Alexandru Rafila spune că centrele IML din țară vor fi operaționale în acest an. ,, Achiziția făcută de Banca Mondială, în valoare de 40 mil. euro”

Publicat: 11 07. 2024, 14:23

This browser does not support the video element.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi la Guvern că Banca Mondială se va ocupa de investiția și dotarea centrelor IML din țară, o investiție estimată la 40 de milioane de euro. Rafila spune că centrele de la nivel național vor deveni operaționale până la finele acestui an, astfel ca șoferii să fie testați anti-drog, conform OUG 84 revizuită.

Grupul tehnic de lucru a elaborat specificațiile tehnice încât la nivel național să fie dotate cele șase institute de medicină legală existente în țară, pe de o parte și, pe de altă parte, să dotăm și cele 36 de servicii de medicină legală care se găsesc în celelalte județe care nu au institut de medicină legală și care se găsesc în structura spitalelor județene de urgență din aceste 36 de județe. Proiectul achiziția va fi realizat utilizând procedurile Băncii Mondiale și după achiziție și instalarea echipamentelor și training-ul personalului. El va deveni operațional până la sfârșitul acestui an, iar acest termen de 72h, care în momentul de față este prevăzut în ordonanță, practic, din punctul meu de vedere, ca și om de laborator, dacă vreți, va putea să fie în mod evident scurtat, pentru că fiecare județ va beneficia de un astfel de laborator care poate să facă atât determinări calitative, cât și determinări cantitative a substanțelor stupefiante, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Alexandru Rafil a mai spus că ,,până atunci, avem proiectul despre care știți, vi l-a prezentat domnul ministru Predoiu, iar cele șase, șapte unități pe care le-am operaționalizat și care pot face din punct de vedere tehnic aceste determinări  în momentul de față au arondate un număr de județe, iar la probele biologice sunt vor fi transportate de către Ministerul Administrației și Internelor, iar noi am avut o discuție prelungită, întâlnire cu comisia de medicină legală ieri, la nivelul Ministerului Sănătății. Facem tot posibilul, inclusiv prin angajarea de personal suplimentar în aceste centre, care sunt deja dotate, încât acest termen de 72h să fie respectat.”

Investiție de 40 de milioane de euro

Întrebat despre costurile acestui proiect de testare a șoferilor antidrog, Ministrul Rafila a spus că este posibil ca suma de 40 de milioane de euro să fie mai mică.

Această investiție are un estimat de 40 de milioane de euro, inclusiv TVA, dar este foarte posibil ca după procedura de achiziție știți bine că e proces de selecție, aceste costuri să fie mai mici, a mai spus Rafila.