Prima pagină » Știri politice » Alexandru Nazare, discuții despre investițiile străine cu ministrul britanic al Comerțului

Alexandru Nazare, discuții despre investițiile străine cu ministrul britanic al Comerțului

Alexandru Nazare, discuții despre investițiile străine cu ministrul britanic al Comerțului

Alexandru Nazare a purtat o serie de discuții la nivel înalt privitoare la investițiile străine în România cu ministrul britanic al Comerțului, Greg Hands, aflat la Bucureşti pentru o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din țara noastră. Cei doi au analizat cooperarea economică și strângerea relaţiilor comerciale dintre Marea Britanie şi România.

Ministrul de Finanțe i-a transmis lui Greg Hands oportunitatea atragerii de investiţii străine directe în România în contextul în care această ţară prezintă un grad ridicat de competitivitate fiscală în regiune.

Nazare a adus în discuție nevoie de dezolvtare a României

„Nevoile de dezvoltare ale României exced sumele pe care le avem la dispoziţie în momentul de faţă din fonduri structurale, de aceea consider că ţara noastră poate beneficia de experienţa Marii Britanii în privinţa atragerii de fonduri private în economie. Este necesar să adoptăm un model funcţional care să ajute şi să susţină economia României, mediul de afaceri şi relaţiile cu investitorii străini”, a declarat Alexandru Nazare.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a subliniat faptul că bugetul României pentru anul 2021 prevede un nivel istoric al investiţiilor statului, concomitent cu reducerea deficitului şi înscrierea României pe o traiectorie de ajustare fiscală sustenabilă. De asemenea, Alexandru Nazare a reiterat solicitarea pentru sprijinul Marii Britanii în vederea aderării României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Marea Britanie, gata să extindă relațiile comerciale cu România

La rândul său, ministrul britanic pentru Politici Comerciale şi-a exprimat aprecierea faţă de relaţiile foarte bune dintre Regatul Unit şi România, arătându-şi totodată deschiderea de a oferi sprijin în consolidarea şi extinderea relaţiilor comerciale dintre cele două state.

Totodată, Greg Hands a prezentat instrumentele financiare puse la dispoziţie de către Marea Britanie prin UKEF (UK Export Finance), de aproximativ 4 miliarde de lire, în vederea finanţării unor proiecte de investiţii, în măsura în care acestea se înscriu în criteriile de eligibilitate, se precizează în comunicatul Ministerului Finanţelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului