Alfred Simonis, despre continuarea alianței PSD-PNL după ALEGERI: Guvernul şi-a făcut treaba, nu mi se pare o idee rea

Publicat: 27 07. 2024, 19:51
Actualizat: 27 07. 2024, 19:53

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, consideră că tensiunile dintre social-democrați și liberali, deși ar putea continua, nu ar trebui să afecteze guvernarea. El a subliniat că actuala coaliție de guvernare și-a făcut treaba în ultimii ani și are șanse să se mențină și după alegeri.

„Vine o perioadă din nou tensionată, cu alegeri prezidenţiale şi parlamentare, şi ne putem aştepta ca anumite excese să existe, însă nu am văzut la nivel de lideri politici marcanţi atacuri contondente (…) Cred că pentru prima dată după foarte mulţi ani oamenii politici români au arătat maturitate, au arătat că e nevoie de coerenţă la nivel de guvernare şi mai puţin de tensiuni politice şi conflicte, iar atunci când aceste tensiuni au existat, nu au impactat guvernarea”, a declarat Alfred Simonis, prezent la conferința de alegeri a PSD Arad.

Social-democratul crede că PSD şi PNL sunt „într-o competiţie electorală”, dar acest lucru nu ar trebui să afecteze stabilitatea de care România are nevoie.

Nu ne dorim, cel puţin eu, să trăim într-un sistem în care nu există competiţie, nu există dezbateri şi nu există chiar şi atacuri politice, într-o anumită linie decentă, între adversarii politici, a precizat Simonis, citat de Agerpres.

El consideră că actuala coaliţie va rezista până la finalul anului şi, după alegerile parlamentare, în funcţie de votul românilor, se va decide cea mai bună formulă de guvernare care poate întruni o majoritate parlamentară.

Simonis a menționat că îşi doreşte să continue această formulă de guvernare.

„Din perspectiva mea, acest guvern şi-a făcut treaba. În măsura în care românii vor hotărî că cele două partide pot continua şi după alegeri, însumând un număr suficient de voturi, nu mi se pare o idee chiar atât de rea”, a spus Simonis, care a exclus orice alianţă între PSD şi AUR.

CITEȘTE ȘI:

PRIMA maternitate construită de la ZERO în Timișoara / Alfred SIMONIS: Pe 19 august, ar putea veni pe lume primul bebeluș în noua maternitate Bega

Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN: „Sunt trei zone în care avem date că bucăți de drona au impactat solul”