Alfred SIMONIS: De foarte puțin timp, a început să se facă dreptate Timișoarei și Timișului
This browser does not support the video element.
Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, afirmă, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Traian Vuia, că „s-a făcut dreptate pentru Timișoara și pentru Timiș”.
Spunea domnul prim-ministru că, odată cu intrarea în Schengen peste două zile a început să se facă dreptate României. Eu revin și vă spun că de foarte puțin timp încoace a început să facă dreptate și Timișoarei, și Timișului. Și domnule prim-ministru, domnule ministru, mi-aș dori ca în perioada următoare, sunt încrezător că se va întâmpla așa să participăm împreună la inaugurarea mai multor obiective precum cel de astăzi, să inaugurăm împreună Centura de Sud în câteva săptămâni sau câteva luni, să inauguram Centura de Vest, să inaugurăm Institutul Oncologic. De-abia după aceea vom putea spune, ca timișoreni, faptul că în sfârșit, după 34 de ani, s-a făcut dreptate Timișoarei și Timișului.
Simonis a anunţat că au fost obţinute toate avizele şi în următoarele două săptămâni s-ar putea emite Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor pentru stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, iar în acest an ar putea avea loc demolarea vechii arene.
Am avut deschidere din partea celor doi care conduc coaliţia de guvernare şi astfel am reuşit, aşa cum spuneam cu Sorin şi cu ceilalţi colegi, să aducem investiţii mari în judeţul Timiş, investiţii care sunt în diferite faze în implementare şi în următorii ani va veni şi perioada inaugurărilor.
CITEȘTE ȘI: