Prima pagină » Știri politice » Aleșii PSD au părăsit sala în timpul ședinței. Senatul a suspendat plenul

Aleșii PSD au părăsit sala în timpul ședinței. Senatul a suspendat plenul

Aleșii PSD au părăsit sala în timpul ședinței. Senatul a suspendat plenul
Senatul a suspendat plenul de luni deoarece nu a mai exista cvorumul necesar votării legilor organice și ordinare, după ce senatorii PSD au părăsit sala. Cu toată că ultimul proiect de lege fusese adoptat de 81 de senatori, după plecarea social-democraților, prezența a devenit de 43 de aleși.

„Propunerea este să constantăm că nu avem cvorum necesar pentru adoptarea legilor organice. Dar o să supun la vot verificarea cvorumului. Vă solicit un vot electronic privind prezența. Apoi să trecem eventual la votarea legilor ordinare. În condițiile în care nu mai avem cvorum de ședință declar închis ședința Senatului”, a anunțat Teodor Meleșcanu, luni în plen.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reproșat social-democraților că absentează intenționat ca să evite votul din plen.

„Cred că e a patra săptămână de când a început sesiunea parlamentară că PSD nu e în stare să strângă majoritate pentru a adoptat legi. Că au trecut prin adoptare tacită legi. Fac apel la dumneavoastră și vă spun un lucru cu tot respectul, conduceți senatul româniei în fruntea unui grup care nu are capacitatea să strângă colegii ca să voteze legi organice”,a afirmat Alina Gorghiu, de la tribuna Senatului.

Președintele Senatului Teodor Meleșcanu a replicat că nu este rolul său să aducă senatorii la vot.

„Din păcate, nu stă în puterea mea să aduc oameni în sală sau nu”, a explicat Meleșcanu.

Nu este prima oară când PSD părăsește sala de plen, în această perioadă.

Pe 7 octombrie, plenul Senatului a mai fost suspendat, tot din lipsă de cvorum, deoarece PSD a ieșit din sala, după ce mai multe legi au fost respinse. Printre acestea se numără și proiectul de lege „Legea resurselor hidrominerale”, depus de către Guvern în procedură de urgență.

Încrederea Guvernului a fost retrasă prin adoptarea moțiunii de cenzură în plenul reunit de joia trecută al Parlamentului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani