UDMR va avea candidat propriu la alegerile prezindențiale și spunea că pentru el, personal, o candidatură la Președinție nu mai este o ambiție personală sau o provocare politică, în condițiile în care a fost desemant de două ori până acum candidat al Uniunii la precedentele alegeri.

„Vom discuta și vom lua o decizie în funcție de părerea colegilor. Eu nu prea mă agit, am făcut de două ori campania prezidențială, dacă trebuie o fac și pe a treia, nu asta e problema, dar pentru mine nu mai este o ambiție personală sau o provocare politică. Știu cum se face, problema este ce vor colegii, ce soluție cred că va fi mai bună în acest an”, declara atunci Kelemen.