Prima pagină » Știri politice » Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi: Premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD, până în prezent

Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi: Premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD, până în prezent

Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi: Premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD, până în prezent

Liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că premierul desemnat Nicolae Ciucă nu a solicitat până în prezent o discuţie şi niciun fel de sprijin de la PSD.

El a mai precizat că decizia privind susţinerea unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului, iar situaţia critică în care se află România „lasă o marjă de manevră mai mică”, pentru că „în război se fac cabinete de război”.

„Decizia se susţinere a unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului şi discuţia aceea va fi în forurile statutare, că va fi mâine, că va fi luni, că va fi marţi, în funcţie de calendarul propus de premierul desemnat. Până la urmă, dacă prim-ministrul desemnat îşi găseşte majoritate la USR, USR care susţinea în urmă cu câteva zile că un Guvern minoritar condus de Dacian Cioloş ar fi o soluţie, poate ajung la concluzia că un Guvern minoritar cu domnul Ciucă prim-ministru poate fi o soluţie şi asta. Dacă domnul Cioloş putea fi minoritar, de ce nu ar fi şi altcineva. S-ar putea să nu fie nevoie de discuţia cu noi cei de la PSD”, a afirmat Simonis, la sediul PSD, citat de Agerpres.

Întrebat despre eventuale semnale venite de la reprezentanţii PSD din teritoriu privind susţinerea unui Guvern minoritar, Simonis a infirmat acest lucru.

„Nu au fost semnale, pentru că nu a existat o discuţie cu Nicolae Ciucă, nu există semnale în sensul acesta şi nu putem decide fără să avem această invitaţie, fără să avem ceva ce să decidem”, a spus el.

Potrivit liderului deputaţilor PSD, este posibil să aibă loc consultări între PNL şi USR, însă nu are o informaţie în acest sens.

„În acest moment, e posibil să fie consultări între PNL şi USR, între cei care au format coaliţia de guvernare până acum câteva zile şi, dacă Dacian Cioloş a propus miercuri în Parlament un Guvern minoritar, mi-e greu să înţeleg cum ar putea să nu voteze un Guvern minoritar în Parlament, pentru că spuneau că un Guvern minoritar este soluţia pentru România”, a afirmat Alfred Simonis.

Politicianul social-democrat a mai spus că, având în vedere situaţia critică din ţară, este nevoie de un armistiţiu în clasa politică.

„România se află într-o situaţie critică în acest moment, din păcate situaţia în care ne-au adus cei de la PNL şi cei de la USR, iar cei de la USR conducând Ministerul Sănătăţii în ultimul an de zile, ne lasă o marjă de manevră mai mică decât ne-am fi dorit, pentru că suntem în război, iar în război se fac cabinete de război. Cred că întreaga clasă politică trebuie să înţeleagă că este nevoie de un armistiţiu pentru o perioadă scurtă de timp pentru a gestiona situaţia dezastruoasă, critică, tragică din spitalele din România şi după aceea putem să ne întoarcem la bătăliile obişnuite între decidenţii politici. Cred că aceasta este strategia, direcţia politică în care să meargă întreaga clasă politică şi aici vorbesc şi de USR şi de PNL şi de toată lumea – armistiţiu până când gestionăm situaţia din spitale pentru că oamenii mor în fiecare zi, mor în România mai mulţi oameni decât în toată Europa la un loc şi acest lucru nu poate să ne lase impasibili”, a explicat deputatul PSD.

Întrebat dacă sprijinul PSD pentru Guvern va depinde de programul propus sau sunt şi alte condiţii, Simonis a spus că așteaptă un semn de negociere.

„Să vedem, să ajungem la solicitarea unui sprijin, până în acest moment nu ne-a fost solicitat niciun fel de sprijin”, a spus Simonis.

Vă recomandăm și:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun